Deși sunt cunoscute în toată țara, nu multă lume știe cum au devenit surorile Ana și Monica Odagiu actrițe. Ei bine, am aflat întreaga poveste chiar de la ele, acum câteva luni, în paginile revistei VIVA! Deși acum se bucură de un mare succes, recunosc că drumul până aici nu a fost lipsit de obstacole și de dezamăgiri. Iată ce greutăți au întâmpinat de-a lungul carierei lor!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Aș vrea să îmi povestiți și despre familia voastră, pentru că știu că de acolo provine talentul. Cum erați voi două în copilărie? Tu, Ana, o lungă perioadă ai fost copil unic… Ce a însemnat pentru tine venirea pe lume a Monicăi, mai ales că atunci te apropiai de vârsta adolescenței?
Mi-am dorit foarte mult „o frățioară. La momentul respectiv, nu m-am gândit ce înseamnă o diferență de zece ani. Voiam să am o parteneră cu care să împart toate cele, dar mai ales cu care să vorbesc și să mă joc. Probabil credeam că o să se nască direct mare. (râde) Când Monica a crescut destul cât să ne putem juca împreună, eu deja nu mai voiam să mă joc. (râde) Însă e o minune relația pe care o avem acum.
Citește și: Antonia a împlinit 34 de ani. Ce surpriză i-a făcut Alex Velea de ziua ei de naștere: „Cea mai frumoasă…'
Citește și: Vica Blochina și Oana Roman s-au certat din cauza lui Marius Elisei și nici că mai există cale de împăcare: „Mie nu-mi plac prieteniile pe interes'
Cum au devenit surorile Ana și Monica Odagiu actrițe și ce greutăți au întâmpinat în carieră
Dar pentru tine, Monica, ce a însemnat să ai o soră mai mare? A fost Ana o inspirație pentru tine, o imitai în copilărie?
Ana a fost și este în continuare o inspirație pentru mine, iar atunci când eram mici îmi doream foarte tare să mă placă și să fie mândră de mine, însă diferența de zece ani dintre noi și-a spus cuvântul pentru o perioadă de timp, așa cum era și normal, ea era adolescentă și eu un plod pârâcios. (râde) De-abia de pe la 14 ani ai mei, respectiv 24 ai ei, am început să construim relația pe care o avem acum.
Tu cânți de la vârsta de 8 ani, Ana, și, cu toate astea, inițial te-ai înscris la un liceu sportiv. Ce te-a determinat să migrezi spre Liceul de muzică și apoi spre Facultatea de Teatru?
Eu la 8 ani cântam la perie. (râde) Aveam calități native, dar încă nu se conturase o direcție clară. Am trăit într-o atmosferă artistică. Bunicul ne aștepta acasă cu muzică clasică și cu manuale de desen și pictură. Mergeam împreună la expoziții și galerii de artă. Cu ai mei mergeam la teatru încă de mică. Tatăl meu cânta la chitară, dar și la alte instrumente, a compus muzică, iar unchiul meu a cântat alături de Johnny Răducanu, Flavius Teodosiu și alți mari artiști.
Când ne-am mutat din București în Brăila, am vrut să fac volei și așa am ales Liceul Sportiv. Mă îndrăgostisem și începusem să neglijez școala, iar tata a găsit soluția: m-a întrebat dacă n-aș vrea să fac muzică la modul serios. Am zis da, neștiind ce avea să urmeze: despărțirea de prietenii din Liceul Sportiv și mutarea mea la Liceul de Artă! Acest lucru, care-mi părea extrem de rău la momentul respectiv, a fost probabil cel mai mare bine de mai târziu. În clasa a XII-a, după o experiență superbă la Teatrul „Maria Filotti, am pornit pe acest drum, al actoriei, care s-a dovedit a fi calea.
Cum și-au descoperit surorile Ana și Monica Odagiu latura artistică
Ana, în 2006, te-ai făcut remarcată la „Megastar, iar un an mai târziu jucai în „Clanul Sprânceană. Te-am văzut în Profu, în „Serviciul Român de Comedie, „iComedy, în primul sezon la „Vocea României și, nu în ultimul rând, ai avut roluri importante în piese de teatru. Mi-ar plăcea să ne vorbești despre începuturile tale în profesie.
A fost greu începutul. Și din când în când e greu și acum, dar bănuiesc că asta înseamnă viață. (zâmbește)
Monica, la fel ca sora ta, și tu cânți de mică și ai făcut performanță. Apoi, odată cu rolul din „Pariu cu viața, ai bifat și domeniul actoriei. De asemenea, ai participat la „Vocea României, pe când aveai doar 16 ani. Pentru tine cum a fost debutul? Este ceva ce nu ai încercat și acum ai regrete?
Am fost norocoasă să știu ce-mi doresc să fac încă de la vârsta de 5 ani, când le-am spus alor mei că vreau să iau lecții de pian. Șase luni mai târziu, câștigam primul concurs de pian clasic în Paris, iar apoi totul a venit de la sine. Drumul meu până acum a fost destul de frumos. Nu am regrete. (zâmbește)
„Lumea întreagă, nu doar cea a showbiz-ului, a devenit un loc unde valorile nu prea mai există'
Acum o să vă întreb pe amândouă: cât de greu este, ca femeie, să-ți faci un nume în showbiz? De ce neplăceri v-ați lovit de-a lungul timpului în această industrie? Ați fost nevoite vreodată să faceți concesii în carieră? Care a fost cea mai mare dezamăgire, dar și cea mai importantă reușită pentru voi?
M: Este greu, pentru că lumea întreagă, nu doar cea a showbiz-ului, a devenit un loc unde valorile nu prea mai există, unde primează răutatea și cancanul, iar noi ne dorim să facem lucruri frumoase și de calitate, proiecte care au ceva de spus. Bineînțeles că au fost multe momente în care am fost dezamăgite, au fost și multe reușite, se mai întâmplă câteodată să ne lovim de tot felul de obstacole, însă, chiar dacă mai obosim sau mai picăm, nu facem concesii și niciodată nu ne abatem de la drumul nostru. Am și lansat o piesă care vorbește despre asta – textul este al Anei și se numește „Zbor.
A: Dacă scopul este să-ți faci un nume în showbiz, nu cred că e greu, pare că toată lumea poate. A avea un nume nu mai este echivalentul lui „a avea valoare, dar dacă îți dorești să construiești ceva și să vii cu lucruri de calitate, e greu de pătruns. Și atunci e bine să-ți faci drumul tău, în ritmul tău. Neplăceri sunt.
E trist atunci când scrii versurile unei piese și te gândești că sunt prea deștepte pentru nu știu ce radio sau când îți pui problema să schimbi ceva la o melodie pe care ai compus-o din suflet, pentru că nu e destul de comercială. În momente de genul ăsta te gândești: ce bine că există YouTube! Există loc și pentru lucruri bune. Trebuie doar să avem răbdare și să nu ne oprim din a crea. Nu gândesc lucrurile în reușite și dezamăgiri. E un drum presărat cu de toate. Important e să fii bun. Pentru tine și pentru ceilalți.
„Altele ar fi fost contextele și oportunitățile, de exemplu, într-o țară ca Anglia'
V-ați gândit vreodată să emigrați sau v-ar fi plăcut să vă nașteți în altă țară? Credeți că talentul vostru ar fi putut fi valorizat altfel în altă parte?
M: Îmi place aici și nu m-aș muta definitiv în altă țară, însă, când mă gândesc la muzica mea și la industria muzicală de la noi, nu pot să nu recunosc că mi-aș fi dorit să mă nasc în altă parte. Cred că altele ar fi fost contextele și oportunitățile, de exemplu, într-o țară ca Anglia.
A: E clar că industria de entertainment de la noi din ţară nu se poate compara cu cea din USA sau UK, sau mai ştiu eu ce alte ţări super-dezvoltate, însă nu ne plângem. Strict profesional, poate ne-ar fi fost mai bine în altă ţară, însă nici aici nu ne plângem.
Sursă foto: Instagram
Urmărește-ne pe 
