Florin Ristei și fratele lui, Dan, vor participa la Asia Express, alături de alte opt perechi de concurenți faimoși, în încercarea de a câștiga marele premiu, în valoare de 30.000 de euro. Iată primele lor declarații!
Florin Ristei și Dan vor participa la Asia Express, cei doi frați urmând să se lupte cu alte 8 perechi de concurenți, miza fiind Marele premiu, în valoare de 30.000 de euro! Cel mai dur reality show din România, difuzat de Antena 1, și-a anunțat deja participanții. Chef Sorin Bontea și Răzvan Fodor, Speak și iubita lui, Ștefania, Nico și fiica ei, Alexandra, Adda și soțul ei, Cătălin, Ristei și fratele lui, Dan, Maria Buză și Lia Bugnar, Alina Ceușan și Carmen Grebenișan, Alex Abagiu și prietenul lui cel mai bun, Radu, Alex Velea și Mario Fresh sunt cele 9 perechi de vedete care foarte curând vor porni pe Drumul Comorilor din Asia Express.
Nerăbdători, entuziasmați, speriați sau panicați de ce urmează să li se întâmple, cu toții recunosc un lucru: Asia Express va fi experiența vieții lor. Vor avea la dispoziție un singur dolar pe zi, vor trebui să își găsească singuri cazare și transport și, pe lângă asta, vor fi constant nevoiți să îndeplinească tot felul de misiuni pentru a putea avansa în cursă.
„Cred că avem avantaj”
Printre cei mai determinați concurenți se numără Florin Ristei și Dan, artistul fiind convins că faptul că sunt frați reprezintă un avantaj în fața competitorilor:
„Sunt convins că experiența Asia Express va fi cea mai tare de până acum pentru amândoi. În primul rând, cred că avem avantaj, fiind frați, pentru că avem una dintre cele mai mișto relații dintre 2 oameni. Suntem amândoi competitivi și sunt convins că ne vom descurca în orice probă, fie ea fizică sau de îndemanare. Cu dorul de casă să vedem cum stăm… La frate-meu o să fie greu, fiindcă stă departe de familie și de pitica lui de 2 ani, iar la mine va fi greu fără muzică. Dar iau o chitară sau o muzicuță cu noi, să vă arăt cât de bine cântă și frate-meu. În rest, ne vedem, sper, în finală'.
Cine este fratele lui Florin Ristei
Dacă Florin a ales o meserie în lumina reflectoarelor de mic, de când făcea parte din trupa ‘Amicii’, Dan Ristei a ales opusul. Acesta este operator și editor video, începându-și cariera la Antena 1 Galați Brăila, iar acum are propria companie de producție video.
Cu toate acestea, Dan, care va participa alături de Florin Ristei la Asia Express sezonul 3, are o voce foarte bună, el fiind, de altfel cel care l-a inițiat pe Florin în muzică.
Mama a vrut să urmeze Conservatorul, dar pe vremea lor muzica nu îți asigura neapărat un venit. Ea știe să cânte la pian, la acordeon, dar s-a făcut profesoară. Fratele meu a început cu chitara încă de mic, el m-a ajutat să învăț. El cântă foarte bine, a fost și pe scenă cu mine la „Te cunosc de undeva‘! Bunica mea a cântat muzică populară cu Filarmonica, iar tata este un bun dansator! (…) La noi talentul se moștenește din familie și aș vrea să îl mai aduc pe fratele meu la niște cântări. El a fost tot timpul omul din spatele camerelor, eu eram ăla mic și cu tupeu„, declara la un moment dat Florin Ristei despre fratele său, în vârstă de 43 de ani.