Ce se întâmplă cu Oana Roman și Marius Elisei, la o săptămână după despărțire. Bărbatul a postat o imagine care spune tot despre relația lor

 Stamen Diana
.

Oana Roman și Marius Elisei s-au despărțit, însă își doresc ca fiicei lor, Isabela, să nu îi lipsească nimic și nici să nu sufere din cauza lor. Încă soțul vedetei face tot ce poate pentru a fi alături de fetița lui.

Oana Roman a suferit foarte mult atunci când Mioara și Petre Roman s-au despărțit, iar tatăl ei a întrerupt orice legătură cu ea. Vedeta nu și-a dorit ca fetița ei să treacă prin această situație dureroasă și încearcă din răsputeri să facă în așa fel încât Isabela să nu simtă lipsa tatălui său.

Deși nu mai formează un cuplu cu Oana Roman, Marius Elisei își petrece timpul alături de fiica lui, iar micuța Isabela este fericită. Marți, soțul vedetei a postat pe una dintre rețelele de socializare o fotografie cu el și Isabela, iar cei doi le urează tuturor bună dimineața.

Tot marți, Isabela a avut serbarea la grădiniță, iar Oana Roman a fost alături de fiica ei. Vedeta a avut mari emoții și s-a mândrit cu fetița ei.

Citește și: Marius Elisei are o boală care apare pe fond de stres.Oana Roman: „O să se spună că din cauza mea a păţit asta!'

Oana Roman s-a despărțit de Marius Elisei

Vedeta s-a despărțit de bărbatul cu care o fetiță, iar motivul care a dus la separare a fost legat de neînțelegerile care au apărut între ei în ultima perioadă. Mulți credeau că Oana Roman a fost înșelată de Marius Elisei, dar vedeta nu a făcut declarații despre acest subiect.

Am ajuns în punctul în care între noi lucrurile nu mai funcționează ca și cuplu. Am decis de comun acord să ne separăm! Nu știu dacă pentru totdeauna, asta doar timpul va decide. Relația noastră ca și cuplu nu mai funcționează bine de ceva vreme, dar relația noastră ca părinți trebuie să rămână impecabilă. Timpul va decide dacă lucrurile se mai pot repara sau nu între noi. Acum amândoi știm că această separare este unica soluție.

Oana Roman

FOTO: Instagram, Facebook

Marius-Elisei-și-IsabelaMarius-Elisei-și-Isabela
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton