Sărbătorile de iarnă reînvie tradițiile în familie. Anul acesta schimbă puțin programul cu câteva activițăți inedite propuse de Sore.
Carte:
Vă recomand să citiți „Minciuni pe canapea”, de Irvin Yalom. Este un roman fascinant și surprinzător ce demonstrează că absolut toți oamenii sunt vulnerabili în fața singurătății și a iubirii.
Serial
În ziua de Crăciun nimic nu se compară cu masa în familie, un eveniment foarte important pentru mine. Mă relaxează și serialul „The Oa”, cu Brit Marling.
Prairie Johnson, fiica unui bogat oligarh, și-a petrecut primii ani ai copilăriei în Rusia. În urma unui accident, Prairie și-a pierdut vederea, iar la scurt timp după nefericitul accident tânăra ajunge în America, fiind adoptată de cuplul Nancy și Abel. La vârsta de 21 de ani, Prairie pleacă de acasă în încercarea de a-și găsi tatăl, însă tânăra dispare în mod misterios timp de șapte ani. După cei șapte ani în care a fost dată dispărută, Prairie revine în orașul familiei adoptive. Cicatricile de pe spate și faptul că fata și-a recăpătat în mod miraculos vederea ridică o mulțime de semne de întrebare în rândul cunoscuților, dar și a agenților FBI, care încearcă să afle secretele din spatele dispariției tinerei.