Speak a cerut-o în căsătorie pe Șefania, în cadrul competiției Asia Express, spre surprinderea tuturor. Ștefania a fost extrem de fericită, iar iubitul ei a spus că pregătirile pentru nuntă le va face Ștefania.
Cei doi au o relație de trei ani, iar de când au intrat în Asia Express, relația lor a devenit și mai apropiată.
Chiar dacă au pierdut premiul cel mare, Speak și Ștefania sunt extrem de fericiți pentru că s-au logodit și urmează să se căsătorească.
Potrivit unor surse impact.ro, cei doi ar putea să îi pună nași chiar pe cei în fața cărora au pierdut. Ștefania și Speak ar putea să îi aibă ca nași la căsătorie pe Sorin Bontea și soția lui.
Cei doi s-au apropiat destul de mult pe parcursul emisiunii.
În acest moment, amândoi își doresc ca nași să le fie Sorin Bontea și soția lui. Speak și Ștefania s-au apropiat extrem de mult de Sorin, cu care au legat o strânsă legătură de prietenie după încheierea show-ului.', au declarat surse apropiate ale celor doi.
'Pur și simplu sunt pe aceeași lungime de undă, există o chimie deosebită acolo. Amândoi consideră că Sorin are o căsnicie demnă de luat ca exemplu și că ar putea fi un părinte spiritual fantastic', au mai adăugat sursele.
Asia Express și-a desemnat miercuri căștigătorii. Marele titlu și amuleta de 30.000 de Euro au ajuns la chef Sorin Bontea și Răzvan Fodor. Cursa finală de pe Drumul Comorilor s-a desfășurat în Taipei, una dintre cele mai mari metropole ale lumii.
Misiunile primite de la Gina au fost solicitante și tot mai complicate, iar tensiunea și adrenalina și-au spus cuvântul. Cele două echipe, Sorin Bontea și Răzvan Fodor, Speak și Ștefania, au luptat o zi întreagă și au străbătut orașul în lung și lat în căutarea indiciilor și în încercarea de a ajunge primii la Gina. La finalul unei competiții de neuitat, Sorin Bontea și Răzvan Fodor au bătut gongul victoriei, în inima orașului Taipei.