Moment electrizant în Las Vegas! Lady Gaga și Bradley Cooper au cântat împreună "Shallow", hitul din "A Star Is Born"

La finele săptămânii trecute, Lady Gaga le-a rezervat fanilor care au urmărit-o în concert la Park Theater, din Las Vegas, o surpriză de proporții. Artista l-a invitat pe scenă alături de ea pe Bradley Cooper și au cântat împreună „Shallow”, în ovațiile mulțimii în delir.


Putem spune fără să greșim că filmul „A Star Is Born” le-a schimbat viețile lui Bradley Cooper și Lady Gaga, deși nu erau deloc doi iluștri necunoscuți… De când însă cu celebra dramă romantică produsă și regizată de Bradley Cooper, cei doi s-au transformat într-un cuplu irezistibil, pe care cei mai mulți și l-ar dori împreună și în viața reală… Asta deși actorul are o relație cu supermodelul Irina Shayk, care i-a dăruit o fiică, iar Lady Gaga este împreună cu managerul ei, Christian Carino.

Bradley Cooper și Lady Gaga, cel mai carismatic cuplu

Chiar dacă nu toată lumea a văzut filmul „A Star Is Born” în care Bradley Cooper și Lady Gaga sunt protagoniști, în schimb o lume întreagă poate să fredoneze refrenul melodiei pe care cei doi au făcut-o celebră. Așadar, la sfârșitul concertului ei din Las Vegas, Lady Gaga – care a compus „Shallow” alături de Mark Ronson, Anthony Rossomando şi Andrew Wyatt -, l-a invitat pe Bradley Cooper să interpreteze  împreună hitul care a fost desemnat Cel mai bun cântec la Gala Globurilor de Aur și are, la fel ca și filmul, mari șanse la Premiile Oscar.

După ce Gaga l-a invitat pe Bradley Cooper pe scenă, fanii au devenit greu de stăpânit, cei doi artiști creând un moment la fel de electrizant ca cel din film în momentul în care au început să cânte, dovedindu-le miilor de spectatori că poveștile despre chimia perfectă dintre ei nu sunt invenții… în special în momentul în care s-au îmbrățișat strâns, ca să nu mai vorbim de cum se privesc cei doi și mai ales în ce măsură se armonizează vocile lor. Dar, ca să parafrazăm o sintagmă celebră, What happens in Vegas stay in Vegas… Până una, alta, la ora actuală Lady Gaga și Bradley Cooper sunt cel mai carismatic cuplu de pe marele ecran. Atât!

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton