Alexandru Ion, rol de băiat rău în serialul SACRIFICIUL. Fostul logodnic al Flaviei de la Neatza a răbufnit: „Am obosit să fiu băiatul bun!”

 Dumba Gabriela
.

Alexandru Ion a suferit enorm când Flavia Mihășan a renunțat la povestea lor de dragoste de aproape patru ani pentru o idilă trecătoare cu Codin Maticiuc. Actorul, care va avea rol de băiat rău în serialul „Sacrificiul', pe care îl pregătește acum Ruxandra Ion, a declarat că a obosit să fie băiatul bun, așa că acest nou rol a apărut la momentul potrivit.

Flavia Mihăşan şi Alexandru IonFlavia Mihăşan şi Alexandru Ion

Absolvent al U.N.A.T.C., Alexandru Ion nu este la prima întâlnire cu platourile de filmare. Alexandru este unul dintre fondatorii Festivalului de Teatru Tânăr Ideo Ideis din Alexandria și a jucat în numeroase pelicule, dar și piese de teatru precum: „Furtuna', „Îngeri în America', „Cine iubește plătește, „Înapoi în iarnă', „Cea mai călduroasă zi din an' sau „The History Boys'.

„Am primit cu entuziasm propunerea de a juca în serialul Sacrificiul, pentru că știu de proiectele doamnei Ruxandra Ion de foarte multă vreme și mai știu că a construit o echipă foarte frumoasă de-a lungul timpului. Recunosc că am fost curios multă vreme să aflu cum arată aceste producții în interiorul echipei și iată că acum am ocazia să descopăr.

Personajul meu, Alin, ar trebui să vină ca o surpriză în viețile celorlalți și va apărea pentru a scoate din liniștea cotidiană anumite personaje. Totodată are iz de antagonist, ceea ce îmi place,  pentru că e prima oară când joc acest gen de personaj. Am obosit să fiu băiatul bun, așa că vreau să descopăr cum e să fii băiatul rău', a declarat Alexandru Ion.

Alexandru și Flavia au fost împreună aproape patru ani și când toată lumea aștepta să se căsătorească, mai cu seamă că actorul deja îi oferise Flaviei de la Neatza inelul de logodna, blonda a renunțat la el, în septembrie 2017. Apropiații cuplului au povestit că Alexandru a fost extrem de afectat de faptul că femeia pe care o ceruse în căsătorie l-a lăsat pentru Codin Maticiuc.

Flavia se află acum într-o nouă poveste de iubire, cu actorul Marius Moldovan și așteaptă din clipă în clipă să aducă pe lume un băiețel. 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton