Kate Middleton și-a înspăimântat fanii. Ducesa de Cambridge, fotografiată cu un șarpe veninos în mână!

 Oana Pantazi
.

Deși unul dintre cei mai fotografiați membri ai familiei regale britanice, Kate Middleton încă mai reușește să-și surprindă fanii. Recent, Ducesa de Cambridge i-a făcut pe admiratorii ei să simtă fiori reci pe șira spinării, deoarece, în timpul unei vizite la o fermă de animale, Kate s-a lăsat pozată cu o viperă cu corn în mână!

Viața Ducilor de Cambridge este mereu în atenția publicului, însă Kate Middleton este de departe cel mai urmărit și asaltat de către presă membru al familiei. Frumusețea, eleganța, delicatețea, empatia, umorul și, nu în ultimul rând, stilul vestimentar au făcut ca Ducesa de Cambridge să devină Nr. 1 în topul preferințelor publicului.

Drept urmare, fiecare apariție în public a lui Kate este urmărită cu mult interes de către toți britanicii, care o adoră pe Ducesa de Cambridge. Recent însă, aceasta le-a dat emoții celor care au fost de față la vizita pe care soția Prințului William a făcut-o la o fermă deschisă publicului, din Newtonwards, Irlanda de Nord. Kate a fost acolo în misiune oficială – Ducesa marcând astfel aniversarea a 30 de ani a Ark Open Farm.

Un prieten… alunecos!

În timpul vizitei la fermă, Ducesa de Cambridge a fost surprinsă râzând în hohote la întâlnirea cu o alpaca extrem de simpatică, pe care s-a oprit s-o mângâie, dar, ulterior, Kate și-a înspăimântat de-a binele fanii, în momentul în care a acceptat să pună mâna pe unul dintre cei mai periculoși șerpi – o viperă cu corn!

Conform proprietarului fermei, cel mai amuzant a fost faptul că ducesa a cerut să nu-i fie „făcută cunoștință” cu șarpele, acesta fiind singurul lucru care li s-ar fi comunicat din partea lui Kate Middleton. Cum, necum, deși a cerut în mod expres să nu aibă contact cu șarpele, iată că Ducesa de Cambridge n-a scăpat de alunecosul animal, care s-a dovedit a fi o… șerpoaică pe nume Sophie. În cele din urmă, Kate chiar a fost surprinsă râzând, fanii felicitând-o pentru curaj.

Foto: Profimedia

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton