[EXCLUSIV] Lucian Mândruţă: “Pentru mine viaţa adevărată înseamnă energie”

 Adina Rosetti
.

Între o şedinţă corporatistă importantă, emisiunea sa online, o nouă postare explozivă pe Facebook şi câte un mic scandal de gestionat, Lucian Mîndruţă ne-a primit la el acasă, într-una dintre puţinele clipe libere. 

 

Mandruta

Ce făceaţi în mod normal la 8 seara, dacă nu vă vizitam noi acasă?

Probabil eram ocupat cu promovarea emisiunii mele online, „Schimbă vorba (Gândul Live). În fiecare seară la 9 promovez emisiunea pe Facebook, apoi mă mai relaxez un pic. Niciodată pe deplin, pentru că mai fac un mic aftershow, mai scriu despre ce mi-a trecut prin cap, pun postările pe care le-am amânat ca să fac promovare.

 

Deci câte ore apuci să dormi?

De vreun an, doi, de când am realizat că viaţa mea se îndreaptă, totuşi, spre final şi nu e cum credeam eu, veşnică, nu prea mai dorm, să ştii. Eu nu am confortul credinciosului de a mă gândi că urmează viaţa veşnică. Eu ştiu că e finalul. Nu am orgoliul să cred că merită salvat ceva din mine. Mi se pare că natura a făcut bine să ne reîmprospăteze omorând indivizii şi păstrând specia. Totuşi, pe mine, ca individ, mă deranjează un pic chestia asta, ştii. (râde)

 

Pentru unii, viaţa, atât cât durează, înseamnă momentele petrecute acasă cu familia. Pentru tine ce înseamnă?

Pentru mine viaţa adevărată înseamnă energie, care poate să fie şi acasă cu fa­milia, deşi noi nu prea stăm pe acasă. De exemplu, abia anul ăsta, în septembrie, ne-am cumpărat televizor. Nu am mai avut televizor sau cablu de prin 2008.

 _00C9663

Şi eu care era să zic „în sfârşit, un jurnalist cu televizor în casă .

L-am cumpărat pentru că am vrut să văd ce se mai întâmplă pe piaţă cu ocazia faptului că am pornit emisiunea asta. Am constatat că tot nu mă uit la televizor, am pierdut obişnuinţa asta, nu mă mai interesează. Ştiri oricum consum în fiecare zi de pe site-uri.

 

Am văzut că şi băieţii tăi se pricep la gadgeturi. I-ai antrenat de mici, nu?

 

Educaţie nu le-am dat, doar gadgeturi le-am dat. Nu am fost în stare decât să cumpăr nişte obiecte, în loc să le dau să citească. Asta e tot ce am putut să fac pentru ei şi îmi pare rău.

 

Pentru că nu ai avut timp?

Pur şi simplu s-au născut într-o altă epocă şi am învăţat să accept asta. Îmi pare rău că nu putem să discutăm despre Voltaire sau Mark Twain sau Jack London sau Ilf şi Petrov. Discutăm despre Top Gear, Seinfeld… O să mor ştiind lucruri pe care ei nu le ştiu. Întotdeauna m-am gândit că următoarea generaţie o să ştie mai multe. Ei, bine, nu e chiar aşa, dacă stau să mă gândesc la fel a fost şi cu mine. Eu am fost con­siderabil mai puţin citit decât bunicul meu, mentorul meu spiritual, care vor vor­bea germană şi citea Kant.

_00C9621

 

Telefoane au? Vorbesc la telefon cu prietenii?

Au mobil amândoi, cu plan de date. Fi­ecare are 2 GB pe lună, îşi monitori­zează singuri consumul de date.

 

De la ce vârstă au telefon?

Dintotdeauna au avut. După cum vezi, noi nu suntem oameni bogaţi, să îi tri­mitem cu bona la şcoală, aşa că trebuie să îşi poarte singuri de grijă. Trebuie să aibă telefoane, să ştim pe unde sunt.

 

Cum vă ocupaţi de ei când unul învaţă dimineaţa şi unul după-amiază?

Avem diferite scheme. Ne-am aliat mai mulţi părinţi din cartier, avem un părinte cu mai mult timp liber şi fiecare dintre noi pune bani la benzină. Iar Mi­hai se mai întoarce când cu mine, când cu Ioana. Câteodată mai ia taxiul de la şcoală, din Floreasca. A fost un an în care a venit şi cu autobuzul. Aştepta în staţia de lângă parcul acela cu câinii, el fiind speriat de câini. Anul acesta, după drama lui Ionuţ, pur şi simplu am zis să facem un efort ca să nu mai trăiască spaima asta. El mi-a spus de câinii ăia de dinainte să moară Ionuţ. Îmi tot zi­cea „tati, sunt acolo nişte câini periculoşi şi eu făceam mişto de el.

 

Citeste continuarea interviului in pagina urmatoare!

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton