Nepoata lui Audrey Hepburn calcă pe urmele bunicii ei

În 2014 a cunoscut faima, devenind model practic peste noapte. Emma Kathleen Hepburn Ferrer (24), nepoata lui Audrey Hepburn, calcă pe urmele bunicii ei încă de pe acum, iar actrița, care nu a a apucat să o cunoască, ar fi fost foarte mândră de ea.

Audrey Hepburn, în faimoasa little black dress, creată de Givenchy, pentru filmul

Audrey Hepburn, în faimoasa little black dress, creată de Givenchy, pentru filmul „Breakfast at Tiffany’s”

Deși au trecut 25 de ani de la moartea ei, Audrey Hepburn va rămâne un model de frumusete și eleganță, actrița care a făcut istorie în „Breakfast At Tiffanys', „My Fair Lady' și „How to Steal a Million' fiind muza marelui Givenchy și cea datorită căreia, azi, în șifonierul fiecarei femei există o little black dress. Rolul Prințesei Ann, din Roman Holiday, i-a adus lui actriței trei dintre cele mai importante premii cinematografice: Oscar, Globul de Aur și BAFTA, dar și celebritatea internațională și, după câte se pare, același tipar îl urmează și nepoata ei Emma. Tânăra a cunoscut celebritatea peste noapte, pe când era studentă la Arte, după ce a fost invitată să pozeze pentru celebra revistă Harpers Bazaar.

Poza din Harper's Bazaar care a făcut-o pe Emma celebră peste noapte.

Poza din Harper’s Bazaar care a făcut-o pe Emma celebră peste noapte.

În mod sigur, la acest lucru a contribuit în mare parte și faptul că este nepoata celebrei Audrey și poate tocmai de aceea Emma se străduiește atât de mult să se afirme prin propriile forțe. Chiar dacă are un pedigree' prestigios, Emma a trăit mare parte a vieții sale departe de lumea strălucitoare din care făcea parte bunica ei. Din păcate, ea nu a cunoscut-o pe Audrey, deoarece s-a născut un an mai târziu după moartea actriței, așadar multă vreme nici nu a avut habar că bunica ei a fost o figură iconică a cinematografiei. „Primele imagini pe care le am despre ea sunt, foarte interesant, de când era foarte tânără. Îmi aduc aminte că am văzut o fotografie cu ea în care sărea de la trambulină – cred că asta se întâmpla înainte să realizez că a fost faimoasă. Dar îmi amintesc că mă gândeam că arăta ca o prietenă pe care mi-aș fi dorit să o am', declara Emma pentru Harpers Bazaar.

Emma Kathleen Hepburn Ferrer

Emma Kathleen Hepburn Ferrer

Emma Kathleen Hepburn Ferrer: Cel mai mult îmi doream să fiu eu însămi'

În 2014, la doar 19 ani, Emma a avut șansa de a i se propune un shooting pentru faimoasa revistă Harpers Bazaar, evident aceștia sesizând impactul deosebit pe care l-ar fi avut un pictorial cu nepoata faimoasei Audrey Hepburn. Și nu s-au înșelat, pentru că tânăra a devenit un model apreciat peste noapte. Cu toate acestea, până atunci Emma a stat departe de lumea strălucitoare a modei și după aceea a avut nevoie de câțiva ani pentru a-și stabili propria identitate – una fără legătură cu celebra ei bunică.  „Cel mai mult îmi doream să fiu eu însămi. Nu voiam să fiu asociată cu ea și mi-am dorit mult de tot să-mi demonstrez mie însămi cine sunt, să am propria identitate', declara Emma. Ea a explicat că a vrut să se împace cu ideea că este nepoata lui Audrey Hepburn. „A fost înspăimântător pentru mine, deoarece mă temeam permanent că totul mi se întâmpla fiindcă bunica mea a fost cine a fost'.

Emma Ferrer defilând pentru Dior.

Emma Ferrer defilând pentru Dior.

În cele din urmă, Emma a demonstrat că este o tânără cu picioarele pe pământ – și tocmai asta dovedește că este cu adevărat descendenta lui Audrey Hepburn. Chiar dacă nu seamănă cu bunica ei ca două picături de apă, așa cum mulți și-ar fi dorit, Emma are farmecul ei special, pe care putem spune că l-a moștenit de la Audrey – și, în plus, are și talent actoricesc, pe care l-a demonstrat deja în filmul The Man in the Attic. E adevărat, să fii descendentul unei celebrități poate fi extrem de greu, însă, la fel ca în cazul Emmei, uneori aceasta poate fi cea mai bună motivație de a reuși în viață și, de ce nu?, de a-ți depășii înaintașii.

 

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton