Kate Middleton a șocat cumpărătorii dintr-un supermarket! A cumpărat costume ieftine de Halloween pentru George și Charlotte

 Oana Pantazi
.

Recent, Kate Middleton a luat prin surprindere cumpărătorii dintr-un popular supermarket din Marea Britanie, intrând acolo alături de George și Charlotte, copiii ei, pentru a face cumpărături de Halloween.

Kate Middleton, soția Prințului William, viitorul Rege al Marii Britanii, este faimoasă nu doar pentru frumusețea, ci și pentru modestia ei, Ducesa de Cambridge fiind cea mai iubită dintre membrele familiei regale – ea nu a fost detronată nici măcar de Meghan Markle, soția Prințului Harry. Recent, Kate Middleton a făcut un gest la care puțini s-ar fi așteptat… Deși toată lumea își imaginează că Ducesa de Cambridge își face cumpărăturile de la Tiffany, online sau, cel puțin, își trimite oamenii la cumpărături, iată că aceasta s-a aventurat într-un… supermarket, alături de doi dintre cei trei copii ai ei, Prințul George (6) și Prințesa Charlotte (4).

Kate Middleton, însoțită de un singur bodyguard

Pe la orele prânzului, îmbrăcată casual, în negru, Ducesa de Cambridge a intrat în Sainsbury (cel mai popular lanț de supermarketuri), în zona Norfolk, extrem de relaxată, lăsându-i pe cumpărătorii din magazin cu gurile căscate, dat fiind că era însoțită doar de un singur bodyguard și de cei doi copii ai ei… Kathy Whittaker, una dintre cumpărătoarele din magazin, a fost șocată să o vadă pe Kate studiind outifturi de Halloween, în timp ce bodyguardul mergea în apropierea ei.

„Era cu Charlotte și George și se uitau la costume de Halloween, în timp ce bodyguardul care îi însoțea îi ruga pe cei cu telefoane să nu facă poze”, a spus cumpărătoarea. „Nu am văzut ce și-a cumpărat, dar doamna care mi-a atras atenția că Ducesa e în magazin era însoțită și ea de copii și a spus că îi întreba pe copii în ce vor să se costumeze pentru Halloween”, a mai comentat aceasta.

Ducesa a cumpărat lucruri ieftine…

Și cum la supermarket un costum de Halloween în formă de schelet, pentru copii, costă în jur de 9 lire, cumpărătorii au apreciat încă o  dată modestia lui Kate, despre care au spus că le-a lăsat impresia unei „femei cu picioarele pe pământ” și că „părea mai frumoasă ca niciodată”. De altfel, Kate a declarat nu o dată că dorește să-și crească copiii, pe cât se poate, în normalitate, deși nu e deloc ușor, dat fiind că sunt permanent în atenția presei și a publicului…

Foto: Hepta, Profimedia

 

  

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton