Oana Roman s-a decis! Vedeta nu mai are de gând să muncească gratis: ”Lucrul acesta costă bani”

 Stamen Diana
.

Oana Roman este mai hotărâtă ca niciodată să nu mai facă favoruri prietenilor. Vedeta nu mai are de gând să muncească gratis și a spus tare și răspicat acest lucru. De-a lungul timpul, Oana Roman și-a ajutat prietenii care s-au folosit de notorietatea ei, spune ea.

Recent, vedeta a răbufnit pe una dintre rețelele de socializare și a anunțat în mod public că ea nu mai este dispusă să facă nimic de amorul artei, ci cei care au nevoie de ea să o răsplătească așa cum se cuvine.  'M-am hotărât eu așa să nu prea mai fac nimic de amorul artei! Cine dorește serviciile și competența mea, influența pe care o am, vizibilitatea și renumele clădite în 25 de ani de muncă, va trebui să înțeleagă că nu mai fac muncă voluntară și nici pe prietenie! Am zis.', a fost mesajul Oanei Roman.

Am întâlnit-o pe Oana Roman la un eveniment monden din București, unde am fost curioși să vedem cine a supărat-o pe vedetă sau ce s-a întâmplat de a luat această decizie. Oana Roman consideră că a făcut prea multe favoruri celor din jurul ei, iar aceștia nu au fost recunoscători. Mai mult, vedeta are o familie și trebuie să aibă grijă de aceasta. Oana Roman nu mai vrea să audă de bartere și muncă voluntară.

'Nu am pățit nimic, doar că am ajuns eu la concluzia că este momentul ca oamenii să înțeleagă că nu mai pot să fac lucruri doar din prietenie. Am ajuns într-un punct în care… pentru a îmi pune în slujba lor atât cunoștințele, cât și notorietatea pe care o am trebuie să înțeleagă că lucrul acesta costă bani. Și consider că am făcut destul de mulți ani favoruri tuturor, că am ajutat pe toată lumea. A venit momentul să înțeleagă că s-a terminat cu barterele și s-a terminat cu munca voluntară, că trebuie să respecte munca mea și competența mea, notorietatea pe care mi-am clădit-o în 25 de ani. Am ajuns într-un punct în care pot să îmi permit să cer oamenilor care își doresc să colaboreze cu mine să înțeleagă că lucrul acesta reprezintă pentru mine o muncă până la urmă. Orice muncă trebuie răsplătită', a declarat Oana Roman pentru VIVA!.

Citește și: Oana Roman, schimbare radicală de look. Vedeta nu a mai fost văzută niciodată așa

Citește și: Oana Roman, despre înfierea unui copil: 'Isabela ar fi meritat să aibă un frățior sau o surioară'

FOTO: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton