În Vinerea Mare, când toată lumea se pregătește pentru cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, Fuego a rememorat cu sensibilitate cele mai frumoase momente din copilăria sa, ne-a vorbit despre familie, tradiții de Paște, doruri, nostalgii, dar și planuri de viitor.
Artistul Paul Surugiu sau Fuego, cum îi spun miile de fani, zicea cândva că îl caracterizează pasiunea, credința și libertatea. Ne permitem să adăugăm – și o mare dragoste de oameni. Înainte de Paște, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, sărbătoare ce aduce împreună oamenii dragi, Fuego și-a deschis sufletul pentru revista VIVA!, într-un interviu emoționant, povestindu-ne despre copilăria petrecută în Ardeal, despre dorul de familie, despre tradițiile din zonă, despre oamenii care îi lipsesc cel mai mult, dar și despre planurile sale de viitor.
Paul, se apropie Paștele, o sărbătoare a sufletului, care aduce împreună familiile. Anul acesta vei reuși să fii alături de mama ta, de cei dragi ție?
Întotdeauna am încercat să găsesc timp și resurse necesare pentru a fi alături de oamenii dragi mie. Oricât aș fi de prins și de ocupat, nu voi renunța vreodată la ideea de unitate și de redescoperire în sânul propriei familii, locul din care ai plecat și care te-a adus în pragul în care ești azi. Părinții, bunicii, prietenii, familia extinsă, toți la un loc, cu bune și rele, sunt o prelungire a sufletului meu și nu mi-aș da vreodată pe nimic aceste bucurii la care am, din cauza programului, acces foarte rar.
Da, voi ajunge acasă de Sărbători, pentru a mă reculege și pentru a pune bateriile la încărcat. De obicei nu mă plâng și caut mereu să-i fac pe cei din jurul meu să înțeleagă, pentru confortul lor psihic, că mi-e bine, indiferent de ce probleme aș avea. Nu sunt un mămos excesiv și nici nu am fost un copil extrem de alintat, dar refugiul e acolo și toate vin, laolaltă, numai cu gânduri pozitive, cu energii bune și amintiri care-mi dau forță. Poate și de asta i-am încurajat mereu pe toți să meargă acasă, să-și sune părinții, bunicii, să aștepte câteva minute în receptor și să le asculte doleanțele și grija excesivă, pentru că, la un moment dat, va fi, poate, prea târziu!
Ardealul este vatra multor tradiții – de la port și obiceiuri până la bucate –, pe care oamenii locului le respectă cu religiozitate și în ziua de azi. Ce datină îți trezește cele mai frumoase amintiri?
De la zona în care m-am născut mi se trage și sentimentul mult mai pronunțat de patriotism, de dragoste pentru meleagurile astea atât de încercate de timp, de oameni și de istorie, la care nu renunț cu una, cu două și pe care încerc, atât cât pot, să le promovez în diverse laturi ale activității mele. Și, credeți-mă, oricât l-ar minimaliza unii, din motive absurde și străine de mine, nu strică. Patriotismul nu e pentru nebuni, e pentru cei ce mai cred într-o fărâmă de Românie trainică, pe care o pot schimba, prin ceea ce fac.
Tradițiile de Paște sunt diverse în Ardeal și adună laolaltă mai multe sentimente pe care le încerci, asta pentru că, după un timp, în viață, îți dai seama că obiceiurile poate nu-și au rostul, dar rămâne bucuria pe care ele ți-o aduc. De departe, după ciocnitul ouălor, se clasează în topul preferințelor mele UDATUL. Această tradiție atipică pentru celelalte zone e un fel de joc prin care atât fetele, cât și băieții merg la ceilalți, le spun o povestioară cu tâlc și-i udă din cap până-n picioare cu parfum, de miros săptămâni bune a miresme și colonie. Era momentul forte pentru noi, când eram mici, pentru că ne luptam în arome și în numărul de persoane udate.
Apropo de obiceiuri, ce se mănâncă de Paște în Ardeal? Ce fel de mâncare te face să-ți fie dor de casă de fiecare dată?
Ardealul e destul de strict în privința bucătăriei. M-am născut, ce să-i faci, într-o familie de oameni gurmanzi și buni bucătari, care au încercat să-mi insufle și mie aceeași dragoste pentru mâncare. Sărbătorile au respectat mereu la noi, cu strictețe, un meniu stabilit, din care nu lipseau preparatele tradiționale, iar eu încerc, indiferent unde m-aș afla, să păstrez puțin din obiceiul acesta, nu neapărat de dragul mâncării, cât pentru bucuria amintirii. De Paște, în Ardeal nu lipsesc, neașteptat, friptura de porc și sarmalele. La asta se adaugă ouă roșii, cozonac și drob, miel, pentru cei ce îl preferă, eu nefiind un mare fan, și nelipsita salată de boeuf, care nu are legătură cu tradiția românească, dar a fost adoptată de către noi cu succes.
Exact, bine punctat cu întrebarea. Există mai multe mâncăruri care mă trimit instant acasă, în bucătăria mamei și a bunicii, amintindu-mi de gustul celor mai frumoși ani. Slăbiciunea mea este supa de pui cu tăiței, spanacul preparat cu lapte și ou ochi, în stil ardelenesc, tocanita de pui cu macaroane și salata de vinete. Așa arătau zilele mele perfecte din copilărie, cu gusturile acestea și cu imaginea unei familii cu destule probleme, care a făcut sacrificii, dar care a știut ce este echilibrul și fericirea!
Pentru că vorbim despre întoarcerile acasă, o să facem, inevitabil, și o întoarcere în timp… Cum a fost copilăria ta? Ce te făcea cel mai fericit atunci?
Copilăria… E un subiect atât de vast, încât aș scrie și-aș povesti despre el zile întregi, fără să-mi trag răsuflarea, pentru că am fost, la propriu, un copil fericit. Eram prins în lumea aceea și chiar dacă aveam vise mari, prinse într-o cheie, de gât, n-aveam griji și parcă nimic nu conta, decât simplitatea clipelor, a jocului, a cântecului! Am fost un copil cu atitudine și mereu aveam inițiative și încercam să fac câte ceva! I-am dat de cap mamei, dar i-am adus, încă de pe atunci, satisfacții!
… Și ce te face cel mai fericit acum?
Faptul că reușesc, la rândul meu, să aduc fericire și alinare altora, prin muzica mea. Sunt fericit când oamenii din jurul meu sunt, atunci când văd un chip zâmbind și când mă pot bucura, în liniște, de toate plăcerile mele. N-am vanități în general, dar în privința fericirii cu atât mai puțin. Eu oricum mă consider un norocos și un om care e împlinit doar prin simplul fapt că face ceea ce îi place, de atâția ani, reușind, într-un fel sau altul, să se mențină!
E adevărat că dorul nu scade, ci se intensifică odată cu trecerea timpului? Ce i-ai spune tatălui tău dacă ar fi acum lângă tine?
Amintirea, dorul de chipuri, de oameni și trăiri, de clipe prețioase nu doar că se intensifică, ci rămâne permanent cu tine. Pentru mine nu e nostalgie, nici părere de rău, ci doar o împăcare cu mine și cu ireversibilul, cu trecerile firești ale vieții, la care ajungem cu toții la un moment dat, mai devreme sau mai târziu. Mi-e dor într-adevăr, mai ales la sărbători și la momente festive, de tata, pe care l-am pierdut, prematur, la 58 de ani, în 2010.
În luna martie ar fi fost ziua lui de naștere, iar asta m-a răscolit, pentru că tatăl meu a însemnat enorm. Era de-un pozitivism și de-o inteligență nativă sclipitoare, reușind să-mi insufle dragostea pentru artă, seriozitatea în profesie și bucuria de trăi fiecare clipă ca și cum ar fi ultima. Așa a făcut el! Nu știu ce i-aș spune dacă ar fi lângă mine. L-aș privi în ochi și l-aș strânge în brațe. Mai departe, cu siguranță, el ar înțelege tot ce-am vrut să spun!
Ce surprize frumoase ne mai rezervă artistul Paul Surugiu în viitorul apropiat?
Am o mulțime de povești, după cum le spun eu, pe care le propun admiratorilor mei! După cum bine știți, eu pictez, încercând, din vânzarea picturilor, să ajut tinerii talentați și marii artiști ajunși într-o situație financiară dificilă. Astfel că, la finalul lunii aprilie și în luna mai, pregătesc o nouă expoziție marca ART BY FUEGO, în București și în Brașov, unde, pe lângă faptul că vom sprijini mai mulți tineri, vom premia mari personalități ale culturii românești. Pregătesc, de asemenea, și o super piesă pentru vară, iar luna mai mă prinde pe drumuri complet cu partea a doua a turneului național pe care l-am început în luna martie, în 16 orașe ale României, jucându-l, spre bucuria mea, sold-out.
Este vorba despre spectacolul „TU EȘTI PRIMĂVARA MEA!', un proiect ambițios, care-și propune un lucru admirabil, acela de a dovedi că muzica ușoară românească, ca gen complex, are elite și șlagăre superbe, care trăiesc și vor trăi mereu, reușind să supraviețuiască. Gala am avut-o pe 26 martie, la Teatrul Național, unde am oferit un show de trei ore, cu momente spectaculoase, alături de invitați speciali, printre care Dorel Vișan, George Nicolescu sau Jolt Kerestely. Cânt cele mai frumoase hituri, rememorând imaginea marilor noștri artiști, avându-le alături pe marile doamne ale scenei românești Stela Enache și Marina Florea. Cred că muzica ușoară românească mai poate supraviețui, chiar dacă toată industria vrea îngropat acest gen cu orice preț. Și știți de ce? Pentru că oamenii îl vor, pentru că publicul are nevoie de melodicitate, de vers special și de un sens pe care-l poți duce mai departe. Omagiul adus de mine acestui gen nu e deloc nostalgie, e doar un fel de a spune că se mai poate și că nu trebuie să aruncăm la coș ce e frumos. Am pregătit nenumărate surprize cu cele două invitate ale mele, momente de colecție, cântece memorabile și cele mai frumoase și iubite refrene, așa că nu-i de ratat! Ajungem, de pe 13 pe 31 mai, pe rând, în Botoșani, Suceava, Gura Humorului, Fălticeni, Buhuși, Panciu, Piatra Neamț, Galați, Târgu Jiu, Craiova, Lugoj, Timișoara, Beiuș, Oradea, Carei, Satu Mare, Baia Mare.
Foto: Arhiva personală
Urmărește-ne pe 
