”În momentul acela, am văzut ochi umezi pe chipul omului în halat”. Mihai Morar, despre operația suferită de fiica lui

 Calin Maria Bianca
.

'În momentul acela, am văzut ochi umezi pe chipul omului în halat'. Mihai Morar, confesiuni emoționante. Ce a spus fiica lui când era internată în spital. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că mezina familiei omului de radio a trecut prin probleme de sănătate grave, chiar înaintea Crăciunului. După două săptămâni de incertitudini și stat în spital, operația a fost un real succes. Mai zâmbitoare ca niciodată, Roua, adorabilă fetiță a lui Mihai Morar, și-a încurajat părinții și familia cum a știu ea mai bine. Cei din jurul ei nu au putut să își stăpânească lacrimile!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!

Mihai Morar, soția sa, cât și întreaga lui familie au trecut prin clipe greu de descris. Timp de o lună, omul de radio a fost cu adevărat absent din tot ceea ce înseamnă domeniul profesional, cât și rețelele de socializare. Fiica lui cea mică, de doar 3 ani, a fost diagnosticată cu pneumonie, însă asta nu este tot. Într-un timp foarte scurt au apărut numeroase complicații.

morar-6-2morar-6-2

Din fericire, lucrurile au mers la superlativ. După mai bine de două săptămâni în care au stat prin spital și s-au rugat pentru binele și sănătatea fiicei lor, Mihai Morar și frumoasa lui soție au respirat ușurați. Operația a fost un real succes pentru Roua, iar medicii au avut grijă să-i facă șederea în spital plăcută pentru a nu rămâne cu vreo traumă. Ei bine, nu doar că au reușit să o facă bine, ci i-au adus zâmbetul pe buze prin meseria lor, de a salva vieți.

Citește și: 'Dacă lucrurile într-o relație nu au un sens, se pot dărâma'.Secretul căsniciei lui Mihai Morar cu soția sa, Gabriela

Citește și: Mihai Morar și familia sa au petrecut Crăciunul în spital:”Anul ăsta nu am putut…” Ce s-a întâmplat

Citește și: Ce relație are Bianca Drăgușanu cu părinții lui Gabi Bădălău:„Acești oameni…'. Claudia Pătrășcanu a acuzat-o că i-a jignit

Citește și: Lisa Marie Presley a murit. Fiica lui Elvis și a Priscillei Presley avea 54 de ani:„Cu inima plină de durere, trebuie să…'

Mihai Morar, confesiuni emoționante. Ce a spus fiica lui când era internată în spital

Apropiații, prietenii, familia și toți cei dragi mezinei familiei lui Mihai Morar erau îngrijorați pentru ea și starea ei de sănătate. Roua însă continua să înveselească pe toată lumea. Cu lacrimi în ochi, omul de radio a povestit un moment care i-a emoționat profund pe toți, inclusiv pe medici. Fiica omului de radio a fost pentru prima dată internată în spital, însă a analizat totul cu mare atenție. Atât de mult i-a plăcut cum cei din jurul ei îi ajută pe cei cu probleme, încât le-a spus că atunci când o să fie mare vrea să devină și ea medic, la fel ca ei.

Roua a emoționat pe toată lumea, inclusiv medicii

Nu doar părinții ei și toți cei dragi s-au emoționat când au auzit astfel de vorbe din gura unui copil de doar trei ani care este internat pentru o operație gravă, ci și cadrele medicale. Roua nu a glumit când a făcut o astfel de afirmație. A stat mai bine de 2 săptămâni în spital, însă a tot repetat acest lucru. Ba mai mult, atunci când se pregătea să părăsească spitalul pentru a merge acasă, i-a spus medicului rezident că atunci când o să crească, o să lucreze cu el.

'Imediat după ce s-a internat și era în spital, Roua le spunea tuturor ce vrea să facă. Familiei, apropiaților, tuturor, le spunea că ea se face medic. Întrebată de ce, a zis că vrea să-i facă bine pe alții. Iar la externare, când i-a scos medicul rezident cateterul de la gâtuț, i-a spus că ea o să lucreze cândva cu el. În momentul ala, am văzut ochi umezi pe chipul omului în halat.' , a povestit Mihai Morar în propriul său podcast.

Problemele grave de sănătate ale fiicei sale l-au marcat pe Mihai Morar

Mihai Morar a fost c adevărat marcat de experiența prin care a trecut alături de fiica lui cea mică. Nu își imagina niciodată că o să ajungă în acest moment. Cu toate astea, a reușit să facă față cu brio alături de soția lui. Totuși, deși Roua nu mai este în pericol, omul de radio a recunoscut că este marcat. Acum, vede viața 'cu alți ochi'. Ba mai mult, știe că pe primulloc este mereu familia și sănătatea.

'Roua este mai puternică decât credeam noi. I-a mirat și pe medici. (…) Am fost în rolul părintelui care ar face orice ca să își vadă copilul bine. Eu însă, recunosc. Încă sunt marcat. Mi-a fost greu și îmi e în continuare. Sunt mai puțin puternic decât Roua. Sunt mai vulnerabil decât oricând. Prefer să trăiesc anul 2023 așa cum este. Fără dorințe și nimic de genul ăsta!

N-ar trebui să mai calculăm timpul în ore, în zile și nici măcar în ani. Ar trebui să-l calculăm în momentele în care ne-am făcut griji. Și în momentele în care ne facem griji degeaba, și, de cele mai multe ori, ne facem griji degeaba., a mai spus Mihai Morar.

Sursă foto: Facebook / Instagram

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton