Azi, Michael Jackson, regele muzicii pop, ar fi împlinit 60 de ani

.

Ziua de 29 august este una cernită pentru toți fanii regelui muzicii pop – astăzi, Michael Jackson ar fi împlinit 60 de ani, iar pentru toți cei ce l-au iubit e greu de crezut că deja au trecut ani de la moartea acestuia.

Michael Jackson, pe vremea când încă nu exagerase cu operațiile estetice.

Michael Jackson, pe vremea când încă nu exagerase cu operațiile estetice.

Azi, Michael Jackson, regele muzicii pop, ar fi împlinit 60 de ani. Din păcate, la doar 50 de ani, steaua celui mai iubit popstar al Americii, dar și al lumii întregi a apus, moartea acestuia îndurerând întreaga industrie muzicală și milioanele de fani. Pentru toată lumea, la momentul acela, a fost greu de imaginat că Michael Jackson nu mai exista, dar iată că au trecut deja 9 ani de când cel numit megastarul a trecut în neființă, lăsând în urma sa o moștenire artistică inestimabilă. A fost nu doar un icon în muzică, ci și în fashion, iar succesul comercial, neegalat de niciun alt artist de atunci, dar și viața personală extrem de controversată l-au ținut în topurile muzicale timp de patru decenii în atenția publicului permanent.

The Jackson Five (Michael Jackson, Jermaine Jackson, Marlon Jackson, Tito Jackson), anul 1976

The Jackson Five (Michael Jackson, Jermaine Jackson, Marlon Jackson, Tito Jackson, Jackie Jackson), anul 1976

Michael a debutat la vârsta de 6 ani

S-a născut într-o familie de muzicieni și a fost principalul vocalist al formației The Jackson 5, unde a debutat în anul 1964, alături de frații săi. A fost mult prea bun însă pentru a nu încerca să se remarce ca solist, așadar în 1971 a început să cânte și de unul singur, chiar dacă încă mai era membru al formației. Piese ca „Billie Jean', „Beat it' sau „Thriller' au făcut din el primul artist de culoare care a avut succes la MTV, iar albumul său „Thriller' a fost cel mai vândut din toate timpurile. De asemenea, Michael a fost artistul care a transformat videoclipul dintr-un intrument de promovare într-un act artistic desăvârșit, coregrafia, timbrul său muzical și stilul său vocal devenind sursă de inspirație pentru artiști hip hop, R&B, dar și rock și, în același timp, dărâmând orice fel de bariere culturale și rasiale. Are atât de multe premii – 14 Grammy, 26 AMA, 12 WMA și 13 recorduri Guiness – și a vândut atât de multe discuri –  800 de milioane de discuri –, încât este greu de crezut că recordul său va fi surclasat vreodată, însă, în schimb, viața lui personală a fost extrem de zbuciumată.

Debbe Rowe, femeia care i-a dăruit lui Michael Jackson trei copii.

Debbe Rowe, femeia care i-a dăruit lui Michael Jackson trei copii.

Are trei copii cu asistenta sa medicală

De-a lungul timpului, au circulat o mulțime de zvonuri despre Michael care frizau absurdul, însă tocmai aspectul din ce în ce mai ciudat al artistului le făcea să devină credibile. Înfățișarea lui a suferit modificări încă de la începutul anilor 70, iar boala de care suferea, vitiligo, l-a transformat în alb. Poate nu ar fi fost atât de ciudat dacă, în timp, chipul artistului nu ar fi devenit aproape de nerecunoscut din cauza operațiilor estetice la nas, pomeți, gură… Nimic din vechiul Michael nu mai era acolo 20 de ani mai târziu! Între timp, s-a căsătorit cu Lisa Marie Presley, fiica lui Elvis, care i-a oferit sprijinul ei în perioada în care Michael a fost acuzat de abuz și pedofilie, dar mariajul lor nu a rezistat, deși artistul a fost achitat, din lipsă de probe. Apoi, a luat-o de soție pe Debbie Rowe, asistenta medicală care s-a ocupat de problemele sale dermatologice și pe care o cunoștea de 10 ani. Aceasta i-a dăruit lui Michael trei copii – Paris, Prince și Blanket –, un alt motiv de zvonuri cu privire la paternitatea acestora, cei mai mulți considerându-i pe Michael și pe Debbie total nepotriviți.

În ultima parte a vieții, Michael Jackson devenise de nerecunoscut.

În ultima parte a vieții, Michael Jackson devenise de nerecunoscut.

O doză fatală de anestezice i-a cauzat moartea

La 25 iunie 2009, Michael Jackson a decedat într-un spital din Los Angeles, în urma unui stop cardiac suferit la locuința sa, motivul morții sale fiind, de asemenea, unul îndelung discutat și controversat, doctoral său, Conrad Murray fiind găsit vinovat și trimis în judecată pentru omor prin imprudență. Michael a murit din cauza unei doze de anestezice care s-a dovedit a fi fatală. La fel ca în viață, și moartea sa a atras atenția întregii planete, ceremonia de înmormântare fiind urmărită de un milliard de oameni. Și anul acesta Michael va fi comemorat, ca de fiecare dată, de către cei care l-au iubit, familia sa anunțând că în Las Vegas va avea loc un spectacol susținut de Cirque du Soleil  – unde vor lua cuvântul copiii săi și trei dintre frații săi –, ale cărui încasări vor fi donate fundației The Elizabeth Taylor AIDS.

Foto: Hepta

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton