Meghan Markle, dată în judecată de sora ei vitregă. Samantha o acuză de calomnie

 Oana Pantazi
.

Meghan Markle a fost dată în judecată de Samantha, sora ei vitregă, din cauză că ar fi mințit în interviul cu Oprah Winfrey, în urmă cu un an. Aceasta susține că soția Prințului Harry nu a spus adevărul atunci.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!

Telenovela din viața Ducesei de Sussex pare să nu aibă sfârșit – Meghan Markle a fost dată în judecată de sora ei vitregă, Samantha, care o acuză că a mințit în interviul dat, alături de Prințul Harry, lui Oprah Winfrey. Aceasta o acuză de calomnie și pretinde ca sora ei să-i plătească cheltuielile de judecată și tariful avocaților.

Meghan-Markle-data-in-judecata-de-sora-ei-4Meghan-Markle-data-in-judecata-de-sora-ei-4

Meghan Markle, dată în judecată de sora ei vitregă

La un an de la interviul cu Oprah Winfrey, care a uimit o lume întreagă, Meghan Markle (40) a fost dată în judecată de sora ei mai mare, Samantha (57), care o acuză pe soția Prințului Harry de calomnie. Samantha susține că Meghan nu a spus adevărul în faimosul interviu și că afirmația că a fost nevoită să muncească de la vârsta de 13 ani pentru a se întreţine este o minciună sfruntată. Mai mult, aceasta a spus și că Meghan este avidă de publicitate şi vinde poveşti tabloidelor.

Citește și: Thomas, tatăl lui Meghan Markle, primele declarații după interviul fiicei sale cu Oprah

Citește și: Meghan Markle, Prințul Harry și Archie, prima fotografie de familie după interviul cu Oprah

Citește și: Regina, prima declarație după interviul scandalos acordat de Prințul Harry și Meghan: „Vor fi întotdeauna…'

Citește și: Meghan Markle acuză Familia Regală de rasism! „Au existat conversaţii despre cât de închisă ar putea fi culoarea pielii fiului nostru'

Citește și: Meghan Markle, adevărul despre cearta cu Kate Middleton: „M-a făcut să plâng. Chiar m-a rănit'

Samantha susține că Meghan a făcut 'afirmaţii false şi răutăcioase când a spus că a fost singură la părinţi şi că nu şi-a mai văzut fraţii de ani întregi.

Defăimarea constă în faptul că reclamanta nu ar fi avut nici cea mai mică legătură cu sora ei, Meghan, că ar fi fost străine complet una de cealaltă şi că reclamanta şi-ar fi realizat cariera profesională vânzând poveşti false tabloidelor şi posturilor de televiziune, ţinând cont că nu ştie nimic despre copilăria pârâtei', se arată în documentele înaintate judecătorului.

Samantha își apără tatăl

Mai mult, Samantha a declarat pentru NY Post că poate dovedi familia Markle s-a comportat exemplar cu Meghan, dar și că relația cu Thomas Markle (tatăl lui Meghan – n.red) nu ar fi fost atât de rea pe cât se speculează.

Samantha a vorbit și despre motivul pentru care Thomas Markle a lipsit de la nunta lui Meghan cu Prințul Harry, din 2018. Aceasta a mărturisit că tatăl lor a avut cu adevărat probleme cu inima, după ce a suferit atacuri cardiace, în urma presiunii puse de mass-media.

'Doctorul cardiolog i-a transmis tatălui meu să nu zboare în Anglia pentru că e prea bolnav ca să poată face faţă unui drum atât de lung. El nu a refuzat să meargă la nuntă, după cum a spus Meghan, ci nu a putut merge', mai susține Samantha.

Drept urmare, Meghan Markle a fost dată în judecată de sora ei vitregă, iar Samantha Markle îi cere surorii sale vitrege 75.000 $, sumă ce reprezintă cheltuielile de judecată, scrie Daily Mail.

Cum a reacționat Meghan Markle când a aflat că e dată în judecată

Nu este pentru prima dată când Samantha Markle își atacă sora în presă, Meghan având, de altfel, conflicte și cu tatăl ei, dar și cu celălalt frate vitreg, Thomas Markle Jr. Samantha a atacat-o pe Meghan în trecut de nenumărate ori.

„Tot ceea ce s-a spus despre tatăl meu nu au fost decât minciuni inventate pentru a o face pe ea să arate mai bine și pentru a exclude familia lui Archie, deoarece ego-ul ei nu-i permite să recunoască faptul că a greșit. Totul despre botez a părut fals și photoshopat, dar cea mai mare problemă este faptul că și-a trădat toată familia pentru a intra în familia regală. Să-i fie rușine pentru asta!', a punctat dur Samatha, care a mai adăugat, în final: „Sper ca Archie să o trateze pe Meghan așa cum l-a tratat ea pe tata!', spunea Samantha în 2019.

Meghan Markle, la fel ca în trecut, o tratează pe Samantha cu indiferență și nu a reacționat după ce a fost dată în judecată de sora ei.

'Aaceasta nu vrea să comenteze acest proces fără temei şi absurd pentru că este continuarea unui comportament tulburat. Aşa că îi vom acorda minimum de interes, după cum merită', a explicat Michael Kump, avocatul lui Meghan Markle.

Dat fiind că, la începutul anului, Meghan a câștigat un proces intentat cu trei ani în urmă publicației The Mail on Sunday – jurnaliștii au publicat o scrisoare pe care ea i-a trimis-o  tatălui ei – precedentul nu e încurajator pentru Samantha.

Foto: Hepta, Twitter, Profimedia

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton