În ce relații au rămas Nicola și Mihai Alexandru la 17 ani de la divorț: “Când este de vorbit despre copii...” / VIDEO EXCLUSIV

.

Nicola și Mihai Alexandru au format o perioadă o echipă atât în viața privată, cât și în cea profesională. În urmă cu 17 ani, cei doi au decis să meargă pe drumuri separate. Au rămas în relații bune de dragul celor doi copii Maria și Jonathan, pe care îi au împreună. Despre cele mai grele momente din cariera ei, dar și despre relația pe care o are cu fostul soț, am stat de vorbă cu Nicola, în exclusivitate pentru VIVA!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Nicola: „A fost momentul acela foarte urât când eu eram în turneu și a murit mama mea”

Care a fost cel mai greu moment din cariera ta muzicală? Poate la început? Poate când erai pe val?

Au fost multe momente grele. În timpul concertelor, de exemplu, să te apuce vreo ploaia din aceea să fulgere, să vezi scena că băltește de apă și tu să fii cu instrumentele acolo și să îți fie frică să nu te electrocutezi. Am mai avut un moment greu când a trebuit să se opereze fii-mea, eu aveam eveniment și am plecat de la probele de sunet, m-am dus în spital, am stat cu ea, după aceea am venit, am cântat și iar în spital. A fost momentul acela foarte urât când eu eram în turneu, de exemplu, și a murit mama mea. A trebuit să vin în București, a fost foarte dificil. Publicul niciodată nu a știut prin ce am trecut eu. Eu trebuie să zâmbesc când sunt pe scenă, indiferent ce mi se întâmplă. Omul acela care este în fața mea, trebuie să se bucure de ceea ce fac.

nicola-6-1nicola-6-1

Ți s-a întâmplat, de exemplu, să ți se pună bețe în roate, să ți se fure o piesă, să fii scoasă dintr-un concert?  Să fie anumite interese?  Cum ai trecut peste? Cum ai gestionat situația?

Probabil. Uneori nu ai ce să faci. Nu prea ai cum să controlezi asta, managerii ar trebui să controleze lucrurile acestea. Da, s-au întâmplat evenimente de genul acesta, de care nu vreau să îmi mai aduc aminte.

Citește și: Drama trăită de Nicola după moartea mamei sale: „A doua zi după înmormântarea ei…”

Citește și: Mihai Alexandru, fostul soț al Nicolei, se însoară a treia oară: „Am amânat-o” / În ce relații este cu cântăreața

Citește și: Anca Țurcașiu s-a născut prematur, la 7 luni: „Mama a venit la spital, i-au spus că nu mai trăiește copilul și au salvat-o pe ea' / EXCLUSIV

Citește și: Ce spune Sonia Argint despre prietenia cu Andreea Bălan, după despărțirea dintre artistă și fratele ei: Nu văd de ce ar dispărea, doar pentru că relația ei personală s-a schimbat' / EXCLUSIV

Nicola: „Muzica electronică e marea mea dragoste”

Consideri că a fost un avantaj faptul că tu și fostul soț ați lucrat împreună?

Cred că se poate lucra împreună, dar acolo unde există maturitate și când amândoi sunt pe aceeași direcție și vor același lucru. Noi eram foarte diferiți, eu eram cu muzica electronică, el era cu rock-ul, îți dai seama ce nebunie era acolo.

Încercam să îmi imaginez, pentru că erați la poli opuși.

Da, până la urmă s-a făcut un compromis, ceva pop rock. Eu tot cu muzica electronică am rămas, asta e marea mea dragoste. Sunt niște proiecte pe care le-am făcut, niște track-uri, cu anumiți DJ. Să știți că nu este ușor să cânți trance, de exemplu. Dacă mă auzi, nu mă recunoști. Acum ceva ani am cântat, am avut niște colaborări.

Atunci, muzica ta a fost în cluburi, pe radio?

Ei erau DJ în alte părți, nu știu, le-au mixat în cluburi acolo, la ei. Un DJ era din SUA, altul din Olanda, altul din Polonia.

În ce relații au rămas Nicola și Mihai Alexandru la 17 ani de la despărțire

În prezent, tu și Mihai Alexandru mai colaborați pe plan muzical?

Nu, nu mai colaborăm de atunci, de când ne-am despărțit.

S-a ajuns la asta pentru că nu ați mai vrut sau pur și simplu a fost o ambiție: tu să nu mai apelezi la el, el să nu mai compună pentru tine?

Nu, nu a fost nimic din partea mea. De fapt nici nu mai contează, au trecut 17 ani.

Dar ați rămas în relații bune de dragul copiilor?

Da, când este de vorbit despre copii, vorbim. E ok. Nu ne scoatem ochii, nu ne batem, vorbim, suntem politicoși unul cu celălalt. Ne mai apucă câteodată, dar trece. Sunt discuții despre și pentru copii, care de fapt nu mai sunt copii, sunt adulți și ar trebui să nu mai avem aceste discuții neapărat ca și cum copilul ar fi de trei ani. Gata! E adult! Să se descurce, că e pe picioarele lui!

Foto: Facebook

Video: Ada Cheroiu

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton