Ceea ce face adesea diferenţa între potenţialul unor seminţe şi ceea ce poate înflori din ele, între ce semeni şi ce culegi, e mâna „grădinarului'. Iar profesorul Nicolae Antonescu de la Şcoala Gimnazială de Arte nr. 5 are, de 40 de ani, exact acest rol, al grădinarului priceput şi dedicat menirii de a scoate la lumină talentul din generaţii întregi de tineri instrumentişti, viitori maeştri ai vioarei şi violei. Cinci dintre ei au devenit deja bursieri ai Jurnalului de fapte bune. Pentru toate aceste motive, Nicolae Antonescu este cel de-al doilea profesor recompensat cu un Premiu de Excelenţă în cadrul campaniei noastre.
Gabriel Peneş
„Încă nu am ajuns în gară, la capătul liniei. Merg pe o cale ce pare fără sfârşit. Am greşit? Am performat?… Am eşuat sau am generat valori artistice?… Sunt întrebări ce fac parte din trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat. Am învăţat cu greu că în lumea noastră perfecţiunea nu poate exista, deşi cred că sunt un perfecţionist. Am constatat că tocmai acest lucru reprezintă cheia succesului. Ştiu că oricine bate la poarta iniţierii trebuie îndrumat şi convins că arta sunetelor îţi schimbă modul de viaţă şi îţi acordă şansa purificării', spune profesorul Nicolae Antonescu, ajuns la 63 de ani, privind spre drumul pe care îl are încă de străbătut până la capătul liniei.
Nu s-a născut în vreo familie cu chemări şi talente muzicale – deşi parcă poţi şti exact cine ştie ce străbun cânta pe vremuri din vreo scripcă, lăută ori fluier, ca orice mare talent anonim din istoria neştiută a acestui neam. Dar le-a atras atenţia părinţilor, tot fredonând diverse melodii auzite la radio. Suficient de mult cât aceştia să decidă să-l ducă la un specialist în domeniu pentru o testare a eventualelor aptitudini. Avea doar 5 ani, dar de atunci s-a urcat în trenul în care călătoreşte şi acum, cel al muzicii clasice. Au urmat studiiul viorii, Liceul Dinu Lipatti (Liceul de Muzică nr.1 în acele vremuri), apoi, în firescul lucrurilor, Conservatorul din Bucureşti.