[EXCLUSIV] HORIA BRENCIU: "Am energie cât să îmi ajungă 9 vieţi plus TVA"

Artistul nu s-a lăsat aşteptat, este punctual din fire şi nu are aere de vedetă. A intrat însoţit de Alice şi de Mina vorbind tare, râzând, glumind şi îmbrăţişând pe toată lu­mea. La 40 de ani, Horia Brenciu e fericit. Iubita lui, Alice Dumitrescu, i-a dăruit o fiică minunată.

Ştiu că apreciaţi enorm discreţia şi nu vă place să vă expuneţi vieţile în public. Totuşi, în ultima perioadă, paparazzi sunt pe urmele voastre. Pe o scară de la 1 la 10, cât vă aga­sează acest lucru şi cum gestionaţi tensiunea în astfel de situaţii?

Horia: Gestionăm în felul următor… Alice îi vede prima, îmi spune mie, iar eu ridic din umeri. Mai în glumă, mai în serios, nu e deloc o chestiune plăcută să conduci o maşină în plină zi sau seara şi deodată, la un semafor, să te orbească două blitz-uri venite din senin. Acum 20 de ani, când am intrat în spaţiul public românesc, a face o fo­tografie pe stradă era o raritate şi orice cameră de filmat era privită cu interes. Acum, reacţia oamenilor la orice fel de aparat îndreptat spre ei este de to­tală dezaprobare. Alte vremuri, alţi fo­tografi, alte cerinţe, alte… principii.

Alice: Pe mine nu mă agasează ni­meni. Eu sunt interesantă pentru pa­parazzi doar când sunt cu Horia sau cu Toni Grecu, realizatorul emisiunii pe care o produc la Pro TV. Nu merg la niciun eveniment monden… în afară de petrecerea VIVA! (râde), nu fac nimic ieşit din comun, aşa că nu sunt chiar importantă pentru ei. (zâmbeşte)

Visaţi la o viaţă departe de ochii curioşilor? Unde aţi alege să trăiţi şi în ce condiţii?

A: Dacă ar fi să-i pot lua pe toţi din familia mea şi pe toţi prietenii mei cu mine, m-aş muta în Punta Cana şi m-aş angaja să am grijă de delfini…

H: Mie îmi place România. Sincer. Am multe amintiri aici şi multe moti­ve să rămân în ţară indiferent de cu­riozitatea semenilor mei. Oriunde pe lumea asta sunt oameni curioşi care pun întrebări despre lume, viaţă şi… vecini. Dar pentru celelalte tărâmuri există vacanţele. (râde)

Aţi renunţa la statutul de persoane publice ca să vă puteţi creşte copiii în linişte?

A: E pentru Horia întrebarea… nu mă bag. (râde)

H: N-are a face una cu alta. Creşte-rea copiilor este o provocare indife­rent dacă eşti mai mult sau mai puţin cunoscut.

Alice, tu ai experimentat maternita­tea la vârste diferite. Cum trăieşte o femeie maternitatea la 20, 30 şi la 40 de ani?

A: La 20 de ani eram speriată, stre­sată, fricoasă, nesigură. La 30 de ani eram mai puţin speriată, eram stre­sată şi puţin mai sigură pe mine. La 45 de ani nu sunt speriată, sunt stre­sată şi sigură pe mine. Concluzia: sunt stresată!!! (râde)

Horia, experienţa de părinte aduce multe schimbări. Cum te-ai pregătit pentru ele?

H: Cresc şi eu odată cu copiii mei. Pe zi ce trece sunt din ce în ce mai devo­tat vieţilor lor. În asta şi constă, cred eu, misiunea de părinte. Uiţi de tine şi te dezvolţi sufleteşte prin familia ta.

Ai simţit nevoia să faci cursuri de pa­renting sau să exagerezi cu literatura de specialitate?

A: Răspund eu!! I-am cumpărat câteva cărţi. S-a pozat cu ele şi gata! Nu are nevoie de cărţi. Se comportă mi­raculos. El are în sânge tot ce-i trebu­ie ca să fie tatăl perfect!

H: N-am răsfoit nimic de specialita­te, deşi Alice a avut grijă de bibliote­ca noastră cumpărând vreo 3-4 cărţi cu titluri optimiste… (râde) Am o co­municare fabuloasă cu fetele mele. Ele îmi spun unde le doare, eu pup si trece! (râde)

Când devii părinte, prietenii se în-ghesuie să-ţi dea sfaturi. Care e cel mai neaşteptat sfat pe care l-ai primit şi de la cine?

H: N-a fost un sfat. Mai degrabă am simţit teama la celălalt capăt al firului. M-a sunat Brad Pitt şi m-a felicitat pentru Vocea României. Printre altele, m-a mai întrebat dacă vreau să-i fac concurenţă la numărul copiilor. I-am replicat că încă nu am avut ultimul cuvânt… (zâmbeşte cu subînţeles)

A: Tatăl lui Horia ne-a sfătuit să ne spălăm pe mâini înainte de a pune mâna pe Mina.

Pentru dezvoltarea emoţională a fe­telor, tatăl joacă un rol esenţial. Ai momente când te copleşeşte această responsabilitate?

H: Tot timpul! Din toate conjunctu­rile ies copleşit! (râde) Când sărut fetele de dimineaţă, când stau cu ele la micul dejun sau le aştept când se întorc de la şcoală, când se apropie Sărbătorile şi încep discuţiile fie cu Iepuraşul, fie cu Moş Crăciun, ei bine, în toate aceste momente şi în multe altele sunt copleşit de emoţii. Probabil că mi-era scris să fiu tată…

Citeşte restul interviului în pagina următoare

Urmărește-ne pe Google News