Raluca și Walter Zenga au decis să divorțeze și toată lumea se întreabă ce avere au de împărțit, după o căsnicie de 15 ani. Cei doi locuiesc în Dubai, dar au numeroase proprietăți și în România și Italia, situație care transformă divorțul soților Zenga într-unul dintre cele mai scumpe din România.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
După luni de zile în care divorțul a fost doar o speculație, iată că el a devenit certitudine, Walter Zenga fiind cel care a confirmat despărțirea de Raluca. Antrenorul susține că vina pentru destrămarea căsniciei de 15 ani îi aparține Ralucăi, fără a dezvălui motivele concrete care au stat la baza divorțului.
Averea pe care au strâns-o soții Zenga în 14 ani de căsnicie este uriașă și de aceea se întrevede că divorțul lor va fi unul extrem de scump.
Mutați de nouă ani în Dubai, soții Zenga au locuit împreună într-o casă luxoasă din Palm Jumeirah, un cartier exclusivist de pe malul mării, a cărei valoare se ridică minim două milioane de euro.
„E suficient să stai aici și ai vedere către mare. Ți se face dor, cobori pe trepte și te plimbi pe plajă. Îmi place foarte mult apropierea asta de natură. Unii spun că e o plajă artificială, dar de unde, eu am aici pescărușii…', spunea Raluca despre vila din Dubai.
În plus, soții Zenga au și un apartament care depășește suma de 250.000 de euro, dar și case în valoare de 350.000 de euro în România, plus o proprietate în Sardinia.
Citește și: Raluca Zenga, prima reacție după ce soțul ei a anunțat că divorțează: „Sunt pregătită să…”
Raluca și Walter Zenga s-au iubit 17 ani
Raluca și Walter Zenga sunt împreună de 17 ani, idila lor debutând în 2003, când italianul antrena echipa FC Național. Doi ani mai târziu au făcut cununia civilă, iar în 2015 nunta. Amintindu-și de începuturile poveștii lor de iubire, Walter spunea, într-o emisiune TV: „I-am dat numarul de telefon si i-am spus sa ma sune'.
„Am sunat a doua zi', l-a completat Raluca, iar Zenga a ținut să o corecteze pe soția sa: „Nu, mi-a trimis mesaj imediat…'.
„A fost un mesaj haios. Blonda necunoscută din avion caut antrenor… era ca un anunt matrimonial. L-a amuzat. Și a doua zi am ieșit la restaurant', a adaugat Raluca.
Soții Zenga au doi copii, pe Samira și Walter Jr. Deși pentru o perioadă au stat la distanță unul de celălalt, Raluca spunea la sfârșitul lunii august că sunt fericiți și nu se pune problema unui divorț.
„Toate bune, aici în Dubai. Walter a venit înapoi din Italia și suntem toți acasă. Noi n-am simțit nevoia că trebuie să dăm răspunsuri unor zvonuri nefondate. Ne-am văzut de treaba noastră, de casă noastră. Nu prea avem contact cu presă și cu scandalurile. Fiind despărțiți de atâtea luni, eu cu copiii în Dubai, iar Walter în Italia, nu au fost fotografii și nici vacanțe împreună', spunea Raluca la protv.ro.
Ce spunea Walter Zenga despre căsnicia cu Raluca, înainte de divorț
Într-un interviu pentru Ciao.ro, Walter Zenga vorbea despre secretul căsniciei sale fericite cu Raluca.
„Îmi place să spun că e o relație minunată pentru că după 17 ani e la fel, nu ca în prima zi, dar din punctul meu de vedere e o relație care a rezistat la mai multe cutremure, în fața multor situații negative, am stat mereu împreună și am rezolvat mereu problemele împreună. Așa trebuie să fie o familie! Din punctul meu de vedere, pe viitor va fi mult mai bine decât e acum pentru că vom crește mereu.
Secretul este sprijinul pe care i-l acord soției mele pentru tot ce vrea să facă, pentru tot, înțelegem relația la distanță, înțelegem și gelozia să ne respectăm reciproc, normal că mai avem și momente negative, pentru că așa se mai întâmplă în viață, dar 17 ani împreună sunt ceva incredibil. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat posibilitatea să o cunosc pe Raluca și să avem această relație de durată împreună!„, a declarat Walter Zenga.
Raluca Zenga își asumă gelozia extremă
Într-un interviu acordat revistei VIVA! în iunie 2020, Raluca Zenga recunoștea că l-a terorizat pe Walter cu crizele de gelozie, dar că a reușit să depășească acea perioadă.
„Cu trecerea anilor, mariajul parcurge mai multe faze – ne schimbăm noi ca oameni, traversăm etape personale complicate, momente de criză și confuzie, dar, atâta vreme cât reușim să păstrăm complicitatea și intimitatea în cuplu, comunicând mereu, împărtășindu-ne atât reușitele, cât și eșecurile, eu zic că și într-o căsnicie modernă te poți bucura de succes și longevitate!
Cât despre gelozie, acum, că am scăpat de excesul nesănătos de care am suferit mulți ani la rând, îmi dau seama că este o adevărată otravă a sufletului. Curios, în cazul meu, partea toxică a geloziei a dispărut complet la nașterea primului nostru copil, Samira. A fost ca și cum o povară uriașă mi se ridicase de pe umeri și am putut vedea lucrurile mult mai limpede, fără a mă mai tortura cu scenarii imposibile din cauza geloziei. E bine, deci, că există vindecare!”, ne declara Raluca Zenga acum trei luni.