Oana Roman s-a despărțit de Marius Elisei, dar încearcă să se încurajeze și să fie puternică pentru Isabela, fetița pe care o au împreună. Vedeta a mărturisit că a durat ceva până a luat această decizie.
Oana Roman a fost foarte afectată atunci când părinții ei s-au despărțit și încearcă din răsputeri ca fetița ei, Isabela, să nu treacă prin aceeași suferință. Vedeta își dorește ca ea și Marius Elisei să reușească să se înțeleagă și să aibă grijă de fiica lor, pentru că ea este cea mai importantă pentru ei.
Deși s-a despărțit de bărbatul care a fost alături de ea necondiționat timp de șapte ani, Oana Roman încearcă să treacă peste acest obstacol din viața ei. Marius Elisei a avut grijă de soția lui atunci când a avut mari probleme de sănătate și au trecut împreună prin toate.
Eu și Marius ne-am separat, dar nu este sfârșitul lumii. Nu moare nimeni. Este o decizie pe care am luat-o după foarte multă gândire, după foarte mult timp în care am pus în balanță totul. Cred că este cea mai bună decizie atât pentru el, cât și pentru mine. Cred că fiecare merită se fie fericit și mai ales Isa merită să fie fericită. Eu cred și vreau să putem să fim amândoi responsabili încât să creștem acest copil foarte frumos și să avem o relație extrem de civilizată. Nu mai spuneți că vă pare rău, pentru că nu aveți de ce să vă pară rău. Eu sunt asumată și știu ce am de făcut. Este o decizie pe care am luat-o într-un mod extrem de asumat.
Oana Roman
Oana Roman și Marius Elisei s-au despărțit, dar încă nu au depus actele de divorț. Vedeta a declarat că este vorba despre o separare și nu se știe ce se va întâmpla pe viitor. Deocamdată, Oana Roman și Marius Elisei nu au de gând să divorțeze.
Nu am pronunțat sau scris cuvântul divorț sau că am divorțat deja. Am scris că ne-am separat.
Oana Roman
Citește și: EXCLUSIV/ Prima reacție a Mioarei Roman despre despărțirea fiicei sale de Marius Elisei
Motivul pentru care Oana Roman și Marius Elisei s-au despărțit
Nimeni nu bănuia că relația Oanei Roman cu Marius Elisei este pe muchie de cuțit. Cei doi nu au vorbit niciodată despre problemele din familia lor, iar vestea că s-au despărțit a luat prin surprindere pe toată lumea. Oana Roman a explicat motivul pentru care a luat decizia de a se despărți de soțul ei, Marius Elisei.
Am ajuns în punctul în care între noi lucrurile nu mai funcționează ca și cuplu. Am decis de comun acord să ne separăm! Nu știu dacă pentru totdeauna, asta doar timpul va decide. Relația noastră ca și cuplu nu mai funcționează bine de ceva vreme, dar relația noastră ca părinți trebuie să rămână impecabilă. Timpul va decide dacă lucrurile se mai pot repara sau nu între noi. Acum amândoi știm că această separare este unica soluție.
Oana Roman
Citește și: Marius Elisei, prima reacție după despărțirea de Oana Roman: 'Perfect fără tine'
FOTO: Facebook