Slujba de Înviere și ritualul de a lua Lumină reprezintă pentru credincioși un reper la orice Paște. Din cauza pandemiei de coronavirus, însă, nimic nu mai e sigur. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a explicat cum vor decurge lucrurile la acest Paște, care cu siguranță va fi unul atipic.
Așa cum până în acest moment s-au luat numeroase măsuri fără precedent din cauza pandemiei de coronavirus, sărbătoarea de Paște nu face excepție. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a venit cu precizări importante pentru toți credincioșii.
Acesta a declarat că referitor la Lumina din Sfânta noapte de Înviere, nu s-a luat încă o decizie finală, însă există posibilitatea ca slujba să nu se tina cu public.
Ce se întâmplă cu Slujba de Înviere, în plină pandemie de coronavirus
'Până la acest moment în care ne aflăm acum, nu s-a luat o decizie formulabilă printr-un comunicat referitor la împărțirea Sfintei Lumini. Este probabil să nu putem face lucrul acesta, dar nu pot să apreciez acum ultimativ acest subiect. Încă nu s-a hotărât. Chiar dacă putem ajunge la biserică să luăm Sfânta Lumină, nu înseamnă că nu putem aprinde noi înșine candela din casa noastră. Și mai ales candela din sufletul nostru', a declarat Vasile Bănescu.
Purtătorul de cuvânt nu exclude posibilitatea susținerii Slujbei de Înviere, dar, dacă va avea loc, autoritățile vor impune distanța de siguranță.
'Nu este exclus ca oamenii să poată veni în sâmbăta Paștelui, unul câte unul, păstrând o distanță mare, să vină și să ia cumva Sfintele Paști pregătite cumva de către preot și puse în recipiente foarte curate, și să poată lua măcar aceste paști de la biserică, respectând, evident, regulile'
Foto: Libertatea