Florin Busuioc regretă că nu are o relație cu fiul său: "Sunt părintele care nu a existat"

 Oana Pantazi
.

Dacă în viața profesională lucrurile merg bine pentru Florin Busuioc, în ceea ce privește viața personală actorul are un mare regret – își reproșează faptul că nu a fost prezent în viața fiului său, pe care nu l-a mai văzut de zece ani…

Acum cinci luni, actorul și prezentatorul rubricii Meteo de la PRO TV, Florin Busuioc, făcea infarct chiar pe scenă, în timpul unui spectacol, la Filarmonica din Craiova. După primul atac de cord, în urma căruia a fost resuscitat, actorul a mai suferit alte două, fiind adus cu echipajul SMURD, la București. Soția, Liliana, și cele două fiice ale sale i-au fost permanent alături în toată această perioadă. După ce i s-a montat și al doilea stent, Florin Busuioc și-a revenit complet și și-a reluat activitatea profesională. Dacă din punct de vedere fizic este stabilizat, Florin Busuioc, în pofida faptului că are o familie frumoasă și este un tată dedicat, are totuși o suferință mai veche… Este vorba despre fiul lui din prima căsătorie, Florin Busuioc Jr.

Florin Busuioc a mai fost căsătorit o dată

Actorul a mai fost căsătorit o dată, în anul 1991, când a trăit o frumoasă poveste de dragoste alături de Marieta, o asistentă medicală din Târgu Mureș. Aceasta i-a dăruit un fiu, acum în vârstă de 29 de ani. după ce actorul a fost transferat la București și a început să stea tot mai departe de familie, relația cu Marieta s-a răcit, iar acum 11 ani, cei doi au divorțat, Florin Busuioc Jr. rămânând alături de mama lui, la Târgu Mureș. Din păcate, acela a fost și momentul în care tatăl și fiul s-au văzut pentru ultima oară. Singurul semn primit de la băiatul lui a fost un SMS acid, trimis la scurt timp după ce actorul a suferit infarctul…

Florin Busuioc a vorbit despre marele său regret într-un interviu din revista Taifasuri: „Cu fiul meu nu am prea mare legătură. Mi-a dat un mesaj de simpatie după tot ce s-a întâmplat. Nu ştiu… mi s-a părut un pic acid, aş zice, dar nu m-a deranjat. El are dreptate în felul lui şi eu îl înţeleg. Sunt părintele care nu a existat. A fost dat la o parte, ăsta este adevărul şi nu pot să-i reproşez nimic acum. Aşa simte, pentru că aşa s-a întâmplat. După aceea, încercările mele de a reintra în legătură cu el au fost sortite eşecului. Îmi reproşez că nu am avut mai multă grijă. Da, probabil că trebuia să fiu mai prezent în viaţa lui”, a povestit actorul.

(Foto: Libertatea)

(Foto: Libertatea)

Tatăl și fiul nu țin legătura

 Publicul a făcut cunoștință cu fiul actorului când și-a spus povestea la preselecțiile unui show de talente. Atunci tânărul a menționat că este fiul lui Florin Busuioc și că a fost abandonat pe când era copil, motiv pentru care între el și părintele său nu există niciun fel de relație… Reacția lui Florin Busuioc Jr. după ce tatăl său a suferit infarctul a fost una laconică: „Am aflat, de la mama mea. Îmi pare extrem de rău. Îi doresc însănătoşire grabnică!, însă asta nu a schimbat cu nimic relația dintre ei, din păcate.
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton