DRAMELE care au marcat viața Reginei-Mamă Elena. Lucruri mai puțin știute despre mama Regelui Mihai

 Dumba Gabriela
.

Viaţa Reginei-mamă Elena a fost marcată de drame. În anii ’40, mama regelui Mihai a salvat sute de mii de oameni de furia naziştilor, s-a opus abuzurilor ocupaţiei sovietice care a urmat şi a încercat din răsputeri, alături de fiul ei, să păstreze ţara în lumea liberă. Umilită și despărțită de fiu, Elena a fost silită să plece în exil la Florenţa.

Născută la 2 mai 1896, ca principesă de Grecia şi Danemarca, soţia lui Carol al II-lea şi mama regelui Mihai, Elena a crescut în ţara natală şi a fost educată în sistemul de învăţământ britanic, la Seaford şi Eastbourne. În 1913, vremurile încep să fie potrivnice familiei din care făcea parte. Bunicul său, George I, la capătul unei domnii de 50 de ani, este asasinat iar pe tron ajunge tatăl Elenei, Constantin, scrie descopera.ro.

Prinţesa Elena s-a căsătorit cu principele moştenitor al României, viitorul rege Carol al – II-lea, la Atena, pe 10 martie 1921. Mai apoi, au călătorit cu vaporul până la Constanţa, unde îi aşteptau regele, regina, nenumărate oficialităţi şi o mare mulţime.

Cazaţi temporar într-un mic apartament la Cotroceni, cei doi tineri s-au mutat după câteva săptămâni la Castelul Foişor, cea mai veche clădire de pe domeniul Peleş. Peste un an vor primi cadou o vilă elegantă pe bulevardul Kiseleff din Bucureşti.

Pe 25 octombrie 1921 a venit pe lume fiul lui Carol şi al Elenei, botezat Mihai. În 1922, Principesa a petrecut luni întregi în Grecia, luând cu ea şi copilaşul. Tatăl ei era grav bolnav. Astfel de situaţii puteau fi frecvente în familiile regale, dar mariajul dintre Carol şi Elena nu a rezistat. La finele lui 1925, principele renunţă la tron şi rămâne în străinătate cu amanta, Elena Lupescu.

Prin Actul de Succesiune din ianuarie 1926, Parlamentul aprobă decizia regelui Ferdinand ca Mihai să îi urmeze la tron. După moartea Regelui Unirii, la 20 iulie 1927, Mihai în vârstă de 5 ani şi 9 luni, devine rege sub o Regenţă, iar Elena poartă numele de Principesă-Mamă, dat fiind că Regina-Mamă era în continuare Regina Maria.

Pe 8 iunie 1930, Carol al II-lea își începe domnia

Politic, însă, Regenţa nu făcea faţă situaţiei, ceea ce a pavat drumul revenirii la tron a lui Carol al II-lea, în iunie 1930.

Proclamat Rege, Carol al -II-lea şi-a încălcat ambele promisiuni făcute liderului ţărănist, ardeleanul Iuliu Maniu, anume să facă parte din Regenţă, nu să îşi detroneze fiul, şi mai ales să nu o aducă în ţară pe iubita lui, Elena Lupescu. Politicienii sperau într-o refacere a căsătoriei dintre părinţii Regelui Mihai, Elena s-a declarat de acord de dragul stabilităţii ţării, dar ideea nu a funcţionat, informează Digi24.

Principesa-mamă era umilită în fiecare zi

Până şi decretul semnat de Carol al II-lea care o numea Majestate, cuprindea o ofensă: fostul soţ îi interzicea titlul de Regină. Până la urmă, Elena a fost silită să plece în exil la Florenţa. Seara târziu, a fost condusă la gară de şeful Poliţiei, Nicolescu, un om de modă veche, stânjenit că i se ordonase să o urce în tren de pe un peron cu luminile stinse, ca nu cumva românii obişnuiţi să o salute.

Vreme de aproape 8 ani, Mihai şi-a vizitat mama în străinătate de două ori pe an câte o lună, sub supravegherea strictă a doi aghiotanţi de la Bucureşti. Respectivii primeau ordine ferme, deseori abuzive, de la Carol al II-lea, aşa încât şi principesa-mamă şi fiul ei să nu uite vreo clipă cine este şeful.

Odată cu abdicarea lui Carol al II-lea, dictatorul Ion Antonescu i-a cerut să se întoarcă în țară, Elena revenind în septembrie 1940 în România și primind titlul de Regină mamă și apelativul Majestate. Ea a devenit cel mai apropiat consilier și confident al Regelui Mihai.

Puterea în stat era deținută în totalitate de Ion Antonescu, care în prima parte a guvernării sale a dezlănțuit un genocid împotriva minorității evreiești, dar Regina Elena a reușit să salveze sute de oameni, meritul fiindu-i recunoscut mai târziu de Institutul Yad Vashem, care i-a conferit titlul de „Drept între popoare'.

La 71 de ani de la plecarea în exil, Regina Elena s-a întors acasă

Regina Mamă a murit la Lausanne în ziua de 28 noiembrie 1982. În ultimele momente din viața ei i-au fost alături Mihai, Ana, nepoatele ei, dar şi alte rude şi membri ai famililor regale europene.

După lungi negocieri cu autoritățile elvețiene, Casa Regală a reușit abia acum să repatrieze trupul Reginei Mamă Elena, împlinind astfel una din marile dorințe ale Regelui Mihai, la aproape 2 ani de la moartea sa.

Rămăşiţele pământeşti ale Reginei Elena, mama Regelui Mihai I al României, au fost reînhumate la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.

 

foto: www.descopera.ro, www.cotidianul.ro, www.hotnews.ro, tvr.ro, www.historia.ro 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton