Ce scrie în raportul oficial al morții Roxanei Donișan, românca ucisă de rechin în Egipt: „Nu au putut menționa nici măcar dacă e vorba de un rechin sau nu”

 Borcilă Andreea
.

Ce scrie în raportul oficial al morții Roxanei Donișan. Moartea a două femei în Egipt, o româncă în vârstă de 44 de ani, dar și o austriacă de 68 de ani, a îndurerat o lume întreagă, fiind vorba despre un eveniment fără precedent, care nu s-a mai întâmplat în Hurghada, una dintre cele mai vizitate stațiuni de către turiști. 

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Roxana Donișan, românca ucisă de rechin în stațiunea Hurghada de la Marea Roșie, nu se afla la prima excursie în Egipt și își achiziționase două sejururi aici, deoarece își dorea o vacanță prelungită. Ea era pasionată de călătorii, dar și de sporturi nautice. Din păcate, cadavrul femeii a fost descoperit în largul coastei orașului Sahl Hasheesh, la câteva ore după un atac care a provocat moartea unei austriece în vârstă de 68 de ani. Atacurile s-au produs la o distanță de 600 de metri unul de celălalt.

roxana-donisan-1-2roxana-donisan-1-2

Suceveanca era funcționară la Direcția de Finanțe, acolo unde lucra din anul 2008, la Serviciul colectare și executare silită persoane juridice. Pe data de 16 iunie, românca împlinise 44 de ani. 

Citește și: Trupul româncei ucise de rechin în Egipt va fi adus în țară. Tatăl Roxanei Donisan, despre momentul atacului:”A ajuns până la geamandură, acolo a înhățat-o”

Citește și: Părinții Roxanei, românca ucisă de rechin în Egipt, devastați de durere:”Am văzut la televizor. Soția a avut o presimțire rea…”

Citește și: Elena Chiriac și Augustin Viziru au rupt legătura după Ferma, deși s-au înțeles să împartă premiul:„Simt că am pierdut un prieten. E dureros când…' / EXCLUSIV

Citește și: Cum se înțelege Florin Piersic Jr. cu tatăl său:'Există undeva o ruptură, care nu poate fi cusută niciodată'

Ce scrie în raportul oficial al morții Roxanei Donișan, românca ucisă de rechin în Egipt

Cazul româncei care a fost ucisă de rechin în stațiunea Hurghada a îndoliat toată țara, iar părinți și cei apropiați sunt încă șocați de vestea dispariției Roxanei Donișan. Pentru a afla ce explicații există în urma tragediei, cum s-a întâmplat sau de ce, corespondentul Libertatea a stat de vorbă cu Nour El Din Farid, activist de mediu al Asociaţiei pentru Protecţia şi Conservarea Mediului în Hurghada (HEPCA), organizaţie care a colaborat cu guvernatorul Regiunii Mării Roşii pentru a cerceta incidentul în care două femei au fost atacate de rechini în stațiunea Hurghada. Activistul a povestit la ce concluzii au ajuns oficialii. 

„Nu avem nicio explicaţie. Şi autorităţile noastre spun asta. Nici profesorul Mahmoud Hanafi de la HEPCA, consultantul ştiinţific al guvernatorului, nu a înaintat nicio explicaţie. Ceea ce am putut face a fost să trimitem bărcile în larg, pentru a cerceta prezenţa rechinului, astfel încât să aflăm măcar specia. Nu putem spune decât că este un rechin mare, judecând după întinderea muşcăturii. Dacă vreţi să scrieţi ceva, HEPCA poate transmite că este un eveniment fără precedent, nu a mai fost întâlnit în această regiune.

Din cele 25 de specii de rechini existente în Marea Roşie, ar putea fi 4 dintre ele. Dar nimeni nu ştie ce fel de rechin a muşcat. Nimeni nu ştie dacă e vorba de unul, doi sau mai mulţi rechini. Ar putea fi unul care a muşcat, apoi altul, atras de sânge, apoi încă doi. Nu ştim nici dacă cele două femei au fost muşcate în acelaşi timp. Nici anchetatorii de la criminalistică nu pot răspunde la aceste întrebări, pentru că nu au această experienţă. Dacă examinează o omucidere, pot spune ce fel de cuţit e, dacă e mâna dreaptă sau stânga, dar cu astfel de cazuri nu s-au mai întâlnit.

Aşa că în raportul oficial scrie: „Moartea a survenit în urma pierderii sângelui şi a scăderii presiunii sângelui ca urmare a unui incident cu un animal'. În documentul oficial, nu au putut scrie nici măcar dacă e vorba de un rechin sau nu. Aţi început prin a spune „românii vor să ştie'. Dar orice li s-ar răspunde, ar fi simple speculaţii.

Poate o explicaţie rece, de probabilistică: pur şi simplu, astăzi, în Hurghada sunt mult mai mulţi oameni decât acum 30 de ani. Primim un milion de turişti, aşa că probabilitatea unui incident pur şi simplu e mai mare decât atunci când primeam 100.000. Pot aproxima că, în timp ce discutăm, peste 10.000 de turişti înoată în Marea Roşie. Totuşi, numărul mare de oameni din Hurghada e mai probabil să sperie rechinii, a afirmat activistul de mediu, Nour El Din Farid, pentru Libertatea.

Trupul neînsuflețit al româncei ucise de rechin, a fost adus acasă

Sicriul cu trupul neînsuflețit al româncei Roxana Donisan a ajuns acasă vineri, 8 iulie, și a fost depus sâmbătă la Biserica „Sf. Vineri' din cartierul George Enescu, în municipiul Suceava, relatează Monitorul de Suceava. La capelă, au fost prezenți nu doar părinții îndurerați, dar și rude, cunoscuți, vecini și foști colegi de lucru ai româncei, astfel că zeci de oameni și-au luat rămas bun de la Roxana. Luni, 11 iulie, va avea loc înmormântarea femeii în cimitirul Bisericii „Sf. Vineri', mai notează sursa citată.

Părinții au aflat de tragedie de la televizor

Părinții Roxanei Donișan, românca ucisă de rechin în Egipt, au văzut înfiorătoarea știre la televizor și s-au rugat până în ultuma secundă să nu fie vorba despre fiica lor. Aceștia sunt încă în stare de șoc și nu înțeleg cum de a fost posibilă o asemenea tragedie.

„Am văzut la televizor și mi-a sărit inima din loc. Au dat și poza, vai de mine și de mine!', a mărturisit mama Roxanei, conform Kanal D.

Pe de altă parte, tatăl Roxanei nu își imaginează cum s-a putut petrece tragedia, dat fiind că fiica lui era o înotătoare bună. Suferința celor doi părinți este una fără de margini, dat fiind că Roxana era unicul lor copil.

„Stau să mă gândesc cum a putut să mi-o ia Dumnezeu dacă era credincioasă. Păcatele cui trebuie să le plătească copilul meu? Ea era o înotătoare foarte bună. De la patru ani a fost, că am dat-o la înot și a prins o dragoste de apă. Singurul copil, singurul copil! Și măcar dacă aveam un nepot, dar nu a fost să fie să își găsească jumătatea', a mărturisit tatăl Roxanei.

Sursă foto: arhivă, Libertatea

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton