Kirsten Dunst e însărcinată cu al doilea copil. Primele imagini cu burtica de gravidă

 Oana Pantazi
.

Kirsten Dunst este însărcinată cu al doilea copil și a făcut anunțul într-un mod emoționant. Actrița și partenerul ei, Jesse Plemons, mai au un fiu, în vârstă de 2 ani.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!

Kirsten Dunst este însărcinată cu al doilea copil, la 38 de ani, actriță anunțând minunata veste chiar pe contul său de socializare, prin intermediul unui pictorial emoționant. În 2018, în luna mai, actrița și logodnicul ei, Jesse Plemons, au devenit părinții unui băiețel, iar acum actrița urmează să devină din nou mamă.

Kirsten Dunst, din nou însărcinată, la 38 de ani

Kirsten Dunst va deveni mamă pentru a doua oară, urmând să-i ofere un frățior sau o surioară fiului său Ennis, în vârstă de 2 ani.

Vestea că actrița va deveni mamă pentru a doua oară a venit prin intermediul unui pictorial din revista W, ședința foto fiind coordonată de regizoarea Sofia Coppola, o apropiată de-ale actriței, care a distribuit-o în mai multe dintre peliculele sale, cum ar fi The Virgin Suicides, Marie Antoinette și The Beguiled.

Actrița apare pe coperta revistei, într-un pictorial de Zeo Ghertner, acasă, în Beverly Hills. Kirsten a fost fotografiată în ipostaze romantice, apărând îmbrăcată în dantelă. Ulterior, Kirsten a postat pictorialul pe contul ei de socializare unde a primit peste 260.000 de aprecieri.

„Fiecare cadru a fost pe podea și spuneam: ‘nu pot să mă ridic. M-am simțit ca Urkel' (personajul unui show TV, cunoscut pentru neîndemânarea), a glumit actrița.

Citește și: Cum s-a cunoscut Andi Moisescu cu Olivia Steer: „A fost o șansă dintr-un milion”. Secretul unei căsnicii de 16 ani/ EXCLUSIV

Citește și: Denis Ștefan, tată pentru a doua oară. Soția lui, bebelușa Cristina, este însărcinată

Citește și: Titi Aur este internat cu COVID-19: „Nu pot respira fără mască de oxigen, am ambii plămâni afectați”

Citește și: De ce a refuzat familia lui Nelu Ploieșteanu să ridice trupul artistului de la morgă. Au cerut autorităților să repete autopsia

Citește și: Celia și familia au suferit de COVID-19. Au petrecut două săptămâni în spital. „Simți că îi pierzi pe cei dragi

„Este atât de frumos să ai acel gen de prietenie în care îl vezi pe celălalt având copii. Sunt puține colaborările, să fim cinstiți, care durează, când cineva care nu îți este familie te știe de atât de mult timp', a spus Kirsten despre prietenia ei cu Sofia Coppola.

Kirsten și Jesse, logodiți de 4 ani

Logodnicul actriței, Jesse Plemons (31), îi este nu doar partener de viață, ci și de platou. Kirsten și Plemons sunt împreună din anul 2016, cei doi actori întâlnindu-se pentru prima oară pe platourile de filmare ale serialului Fargo, unde au interpretat rolul unui cuplu căsătorit și iată că povestea lor de dragoste din film a migrat și în viața reală. Primele știri despre logodna lor au apărut în luna ianuarie a anului 2017, când Kirsten a fost văzută la ceremonia Globurilor de Aur purtând un inel de logodnă.

Dunst și Plemons s-au logodit în ianuarie 2017, un an și jumătate mai târziu actrița dând naștere primului ei copil.

Foto: Hepta, Instagram

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton