7 lucruri pe care nu le știai despre rochia de mireasă a lui Meghan Markle

La nunta dintre Prințul Harry și Meghan Markle au fost doar 600 de invitați, dar, de fapt, a participat o planetă întreagă. Și tot o planetă întreagă și-a dat cu părerea cu privire la selectul eveniment… Dar nu toate detaliile au ieșit la iveală. Iată 7 lucruri pe care nu le știai despre rochia de mireasă a lui Meghan Markle.

Meghan Markle și Prințul Harry – fotografie oficială din ziua nunții

La finele săptămânii trecute, a avut loc cel mai așteptat eveniment al anului în Marea Britanie, dar și în lume, nunta dintre Prințul Harry și Meghan Markle. Cei 600 de invitați la eveniment s-au întrecut în etalarea ținutelor, însă, de departe cea mai apreciată a fost mireasa, cum era și firesc, de altfel. Meghan a făcut o alegere care a uimit pe toată lumea prin simplitate, dar și prin culoare, deoarece nimeni nu se aștepta ca rochia ei de mireasă să fie albă (rigorile regale cer ca o femeie care a mai fost căsătorită să nu poarte alb în ziua nunții). Dar a fost și toată lumea s-a declarat încântată.

Rochia de mireasă a lui Meghan a fost creată de o femeie

Momentul în care a apărut în superba rochie albă de mireasă a fost unul care a declanșat blițurile a mii de camere foto. Deși s-au făcut pariuri pe această temă, absolut nimeni nu a ghicit creatorul rochiei de mireasă, care, de fapt, este o creatoare – Clare Waight Keller, director de creație la Givenchy. Keller este prima femeie director de creație de la renumita casă de modă și a reprezentat alegerea perfectă pentru Meghan, care este cunoscută ca o apărătoare îndârjită a drepturilor femeilor.

 

Meghan a participat la crearea rochiei sale de mireasă

La începutul acestui an, Meghan cam știa ce fel de rochie își dorea, atunci când a întâlnit-o pe Clare Weight Keller. Din acel moment, cele două au lucrat îndeaproape pentru a crea o rochie ce avea să capteze stilul modern și fresh al miresei. 'Clasic și simplu este numele jocului, dar poate puțin modernă. Eu personal prefer o rochie de mireasă care este ciudățică sau subtil romantică', spunea Meghan, cu doi ani în urmă, într-un interviu, și iată că așa a fost!

Voalul ei a avut o semnificație specială…

În dimineața nunții, Palatul Kensington a făcut public faptul că numărul florilor de pe voalul lui Meghan are o semnificație specială. Domnișoara Markle a cerut în mod expres să aibă cele 53 de țări ale Commonwealth alături de ea în ziua nunții și în special în momentul ceremoniei. Doamna Waight Keller a creat un voal care reprezenta flora distinctă a fiecărei țări membre a Commonwealth într-o compoziție florală spectaculoasă.'

 

… Și a fost un omagiu și pentru țara ei natală

În completarea florilor ce reprezentau Commonwealth, Meghan a ales pentru voalul său și alte două feluri de flori: Wintersweet (Arbustul zânei), o specie care crește în Nottingham Cottage, unde ea și Harry locuiesc, și macul californian, floare specifică locului de naștere al lui Meghan.

 

La voal și la rochie s-a lucrat sute de ore

S-a aflat că designerul Clare Waight Keller a căutat materialul pentru rochia de mireasă a lui Meghan prin toată Europa, până a găsit acea mătase moale și mată, iar voalul nu a fost nici el ușor de creat… conform unui comunicat de presă emis de Palatul Kensington, cei aproape 5 metri de voal din mătase au necesitat sute de ore de cusut, iar muncitoarele trebuiau să se spele pe mâini la fiecare 30 de minute pentru a a păstra tulul fără pată…

Tiara lui Meghan i-a aparținut Reginei Mary, bunica Reginei Elisabeta a II-a.

Tiara lui Meghan i-a aparținut Reginei Mary, bunica Reginei Elisabeta a II-a.

Tiara ei este faimoasă

Un accesoriu foarte important, care a definit ținuta lui Meghan și a pus-o în valoare, a fost tiara. Actuala ducesă de sussex a împrumutat tiara care i-a aparținut Reginei Mary, bunica Reginei Elisabeta a II-a, care a purtat-o, de asemenea, în ziua nunții sale. Piatra centrală a tiarei i-a fost dăruită Reginey Mary în 1893 și a fost integrată în tiara pe care a purtat-o și Meghan abia în anuș 1932. Piesa a fost moștenită de Regina Elisabeta a II-a după ce bunica ei a murit, în anul 1953.

 

Prințul Harry i-a ales buchetul lui Meghan

Conform unui comunicat al Palatului Kensington, Prințul Harry a selectat personal câteva dintre florile care au făcut parte din buchetul lui Meghan, buchet ce a fost creat de florrista Philippa Craddock. Elegantul aranjament conținea flori de nu-mă-uita, un omagiu adus Prințesei Diana, dar și floarea ei favorită – sweet pees (sângele voinicului), lăcrămioare, astilbe, iasomie, astrantia și, conform tradiției regale, o crenguță de mirt.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton