Copilul lui Meghan Markle și al Prințului Harry nu va avea bonă. Iată ce au decis Ducii de Sussex!

Unul dintre cele mai așteptate evenimente ale acestui an este, fără doar și poate, venirea pe lume a copilului lui Meghan Markle și al Prințului Harry, care, se presupune, va beneficia de cea mai bună îngrijire. Cu toate acestea, cei doi părinți s-au decis să nu angajeze bonă. Iată care este motivul!

Nici măcar Meghan și Harry nu știu sexul bebelușului lor…

În această primăvară, la finele lunii aprilie, Meghan Markle și Prințul Harry vor deveni părinți. Cuplul deja este în febra mutării, iar viitorul lor cămin de la Frogmore Cottage este gata să-l primească pe noul bebeluș regal. Camera micuțului sau a micuței – sexul copilului lui Meghan și al Prințului Harry este un secret și pentru ei! – va fi vopsită în culori neutre și gata cât mai curând să-și primească locatara sau locatarul. Deși vor tot ce-i mai bun pentru copilul lor, paradoxal, cei doi viitori părinți s-au decis să nu angajeze o bonă specializată…

Doria Ragland, alături de fiica sa și de Prințul Harry

Doria Ragland, alături de fiica sa și de Prințul Harry

Doria Ragland va fi bona nepotului ei

Maria Teresa Turrion Borrallo, bona Prinților George, Louis și a Prințesei Charlotte, o adevărată Mary Poppins maestră în arte marțiale și cu pregătire antiteroristă, este probabil cea mai cunoscută dădacă din lume, iar influența pozitivă pe care o are asupra copiilor e indubitabilă. Cu toate acestea, Meghan și Harry nu vor pentru copilul lor o bonă specializată, mai precis o străină… Conform Cosmopolitan, cei doi Duci de Sussex s-au decis să aleagă pe cineva apropiat pentru a se ocupa de copilul lor. Bănuim că ați ghicit deja – este vorba chiar despre bunica bebelușului, Doria Ragland, mama lui Meghan.

Corespondentul regal al Vanity Fair, Katie Nicholl, susține că Meghan Markle și Harry nu vor angaja o bonă, cel puțin la început, pentru a-i ajuta la creșterea copilului. Nicole a vorbit cu mai multe surse din anturajul cuplului regal, care au declarat că „aceștia nu au de gând să angajeze o bonă pentru a-i ajuta cu primul lor copil, cel puțin nu de la început, și vor apela în schimb la mama lui Meghan, Doria Ragland”. Conform surselor, mama ducesei se va muta cât de curând la Frogmore Cottage, unde i se va oferi o aripă întreagă a casei,  deci este mai mult decât evident că mutarea este una pe termen lung.

 

Foto: Hepta

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton