Prima reacție a lui Pepe când a aflat că prietenul lui, Costin Mărculescu, a murit: "Am senzația că nu s-a întâmplat!"

 Dumba Gabriela
.

Moartea lui Costin Mărculescu a venit ca un șoc pentru prietenul său de o viață, Pepe. Artistul nu poate concepe că tocmai Costin, omul mereu pus pe glume și petreceri, s-a stins.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Pe Costin Mărculescu și pe Pepe îi lega o prietenie de mulți ani și, după cum spune artistul, chiar dacă nu se vedeau foarte des în ultima perioadă, între ei era o relație mai mult decât specială.

„Am senzația că nu s-a întâmplat. Pentru mine era mai mult decât un prieten. Nu ne vedeam chiar săptămânal, să zic că făceam grătare des cu el, dar vă zic sincer că atunci când ne întâlneam parcă nici nu ar fi trecut timpul peste noi. Aveam o relație specială', a mărturisit Pepe pentru Fanatik.ro.

Pepe nu-și revine după aflarea veștii și mărturiește că este puternic afectat e dispariția prietenului său.

„Nu îmi găsesc cuvintele, vă zic sincer. Nici nu știu ce aș putea să spun… Adică am și eu întrebări cu mine, despre Costin. Mă întreb de ce acum… Mă întreb de ce s-a întâmplat. Sunt foarte îndurerat și în același timp nu îmi vine să cred. Neg să cred că a murit Costin', a mai spus Pepe pentru Fanatik.ro.

Cât despre dreptul de semnătură pe care actorul Costin Mărculescu l-a dat lui Pepe și Marei Bănică, muzicianul ne-a mai spus că el nu credea că vorbea serios și nu știe să aibă această împuternicire: „Mi-a zis de multe ori, Pepito, când o să mor tu și Mara o să vă ocupați de înmormântarea mea. Nu îl luam în seamă, vă dați seama'.

Pepe spune că va fi alături de familie cu tot ce are nevoie, inclusiv ajutor financiar, pentru că în astfel de momente rudele actorului au nevoie de sprijin mai mult ca oricând. Persoana care se va ocupa de înmormântarea lui este Mara Bănică, căreia Pepe îi va pune la dispoziție toate lucrurile necesare pentru a-l conduce pe ultimul drum pe actor așa cum se cuvine.

Costin Mărculescu a cerut-o de nevastă pe Oana Zăvoranu, după care s-au certat la cuțite

Costin Mărculescu a povestit că, în 2004, a fost invitat în emisiunea Oanei Zăvoranu de la TVR și, fermecat de frumusețea și umorul ei, a cerut-o în căsătorie în momentul în care s-a terminat interviul. Din păcate, „era luată, ea fiind atunci cu Coveșeanu”, a povestit actorul.

Câteva luni mai târziu, Mărculescu și-a amintit că a văzut o declarație a Oanei într-un ziar în care spunea că este în căutarea bărbatului perfect: „Caut actor, bogat, inteligent, sufletist, potent…”. În acel moment, Costin a cerut-o din nou în căsătorie: „I-am trimis un mesaj cu descrierea respectivă, actor, bogat, inteligent…Te măriți cu mine? Apoi m-am semnat”, a mărturisit Costin Mărculescu. În aceeași zi însă, actorul a aflat din presă că se cuplase cu Pepe, iar toate speranțele lui s-au năruit.

1-cristina-si-marculescu-main1-cristina-si-marculescu-main

După despărțirea sa de Pepe, Oana l-a acuzat pe Mărculescu de faptul că o vorbește de rău. Ea l-a numit alcoolic şi spunea că a avut de multe ori de suferit din cauza lui.

Eu nu dau în oamenii căzuţi la pământ. Eu pe omul asta l-am ajutat de multe ori. După ce m-am despărţit eu de Pepe, din prostituată nu m-a scos. Eu mă certam cu Pepe să-i dea şi lui o cămaşă, o haină, şi el îmi zicea să-l las cu săracul meu.

După despărţirea de Pepe, m-a făcut albie de porci, iar eu am făcut greşeala să-l primesc în casă şi nu am mai scăpat de el. Era ca o sugativă, tot ce primea alcool el a băut şi după a pus apă în sticlă. Mi-a băut şi spirtul.', a spus Oana, conform SpyNews.

Costin nu s-a lăsat mai prejos și a declarat voalat că vedeta este o mahalagioaică:Oana Zăvoranu este fosta mea prietenă. Nu ne-am întors unul împotriva celuilalt, pur şi simplu s-au răcit relaţiile după divorţul de Pepe.

Oana este o mahalagioaică, o gloancă, o curvă. O femeie care îşi înşală soţul se numeşte curvă! Dacă se numeşte altcumva, îmi fac eu „mea culpa'.  Putea să se culce cu cine vrea ea fără să afle soţul ei. Ea pentru o … a renunțat la soţ, la familie, la prieteni, la tot', a declarat Mărculescu în 2014.

Oana l-a dat afară din cimitir

„Oana este o fire imprevizibilă. Ea, pentru mine, deşi am iubit-o şi o iubesc foarte mult, rămâne un mister. Dacă ea şi-a urât sau şi-a iubit mama, este alegerea ei, este dreptul ei… Cred că a gresit, oarecum, pentru că nu te poţi război cu un om mort… Dacă ar fi avut ieri şi zilele acestea o atitudine ceva mai elegantă, mai împăciuitoare, ar fi avut de câştigat milioane de fani…”, spunea Costin Mărculescu, în urmă cu cinci ani, după ce actorul a încercat să aprindă o lumănare la căpătâiul Marioarei Zăvoranu și Oana l-a dat afară din cimitir.

Ultimul mesaj al lui Costin Mărculescu pentru Dan Capatos

Extrem de afectat de moartea lui Costin Mărculescu este și Dan Capatos, cel care a și dat vestea dispariției sale, în emisiunea de miercuri seara. Dan Capatos a menționat că Mărculescu a fost invitatul lui, în nu mai puțin de 120 de emisiuni. Capatos a citit în direct și ultimul mesaj pe care l-a primit de la Costin Mărculescu. Acesta era tot cu gândul la lansarea cărții sale. „Eu voi trăi 588 de ani și m-am înscris în secta în care ai voie să bei doar vodcă și șampanie. Fac lansarea la Marshall, la Antonescu, facem un live de acolo, apoi petrecere. Că doar știi ce petreceri fac…”.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton