Gérard Depardieu este acuzat de agresiune sexuală de 13 femei, acuzaţii care se adaugă la cele pentru viol, după o plângere a actriţei Charlotte Arnould, scrie Le Figaro. Site-ul de investigații Mediapart a publicat marţi o anchetă în care apar mărturiile a 13 femei care îl acuză pe Gérard Depardieu de agresiuni sexuale.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Agresiunile ar fi avut loc pe platourile de filmare a unsprezece filme şi în aer liber, faptele fiind comise între 2004 şi 2022. Dezvăluirile vin în contextul mișcării #BalanceTonPorc, lansată în Franța în 2017 de jurnalista Sandra Muller.
La 72 de ani, Gerard Depardieu este acuzat de agresiuni sexuale și viol
Pe Twitter, Charlotte Arnoud a afirmat, încă din decembrie 2021, că vrea să „trăiască în adevăr” și să nu se mai ascundă. Astăzi, povestea actriței este reluată de o nouă anchetă a Médiapart, în care 13 femei dezvăluie că au fost victime ale unor presupuse acte de violență sexuală comise de Gérard Depardieu, între 2004 și 2022.
Regizoarea Andréa Bescond a comentat pe Instagram: „Numele tău este Gérard Depardieu. Ești anchetat pentru viol și agresiune sexuală… Ești dezgustător, dar cel mai rău lucru este că francezii sunt de partea ta”.
În pofida atacurilor judiciare, ca cea a lui Charlotte Arnoud în 2020, Gérard Depardieu, considerat deocamdată nevinovat, neagă orice comportament care ar putea fi reprobabil din punct de vedere penal. Poziția lui Gérard Depardieu a fost pusă la îndoială de regizorul Fabio Onteniente, contactat în cadrul anchetei, citează okmagazine.ro.
Regizorul filmului „Disco”, în care acuzatul a jucat în 2008, a mărturisit că a fost martor la unele gesturi deplasate din partea actorului, în special față de femei.
Pe platoul de filmare al filmului „Turf”, regizorul și-a amintit de un schimb de replici cu două figurante care l-au alertat cu privire la comportamentul lui Gérard Depardieu:
„Una dintre ele plângea și spunea că i-a pus mâinile pe fese. Văzând fața acelei fete care venise ca figurantă și care își pusese toată speranța în acea colaborare, m-a emoționat și m-a înfuriat”, a spus el. Așa că m-am dus să țip la Depardieu. I-am spus: ‘Nu mai faci asta, s-a terminat! Să te porți frumos’, și s-a oprit brusc”.
Gerard Depardieu neagă acuzațiile de agresiune sexuală
La rândul său, Gerard Depardieu a răspuns pentru Mediapart prin vocea avocaţilor săi. „El neagă în mod oficial toate acuzaţiile care pot intra sub incidenţa legii penale”, au spus aceştia, potrivit news.ro.
Gérard Depardieu, 72 de ani, a fost inculpat pe 16 decembrie 2020 penru „violuri” şi „agresiuni sexuale” pe care le-ar fi comis în vara lui 2018. Acuzaţiile au fost făcute de actriţa Charlotte Arnould, ceea ce el contestă.
Gérard Depardieu, care a primit o nominalizare la Oscar pentru rolul din „Cyrano de Bergerac' (1990), a jucat în peste 200 de filme şi producţii de televiziune. Este recunoscut pentru roluri din filme ca „1900/ Novecento' al lui Bernardo Bertolucci, „La Chèvre' al lui Francis Veber, „Le dernier métro' al lui François Truffaut, „Green Card' al lui Peter Weir şi miniseria „Le Comte de Monte Cristo'.