Elena Cârstea s-a mutat de 13 ani în America, împreună cu cele două fete pe care le-a adoptat de la orfelinat. Sanda și Adriana au crescut, au 22, respectiv 18 ani și s-au înrolat în armata americană. Cât despre cântăreață, Elena și-a schimbat complet meseria și nu mai are nici o treabă cu muzica.
Sanda, fiica cea mare a Elenei, a intrat în Garda Națională, iar în această situație tânăra de 22 de ani poate fi solicitată în situaţii de urgenţă, precum cutremure sau uragane.
Fata cea mică, Adriana, nu a rămas mai prejos și a mers pe urmele surorii sale, tot într-o carieră militară. Elena Cârstea spune că nu se amestecă în alegerile copilelor sale și le va susține indiferent ce vor alege să facă în viață.
Cântăreața a renunțat la muzică, odată ce s-a mutat în America și s-a reprofilat total. Elena a povestit pentru Click! că lucrează într-o agenție imobiliară pentru că poate avea un program flexibil, ceea ce îi permite să petreacă mai mult timp cu familia.
În 2009, Elena Cârstea a fost diagnosticată cu anevrism cerebral şi a fost operată pe creier. Acum este bine și, din fotografiile pe care le postează pe site-urile de socializare, pare că duce o viață fericită alături de soțul ei, Glenn Muttart.