Andreea Esca a lansat, în urmă cu câțiva ani, un volum care adună cele mai frumoase amintiri din viaţa ei, dar și momente care i-au marcat viața, precum prima noapte de dragoste. În cartea biografică „Ce-am făcut când am tăcut, Andreea Esca a scris despre primul bărbat din viaţa ei şi nu a ezitat să dea detalii intime în legătură cu prima experienţă sexuală.
„Primul iubit nu se uită niciodată. Nu se poate să nu fi auzit asta măcar o dată. Amintirile mele mă leagă însă foarte strâns şi de al doilea. Întâi de toate, să cădem de acord că vorbim despre acelaşi lucru: primul – adică primul cu care facem dragoste. (…) Sunt destule femei care trăiesc până la sfârşit alături de cel care a fost primul bărbat din viaţa lor şi care nici nu s-au gândit vreodată să cunoască altul. Cred într-adevăr că prima dată trebuie să facem dragoste cu cineva despre care gândim că este alesul pentru totdeauna. Atât de mult să îl iubim. (…)
Eu, de exemplu, aveam obsesia asta cu «Merită»? Îmi amintesc că eram îndrăgostită în adolescenţă de un bărbat care mi-a spus într-o zi, nu după mult timp de când ieşeam împreună, că nu se poate să mai fim prieteni dacă nu mă culc cu el. Mă iubeşte prea mult şi nu mai rezistă să fim despărţiţi de acest impediment.. Ei bine, cu toate că eram topită după el, am considerat că nu merită să fie primul, doar pentru că mi s-a părut anormal să nu mă poată iubi fără actul sexual. Eu credeam că dragostea este mai presus de aşa ceva şi l-am părăsit.', scrie Andreea Esca în cartea ei.
Andreea Esca are o relaţie solidă cu soţul ei, alături de care se află de ani buni. Cei doi au împreună şi doi copii şi formează unul dintre cele mai admirate cupluri din showbiz. Perfect împăcată cu trecutul şi fără resentimente legate de bărbaţii pe care i-a cunoscut până la Alexandre Eram şi îşi aminteşte cu drag prima poveste de dragoste pe care a trăit-o. Se întâmpla în liceu, iar puştiul, de atunci, care îi furase inima este nimeni altul decât fiul lui Alexandru Arşinel.
«Primul» a devenit astfel prietenul meu din liceu, care m-a iubit ani la rând înante să fim iubiţi în sens fizic şi nu am regretat niciodată decizia. Deşi cel care n-a mai ajuns să fie «primul» mi-a dovedit în timp că era într-adevăr foarte îndrăgostit de mine, că era de o calitate umană rară şi un foarte bun prieten. De ce vă spuneam însă la începutul poveştii că amintirile mă leagă foarte strâns de al doilea?
Pentru că după ce treci de faza «primului» şi începi să compari şi să alegi, îţi dai seama că poţi cunoaşte oameni intersanţi, care să te iubească la fel de mult sau chiar mai mult decât «primul», cu care te poţi înţelege mai bine, aşa încât «primul» va rămâne mai ales amintirea plăcută a unei vârste minunate. (…) Cred că pentru a fi fericit trebuie să ai mereu puterea de a o lua de la zero. Să te îndrăgosteşti de fiecare dată fără frică. Să te laşi curtată, admirată, iubită, plânsă, detestată. Ăsta e jocul fascinant al dragostei care te face să te simţi vie.
Mă gândesc că multe dintre deciziile unei fete ţin şi de educaţia primită acasă. Dacă părinţii o să-ţi repete că primul trebuie să fie şi ultimul, până la urmă aşa o să crezi şi tu. Nu vreau să condamn această idee. Numai că mama mi-a zis că nu primul contează, ci ULTIMUL. Şi de aici putem reîncepe discuţia, fiindcă, în cazul meu, ultimul a fost… primul: primul francez pe care l-am cunoscut, mai scrie Andreea Esca în cartea sa.