Sharon Stone (50 de ani)
In timp ce majoritatea oamenilor au imbatranit de cand au vazut prima data „Basic Instinct”, la inceputul anilor ’90, Sharon Stone pare sa fi ramas la fel de tanara si seducatoare. Ne-am convins de acest lucru o data cu „Basic Instinct 2”, din 2006. Pe langa mostenirea genetica, actrita are un stil de viata sanatos, fara a face, insa, eforturi uriase. Evita cafeina si alcoolul, bea multe ceaiuri detoxifiante, face Pilates din cand in cand si are grija ca fiecare masa sa contina proteine. Singura sa slabiciune este ciocolata neagra, care nu-i lipseste niciodata din geanta. Nu-i de mirare ca are grija de sanatatea sa, avand in vedere ca acum cativa ani era sa moara din cauza unui atac cerebral. Sharon vede intotdeauna partea plina a paharului, chiar si dupa trei mariaje esuate, reusind sa faca haz de necaz: „Femeile sunt capabile sa simuleze un orgasm dar barbatii pot simula o intreaga relatie”. Se pare ca, mai nou, celebra blonda a pus ochii pe Dev Patel(18), actorul din „Slumdog Millionaire”, vizibil emotionat de acest lucru: „Este extraordinara, nici nu imi vine sa cred ca ma place”.