Cristina Șișcanu a fost criticată dur pentru ținuta purtată în biserică, la sfârșitul săptămânii trecute, când ea și Mădălin Ionescu și-au înnoit jurămintele, la 7 ani de la căsătorie. Fotografiile postate de Cristina pe contul ei de socializare au stârnit un adevărat scandal.
Ceea ce ar fi trebuit să fie un motiv de bucurie și de sărbătoare, înnoirea jurămintelor, s-a transformat pentru fostele vedete TV într-un adevărat circ pe Instagram, Cristina Șișcanu fiind criticată dur de către internauți pentru ținuta purtată în biserică. Pentru această ocazie specială, Cristina a optat pentru o pereche de colanți din dantelă și o capă albă, lungă la spate, care, din păcate pentru ea, nu au avut deloc efectul scontat. Ținuta creată de designerul Paula Milea a creat o mulțime de controverse, cei mai mulți dintre internauți criticând-o dur pe vedetă pentru alegerea făcută, conform opiniei lor, una deloc potrivită pentru Casa Domnului, după cum s-au exprimat cei mai mulți.
„Ținută porno în biserică?'
Fotografia care a iscat cele mai multe comentarii – peste 500 – o are în prim-plan pe mireasă, însă, în pofida celor 8.000 de like-uri, unele dintre reacții sunt greu de reprodus, fiind de o virulență maximă. Cristinei i se reproșează că arată ca o „centuristă', nicidecum ca o mireasă, că a lăsat mult prea mult la vedere și că ținuta pe care a purtat-o e potrivită, cel mult, pentru o noapte romantică în dormitor… „Te-ai uitat în oglindă când ţi-ai luat ţinuta? Păi ce exemplu să dăm fiicelor nostre, doamnelor? Arătaţi-vă fundul şi altele cât puteţi dacă altceva nu aveţi ce arăta! Doamne fereşte! Măcar în biserică sa fi avut bunul simţ… Zero!, „Ferească Dumnezeu şi Maica Domnului… Un pic de ruşine şi umilinţă în faţa lui Dumnezeu! Maica Domnului a fost mereu cu vălul pe cap şi tu intri într-o aşa ţinută în biserică? Oare unde este umilinţa ta?, „Frumos costumul mirelui, dar «rochia» aceea era mai potrivită în dormitorul vostru, nu în Casa Domnului. Oriunde, dar nu acolo, „Ţinută porno în biserică? Ai întrecut orice limită a bunului simţ… Păcat că acei preoţi au acceptat aşa ceva doar pentru că sunteţi vedete, „Doamne, Cristina, radiezi de fericire, se vede că vă iubiţi şi sunteţi suflete pereche, dar cum naiba să te îmbraci aşa? Practic, eşti în chiloţi şi o bluză în faţa popii. Dacă era cu o palmă mai lungă în faţa tot nu era aşa ridicol – sunt doar câteva dintre comentariile celor care, practic, i-au desființat ținuta Cristinei.
„Am sufletul plin de tristețe'
Chiar dacă Cristina Șișcanu pare o persoană destul de nonconformistă și, de obicei, luptă pentru convingerile ei – vă amintiți, desigur, ce valuri au făcut și fotografiile și filmulețul ei de pe conturile personale de socializare în care își alăpta fetița la sân -, de data aceasta a fost extrem de afectată de valul de ură care s-a abătut asupra ei și le-a dat replica celor care au denigrat-o pe Instagram, chiar după petrecere, deși trecuse bine de 3 dimineața… Am sufletul plin de tristețe… Românii sunt un popor atât de trist… E foarte târziu… copilul meu cel mic doarme lângă mine și mă uit la ea… și mă cuprinde neliniștea… Cum va crește într-o societate plină de atâta ură? Ce i se poate întâmpla unui om ca să ajungă să jignească cu o ușurință greu de descris… doar așa stand pe canapea și butonând pe telefon? De ce să execuți un suflet fără milă? Un suflet pe care nici nu l-ai cunoscut vreodată… Da, așa m-am îmbrăcat, consiliată fiind de specialiști în domeniu. Și mi-a plăcut! Nu este o rochie! Este o ținută alcătuită din bluză și pantaloni. Cum să «urli» că se văd părțile intime când nu există așa ceva? Nici dacă aș fi ridicat bluza nu s-ar fi văzut vreo parte intimă! Cum să arunci cu noroi într-un om în ziua în care trăiește un eveniment fericit?! Și vorbim despre educație și pioșenie? Really? Atât de trist…' Mesajul Cristinei a avut mulți susținători, însă, din nefericire, gustul amar a rămas.
Una dintre fanele sale i-a scris vedetei un mesaj în care îi laudă ținuta, dar în care trage și o concluzie de bun-simț: „Îmi place ținuta. Și îmi pare rău că ai fost jignită. Dar cred că, dacă nu s-ar expune online atât de mult, nu s-ar petrece aceste neplăceri. Eu nu am nici Facebook, nu postez nimic pe Insta. Și e așa bine când împărtășesc evenimente din viață mea, călătorii, fotografii doar cu cei cu care doresc. Trebuie să ne asumăm ce ni se întâmplă în funcție de ceea ce facem. Știu că pentru persoane publice trebuie mediatizare, dar totuși evenimentele private pot fi ținute așa: privat. Vă doresc numai bine. Și peste doi ani, am să-ți copiez ținuta să sărbătoresc și eu. A fost foarte frumoasă'.
Foto: Instagram