Mi-aduc aminte de reactii… ciudate ale unor colegi de-ai mei de trust la articole de ziare mondene, nu la ceea ce reprezint eu sau la ceea ce stiau bine despre mine. Ma uit la oamenii disperati care ma roaga sa-i ajut, ca au copiii bolnavi sau ca sunt saraci… Ma uit la declaratii zdranganitoare ale unor oameni care au facut parte din viata mea, ma uit la cantarete despre care nu vorbeste nimeni decat atunci cand isi schimba barbatul, ma uit la halucinante povesti despre milioane si vile si straturi intregi de rahat intinse tipografic pe primele pagini, ma uit la emisiuni de televiziune din cauza carora alerg spre telecomanda ca sa n-auda copilul meu grosolaniile si agramatismele invitatilor sau chiar ale „moderatorilor”, ma uit cum multe din „vedetele” de azi nu sunt fiinte care au muncit ceva sau au construit ceva, ci sunt doar niste fiinte decorative care spun tampenii si pozeaza frumos… Ma uit la oamenii dragi mie, la cainii mei, la cartile mele….
Ma uit la pagina asta si imi doresc enorm sa se faca vremea sa plec… Plec suparata pe tara mea, plec dezamagita de breasla mea, plec scarbita de o presa mondena jegoasa, plec indurerata ca nu mai pot ajuta niste oameni care s-au bazat pe mine ani de zile, plec hotarata ca macar fiului meu sa-i fac dreptate, plec promitandu-le parintilor mei prea tristi de atata vreme ca vor zambi din nou. Plec cu mila si mirare pentru toti prostii care m-au hulit si m-au jignit – ma-ntreb sincer, ei cu ce s-au ales?… Plec renuntand la o meserie pe care am facut-o ca un profesionist, ducandu-ma pana la maxima performanta pe care poti s-o ai in aceasta tara. Plec pentru ca am luptat in Revo¬lutie, crezand cu o imbecila naivitate ca o fac pentru mine, pentru o tara care chiar merita si pentru alti oameni ca si mine, care se incapataneaza sa traiasca sanatos, plin, frumos, interesant… Plec intr-un moment de glorie – audiente de primul loc, contracte de publicitate semnate, cereri nenumarate de aparitii pe coperti pe care le tot refuz… zeci de premii, cele mai importante din tara asta, atat pentru televi¬ziune, cat si pentru activitatea umanitara… Port o glorie care ma raneste la fiecare miscare, oricat as vrea sa ma bucur de ea.
Nu vreau sa ma roage nimeni sa raman, nu ma intereseaza sentimentele nimanui despre plecarea mea din aceasta tara si din aceasta meserie – ma intereseaza sa va spun doar ca a fi persoana publica in Romania e echivalent cu a fi un fir de usturoi verde intr-un buchet de panselute – oricate calitati ai avea, oricat bine ai face, oricat ar fi de necesara si de curativa ar putea fi prezenta ta si de inutila cea a panselutelor decorative care se usuca imediat, tot usturoiul deranjeaza, tot mirosul lui ii face pe cei „fini” sa aleaga mereu panselutele…
Ma doare ca tara mea nu mai are drumuri care sa duca spre lumina, ma doare ca orice om de buna-credinta devine o tinta in care se arunca cu cele mai otravite sageti, ma doare ca atatia oameni buni si frumosi nu mai sunt reprezentati decat de ziare care-i mint si-i prostesc, de televiziuni care se manelizeaza si de niste aparitii tulburator de nesemnificative si de periculoase pentru viitorul Romaniei.
Urmărește-ne pe 
