Radu Mazăre a cerut să fie extrădat înapoi în Madagascar. Cum i-au răspuns judecătorii la cererea surprinzătoare a fostului primar

 Lupescu Anca
.

Radu Mazăre a cerut magistraților extrădarea în Madagascar, în cadrul unui proces care vizează vinderea unor terenuri aparținând Primăriei la prețuri derizorii, care au fost vândute succesiv până ce au ajuns la valoarea pieței, potrivit Adevărul.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!


Fostul edil al Constanței va fi judecat în continuare în România, pentru că magistrații Curții de Apel Constanța i-au respins solicitarea. Mazăre a ales Madagascar ca destinație pentru a fi extrădat, pentru că acolo se stabilise, punându-și la punct o afacere locală. Tot din insulă fusese extrădat în România, în mai 2019, pentru executarea unei pedepse de 9 ani de închisoare.

Aceasta privea un dosar de retrocedări de terenuri în stațiunea Mamaia și Constanța. În prezent, judecătorii CAB Constanța sunt chemați să se pronunțe asupra faptelor stabilite de procurorii DNA în sarcina fostului primar Mazăre, într-un alt dosar cu terenuri. În cadrul acestuia, avocații lui Mazăre au înaintat cererea de extrădare, care a fost respinsă luni.

Constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile extrădării active, respinge cererea privind transferul temporar al apelantului Mazăre Radu Ştefan în Republica Madagascar. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică'. minuta deciziei CAB Constanța O primă soluție de fond s-a dat în acest dosar, care este acum judecat în apel. Radu Mazăre a primit inițial 6 ani și 6 luni de închisoare. Procesul în care este judecat acum Radu Mazăre vizează înstrăinarea de către Primăria Constanţa, condusă la acea vreme de Mazăre, a mai multor terenuri la preţuri derizorii, relatează Adevărul.

La data de 12 octombrie 2004, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în calitate de primar al municipiului Constanţa, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, la un preţ derizoriu de 23,56 euro/mp, a unui teren în suprafaţă de 15.465,91 mp, situat în staţiunea Mamaia, faptă prin care a fost provocată unităţii administrativ teritoriale o pagubă de 1.104.884,16 euro şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului' este prima faptă reținută de procurorii DNA în rechizitoriu. Acuzații similare au fost formulate și cu privire la o altă faptă din 2007, cu ocazia vânzării, la un preţ modest, a două terenuri în suprafaţă de 11.890 mp şi 502,81 mp, aparţinând Primăriei Constanţa, faptă prin care a fost provocată municipiului Constanţa o pagubă de 2.971.420 euro şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.

Concret, inculpatul Mazăre Radu Ştefan a stabilit cu intenţie o valoare diminuată, faţă de valoarea comercială reală, pentru o suprafaţă de 11.890 mp teren situată în intravilanul municipiului Constanţa, staţiunea Mamaia, aparţinând domeniului privat al municipiului Constanţa'.

Terenurile respective au fost vândute de mai multe ori prin câteva firme, pentru disimularea provenienței, au apreciat procurorii DNA, până la prețul pieței.

radu-mazare-constanta-madagascar-360×477radu-mazare-constanta-madagascar-360×477

Radu Mazăre este judecat pentru abuz în serviciu, alături de beneficiarii terenurilor, considerați complici și acuzați de spălarea banilor.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton