„Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, vorbeşte-i de planurile tale', mi-a spus Daniela Nane, deşi fiecare zi a ei începe cu un mic plan: acela de a se trezi la 6.30. Joacă alături de Gérard Depardieu şi Harvey Keitel în „Condamnat la viaţă', dar viaţa ei e departe de cea a unei dive.
Este actriţă la Teatrul Bulandra, joacă în filme, susţine cursuri de actorie pentru copii prin intermediul asociaţiei „Studio Daniela Nane', la sfârşitul lui aprilie a avut un spectacol de muzică şi poezie de dragoste, „Şoaptele inimii', împreună cu pianista Ioana Maria Lupaşcu, este mama unui adolescent, o misiune solicitantă în sine; iar lista este deschisă.
Vedetele nu sunt prea încântate de shootingurile matinale. Tu nu ai avut nicio problemă. Cu ce baterii funcţionezi?
Eu sunt nevoită să funcţionez. Jobul nu-mi permite să zic „azi mă doare capul, nu pot să lucrez'. Întotdeauna am fost matinală. Nu pierd nopţile, prefer să adorm seara mai devreme şi să mă trezesc dimineaţa. Uneori, când am filmări, trebuie să mă trezesc la 5, ca să pot pleca la 6 de acasă, la 7 intru la machiaj, coafură, costum, ca la 9 să fiu pe platou şi lucrez 12 ore. Acesta e ritmul unui film, nu ai ce face. Mai mult decât atât, trebuie să fii foarte punctual. Dacă îţi vine maşina la 6.20 şi întârzii 5 minute, cel care trebuie luat la 6.35 stă după tine. Nu-i corect, nu-i frumos.
Şi ce faci când îţi scapă lucrurile de sub control? Din afară, s-ar zice că ai un ritm foarte stresant.
Nu e stresant, din fericire pot alege lucrurile pe care vreau să le fac. Când mi-am dat seama că mă obosesc ieşirile seara la petreceri mondene, unde nu făceam nimic, m-am reorganizat, am mers doar unde era absolut necesar. Eu lucrez trei seri pe săptămână, ţin cursurile de actorie cu copii, dacă mai am şi spectacol una-două seri pe săptămână, îţi dai seama câte seri îmi rămân pentru a petrece timp cu copilul meu sau, pur şi simplu, pentru a mă odihni. Gândeşte-te că, indiferent la ce oră mă culc, eu trebuie să mă trezesc zilnic dis-de-dimineaţă. Chiar dacă termin spectacolul la 22.30… Până ajung acasă, până mă demachiez, până trece adrenalina scenei… Nu ai luat în calcul până acum un lucru, dar dacă îl iei, înţelegi de ce am cearcănele astea… eu mă trezesc în jur de 6.30, deoarece copilul meu la 7.30 are prima oră la şcoală. Cât a fost iarnă, chiar dacă şcoala e destul de aproape, l-am dus cu maşina, doar nu-l lăsam să meargă singur dimineaţa prin frig.
Faptul că faci lucrurile care îţi plac nu înseamnă că ele sunt mai puţin obositoare.
E adevărat, sunt obositoare, dar importantă e atitudinea. Stresul vine de la lucrurile pe care nu vrei să le faci şi le faci sau de la cele pe care vrei să le faci şi nu le faci. E simplu. Apropo de lucrurile care ne scapă de sub control… e o instanţă superioară care decide ce se întâmplă cu noi. Ai nişte planuri, faci ceea ce trebuie ca să le împlineşti, dar dacă rezultatele nu sunt cele aşteptate, asta nu mai ţine de tine.
Daniela Nane si Harvey Keitel
Unele se împlinesc. Recent a avut loc lansarea filmului „Condamnat la viaţă', în care joci alături de Gérard Depardieu şi Harvey Keitel. Cum au lucrat cei doi mari actori cu voi, cu actorii români?
Cele 3 săptămâni în care am lucrat zi de zi cot la cot cu ei pe platou au fost ca un workshop pentru mine. Au fost foarte încântaţi de cum au lucrat cu noi, actorii români. Harvey Keitel mi-a spus că mă apreciază ca actriţă. Mă rog, acestea pot fi şi vorbe politicoase, dar cu siguranţă s-au simţit bine. Harvey spunea mereu ce aşteaptă de la partener şi mi-ar fi spus dacă voia altceva de la mine.
Îţi aminteşti un moment în care te-ai simţit foarte nesigură pe tine?
Când eram în facultate. Toate colegele mele jucau în examenele celor de la Regie, iar eu patru ani de zile nu făcusem niciun scurtmetraj şi mă gândeam „oare chiar nu mă pricep deloc?' Deşi în primul an am fost singura care a luat nota 10 de la toţi profesorii. Ştiam că sunt destul de bună şi nimeni nu m-a distribuit, cu toate acestea. Peste ani m-am întâlnit şi am lucrat cu Petre Năstase, care mi-a spus că mă ştie din facultate, că m-a văzut în examene şi că eram foarte talentată. „Dacă eram aşa de talentată, de ce nu m-ai luat să joc la tine în film?', l-am întrebat. Răspunsul lui m-a surprins: „Păi, toţi voiam să lucrăm cu tine, dar îndrăznea vreunul să se apropie? Puteam noi să ajungem la tine? Veneai în bufet, luai un suc sau un sendviş şi ieşeai imediat, nu stăteai de vorbă cu noi.' La bufetul facultăţii era un fum de ţigară de nu puteai sta, normal că plecam repede. Ei credeau că am eu fiţe, dar eu, de fapt, nu puteam sta în fumul de ţigară. E posibil să fi avut o fire mai rezervată, totuşi. Cât am fost foarte tânără mi-am pus o barieră de protecţie astfel, deoarece din 10 bărbaţi pe care îi întâlneam, 8 ar fi vrut să fie cu mine într-un fel sau altul. Aşa că toată viaţa a trebuit să fiu foarte serioasă. Eram sătulă, îţi spun, de tot felul de propuneri, şi-n plus, m-am ferit să am nevoie de cineva. Nu am apelat la nimeni, ca să nu-mi fac obligaţii. A fost foarte greu, puteam apela doar la prietenii bărbaţi cu care ştiam că pot fi numai prietenă şi atât.
Citeşte continuarea interviului în pagina următoare
Urmărește-ne pe 
