În ultima vreme, actorul Bogdan Dumitrache este tot mai prezent pe marile ecrane, în filmele tinerilor regizori români. În „Poziţia copilului', filmul premiat cu Ursul de Aur la Berlin, Bogdan joacă rolul unui tânăr dependent de o mamă dominatoare, rol l-a consumat enorm.
Ne întoarcem puţin în timp… se anunţă marele premiu la Berlin. Deşi a fost un moment fabulos, istoric, chiar, în acest context, mi s-a părut că aţi fost destul de rezervaţi în reacţii. Cum de ai fost atât de… calm?
Aşa a părut? Cred că eram atât de copleşiţi de emoţii, încât n-am mai avut reacţii. Noi eram cu toţii în ţară vineri şi am primit un telefon că ar trebui să ne întoarcem la Berlin pentru festivitatea de premiere. Am bănuit că luam un premiu, dar habar nu aveam ce. Apoi, pe măsură ce festivităţile înaintau şi ne apropiam de premiile mari, emoţiile erau de nestăpânit. Cum ar veni, eram muţi de emoţie.
Câte apeluri nepreluate aveai după ce ai coborât de pe scenă? Ce mesaje de felicitări ai primit?
Când am coborât de pe scenă aveam 39 de apeluri pierdute, îmi aduc aminte exact. Ulterior a sunat telefonul câteva ore aproape încontinuu. Am primit multe mesaje de felicitare, eram atât de bucuros, încât toate mi s-au părut foarte frumoase şi le mulţumesc tuturor.
Coincidenţa face ca ultimele tale două filme, „Din dragoste cu cele mai bune intenţii' şi „Poziţia copilului', să ilustreze raportul dintre o mamă şi fiul ei. Pe baza comunicării dintre tine şi părinţii tăi s-ar putea face un film?
Comunicarea mea cu părinţii mei a urmat cam aceeaşi direcţie: în general, eu mă revoltam şi ei încercau să înţeleagă ce e cu mine. Uneori reuşeau, alteori nu, în orice caz, de fiecare dată au acceptat. Cred, totuşi, că s-au mai făcut 100 de filme pe subiect. În două am jucat deja, aşa că unul în plus nu are sens.
[FOTO] Vedete pe covorul rosu la premiera filmului Pozitia Copilului'
Dar pe baza comunicării dintre tine şi fetiţa ta, Mara, s-ar putea scrie un scenariu? Cum vă înţelegeţi?
Da, un film mut. Mara acum a început să vorbească, până acum totul era un fel de pantomimă. Şi cu vorbe şi fără, tot bine ne înţelegem.
Ce „parte întunecată' a ta ai adus pe platoul de filmare pentru a-l face pe Barbu, un personaj deloc comod, cât mai veridic?
Actorii ficţionalizează foarte mult, căci dacă ar trebui să-şi exprime doar propria personalitate, doar propria viaţă, ar fi săraci în exprimare. Aşa că la Barbu am încercat să înţeleg şi să transpun.
Cât de mult ţi-a consumat resursele Barbu, cât de mult te-a obosit filmul?
Personajul m-a consumat, pentru că stările prin care trebuia să treacă erau mari consumatoare de energie. Barbu este un personaj aflat într-o situaţie extremă şi, de aceea, toate reacţiile lui sunt mari, exagerate. Asta m-a consumat, să încerc să-l înţeleg şi să mă transpun în pielea lui.
Care a fost starea de spirit pe platoul de filmare? Cum ai lucrat cu Luminiţa Gheorghiu şi cu Călin Netzer?
Cu Călin Netzer am petrecut destul de mult timp înainte de filmări, l-am ajutat cu castingul pentru film şi atunci am avut timp să discutăm destul de mult despre personaj. Aşa că, atunci când am intrat în filmări, ştiam cam ce aşteptări are şi cine este Barbu. Luminiţa a fost şi ea alături de noi în aproape toată perioada asta, aşa că ne ştiam, aveam glumele noastre. A fost o experienţă foarte plăcută lucrul cu ei.
În afară de marele moment al Ursului de Aur, cu ce amintiri te-ai întors acasă? Ce momente trăite la Berlin îţi vei aminti mereu cu drag?
Premiera filmului. A fost un sentiment extraordinar sosirea noastră acolo pe covorul roşu, dar mai ales reacţia sălii după proiecţie. O sală plină ne-a aplaudat în picioare minute în şir, atunci am avut şi prima confirmare în ceea ce priveşte filmul.
Ţi-a luat circa zece ani ca să ajungi protagonist, dar, odată cu primul rol principal, cel din „Din dragoste cu cele mai bune intenţii', ai şi luat Premiul pentru Interpretare la Locarno. În final, ce te-a ţinut pe loc timp de atâţia ani?
Mai jucasem şi înainte, dar probabil nu a fost momentul meu. Nu ştiu ce să spun, probabil că acum mi-a surâs norocul.
[FOTO] Pozitia copilului' a avut premiera de gala in Romania
Fiecare om are o relaţie specială cu norocul sau cu ghinionul, după caz. Tu la care dintre cele două coordonate eşti „predispus'?
Eu cred că norocul joacă un rol destul de important în viaţa unui om, câteodată e factorul diferenţiator. Acum despre mine ce să zic, câteodată mă simt foarte norocos, câteodată nu. Depinde de întâmplare.
Care a fost cea mai mare dezamăgire pe care ai trăit-o până acum, ca actor?
Că nu iau castingurile pe care mi le doresc. Sunt câteva filme în care mi-ar fi plăcut fie să joc, fie să lucrez cu regizorul. Am dat probă, dar nu m-au luat pe mine. Am fost dezamăgit. Dar în meseria asta trebuie să te obişnuieşti cu aşa ceva.
Oricum ar fi, s-ar zice că acum norocul se ţine scai de tine, cel puţin profesional. După „Poziţia copilului' urmează „Un interval de 9 minute', de Corneliu Porumboiu. Care a fost cel mai dificil lucru pe care a trebuit să-l faci pentru acest film?
Sper să joc în continuare şi atunci mă voi putea considera cu adevărat norocos. Rolul pe care îl am în filmul lui Corneliu m-a solicitat foarte tare. E un rol pe care mi l-am dorit şi pe care sper să-l fi reuşit.
Interviu de Oana Popoiag
Foto: arhiva VIVA!
Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe 
