Alina Sorescu a spus ce program de vizită are Alexandru Ciucu, în timpul procesului de divorț. Când își poate vedea fetele: „Deocamdată nu este vorba și despre...”

 Miniosu Alexandra
.

S-a aflat de câte ori pe lună își poate vedea Alexandru Ciucu fiicele. Dezvăluirea a fost făcută chiar de către Alina Sorescu, mama micuțelor. Ieri, 20 iunie, instanța a decis, pentru a doua oară, ca fetițele lor, Elena Carolina și Ana Raisa, să aibă domiciliul la artistă. Acum, cântăreața a declarat că designer-ul are program de vizită. Cei doi au ajuns la despărțire după 12 ani de mariaj!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

De câte ori pe lună își poate vedea Alexandru Ciucu fiicele? Asta s-au întrebat oamenii, după ce instanța a decis recent ca fetițele să aibă domiciliul la Alina Sorescu. Creatorul de modă și cântăreața divorțează după 12 ani de căsnicie. Aceștia au împreună două fiice, pe Elena Carolina, în vârstă de 8 ani, și pe Ana Raisa, în vârstă de 6 ani.

alina-sorescu-8-3alina-sorescu-8-3

Ieri, 20 iunie 2022, instanța a decis, pentru a doua oară, ca micuțele să aibă domiciliul la Alina Sorescu. Așadar, cântăreața e fericită acum, după ce instanța a stabilit, și în urma recursului, ca fiicele ei și ale lui Alexandru Ciucu, să aibă domiciliul la ea, pe tot parcursul procesului de divorț cu designer-ul. În urmă cu scurt timp, solista a dezvăluit programul de vizită al tatălui micuțelor, cu care ambii părinți au fost de acord.

Citește și: Cine e bărbatul pe care Alina Sorescu se bazează la greu, în plin divorț de Alexandru Ciucu:„Mă ajută și mă…'

Citește și: Aflată în plin divorț, Alina Sorescu își ia fetițele cu ea la concerte:”Le place să vină cu mami”

Citește și: Răzvan Popescu, de la Radio Zu, și-a făcut operație de micșorare a stomacului. A avut 125 de kilograme:„5 ore a durat intervenția'

Citește și: Iubita cântărețului Tom Mann a murit în ziua nunții:„Nu mai am lacrimi să plâng'. Bebelușul lor a rămas orfan de mamă

Alina Sorescu a spus ce program de vizită are Alexandru Ciucu, în timpul procesului de divorț

Alina Sorescu a dezvăluit public va fi programul de vizită al lui Alexandru Ciucu, în privința fetițelor lor. Conform spuselor ei, deocamdată nu e vorba și de semnătura unuia dintre părinți, dacă vreunul dintre ei ar vrea să plece cu cele mici în vacanțe, peste hotare.

„Tatăl fetițelor are program de vizită, așa cum se dă în astfel de situații. Adică două weekenduri pe lună și vacanțele la jumătate, cum se dă de obicei. Deocamdată nu este vorba și de semnătura unuia dintre părinți, dacă vreunul dintre noi ar vrea să plece cu fetele în vacanțe, în străinătate. Asta, la divorț', a spus Alina Sorescu pentru Ego.ro.

Alina Sorescu: „Tatăl meu m-a însoțit mereu'

De asemenea, artista le-a mulțumit tuturor cel care o susțin în această perioadă delicată. Cel care a însoțit-o mereu a fost tatăl ei.

„Am multă susținere în această perioadă, căci și sunt și multe mame care probabil au trecut prin ce trec eu și mă înțeleg, și le mulțumesc. Iar tatăl meu, care m-a însoțit mereu, și la spectacole, mă ajută și mă sprijină și acum. M-am concentrat pe muzică și merge bine, am lansat câteva piese, vom avea și un concert. Fetele mele sunt bine, au luat vacanța', a adăugat ea pentru sursa citată.

Instanța a stabilit ca fetițele să rămână la ea, pe tot parcusul procesului de divorț

Ieri, Alina Sorescu i-a anunțat pe internauți că fetele vor rămâne la ea, pe tot parcursul procesului de divorț cu Alexandru Ciucu, chiar dacă el are, în Pipera, un conac în valoare de sute de mii de euro. Cântăreața a dat vestea pe Facebook.

„Deși eu am introdus cererea de divorț la începutul anului, separat tatăl a intentat o ordonanță președințială pentru stabilirea domiciliului fetițelor la el. Prima hotărâre a instanței mi-a fost favorabilă, dar el a introdus cale de atac. Instanța a respins și apelul pe care el l-a formulat și a decis pentru a doua oară ca fetițele să aibă domiciliul la mine, în timpul procesului, care va începe spre sfârșitul anului. Sunt încrezătoare că totul va fi bine', a scris cântăreața pe Facebook.

Cum a anunțat Alina Sorescu divorțul de Alexandru Ciucu

Tot pe rețelele de socializare a anunțat Alina Sorescu și divorțul, acum ceva timp. Ea și Alexandru Ciucu au ajuns la despărțire după un mariaj de peste un deceniu.

„Dragii mei, nu voiam să comentez pentru că, așa cum știți cu toții, am fost încă de copil un om discret, cu un parcurs serios și m-am ținut departe de scandaluri. Având în vedere că au apărut informații eronate în presa, este nevoie să fac o precizare. La începutul anului am introdus acțiunea de divorț, iar în cadrul acestui proces soțul meu a intentat acum o ordonanță președințială, în care cere domiciliul fetițelor noastre la el până la soluționarea în instanță a procesului.

Voi face tot posibilul să îmi protejez fetițele, să muncesc pentru a le crește și să le educ armonios, ca până acum', a scris vedeta atunci în mediul online.

Sursă foto: Instagram, Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton