Fulgy de la Clejani a luat o decizie radicală după ce sora lui, Margherita, a fost prinsă drogată la volan, una la care nu se aștepta nimeni. Și postările bizare ale fiicei Clejanilor, imediat după ce a produs accidentul din Capitală, sunt unele bizare, care i-au pus pe fani pe gânduri.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Astfel, imediat după ce a izbucnit scandalul în care este implicată sora lui, Fulgy și-a închis conturile de socializare pentru a evita, astfel, orice fel de reacție nedorită din partea fanilor sau întrebări deranjante.
Pe de altă parte, protagonista scandalului a avut, și ea, o serie de reacții neînțelese.
După tot scandalul provocat în urma accidentului și testării pozitive pentru heroină, Margherita a transmis un mesaj dubios la 5 dimineața pe rețelele de socializare.
„Îmi fac prezența, tu faci diferența', a scris Margherita de la Clejani într-o postare pe Instagram.
Ulterior, Marga a revenit pe Instagram cu alte postări bizare.
„Vreau să-mi iau elicopter”, a scris Margherita într-o postare, iar într-o altă intervenție pe Instagram a scris, în dreptul unei fotografii cu ea: „America, Hollywood, altceva” și a completat mesajul cu un emoticon ce exemplifică degetul mijlociu.
De altfel, când a fost luată de tatăl său de la Poliție, în dimineața producerii accidentului, tânăra a făcut o serie de declarații halucinante, la 5 dimineața:
Toate bune și frumoase… ce teste să se facă? Alcool text nu există, droguri nu există… Eu mă uitam în oglindă și îmi făceam buzele. Nu am avut nici o problemă. Am condus bine. Mai era Johnny Depp cu mine în mașină. Am accidentat pur și simplu o mașină, veneam de la o petrecere… Eu nu vorbesc cu presa din România, eu sunt de la Hollywood'.
Ulterior, Marga a revenit pe Instagram:
„Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru mesaje! Eu sunt bine', a scris Margherita în dreptul unei fotografii pe care a pus-o și în feed-ul de Instagram, și la Stories.
Și Fulgy a avut o serie de reacții ciudate în public
În urmă cu un an și jumătate, Fulgy a iscat un scandal monstruos pe stradă, fiind filmat în timp ce scuipa și jignea un bătrân într-o stație de autobuz, în zona Floreasca din București.
Mai întâi, Fulgy l-a înjurat ca la ușa cortului pe bătrân. Apoi nu s-a sfiit să îl amenințe cu bătaia, iar, la un moment dat, i-a spus chiar că îi dă cu o sticlă în cap.
'Te bat, bulangiule, fraiere! Vino să-ți dau să mănânci și-ți dau și-o palmă! Omoară-te, sclavule! Vrei să îți dau cu asta în cap?!', a răcnit Fulgy, printre înjurături care nu pot fi reproduse, potrivit Cancan.ro.
Iritat, probabil, că bătrânul încerca să evite orice altercație și se îndepărta, Fulgy a spart sticla de asfalt. „Pleacă în p%*!@ mea de-aici că te bat… Eu sunt milionar…', a mai strigat Fulgy.
Când bătrânul l-a avertizat că va chema Poliția, răspunsul lui Fulgy nu a întârziat: „Până chemi tu Poliția, eu chem Interpolul. Du-te și vezi de drumul tău, de nebun. Nu ești șmecher, ești fraier. Un șmecher nu ajunge ca tine'.
Trecătorii aflați în zonă au asistat siderați la 'spectacolul' grotesc dat de mezinul familiei de lăutari.
În trecut, Fulgy a fost acuzat că și-ar fi bătut iubita
'Am fost abuzată fizic de acest băiat, de aceea am pus punct relaţiei. Mi-a spus câteva zile la rând să ne împăcăm, nu am acceptat şi m-a amenințat, spunându-mi că va face asta în presă cu scopul de a mă denigra. El acum se află în Spania însoţit de o altă domnişoară, în tot acest timp îmi tot scria mie să ne împăcăm, penibil! Bărbaţii enumeraţi de acesta sunt bărbaţi cu care el a avut divergențe în trecut. Aceştia fiindu-i superiori şi neavând ce să le facă a crezut că se «răzbună» făcând asta. Am avut o relaţie cu unul din cei enumeraţi înainte de a fi cu el, unii îmi sunt cunoştinţe, iar ceilalţi nici măcar nu-i cunoşteam.
Într-adevăr, mi-a propus să fac acel test poligraf într-o dimineaţă, neacceptând a avut o reacţie foarte urâtă acasă. Am intrat în baie, m-am încuiat, a spart uşa şi m-a dus obligată fiind, la acel test însoţiţi de tatăl său, nici dânsul nu l-a putut calma. Ajungând acolo, nu s-a putut ţine testul fiindcă eram speriată de cele întâmplate acasă. Fulgy, în prezent, are o problemă psihică datorită depresiei fiind diagnosticat şi cu tulburări de personalitate.
Ia trei pastile pe zi! Am conversaţiile cu el şi familia lui şi pot demonstra tot ceea ce am scris. Nu mi-am dorit să se ajungă la aşa ceva, dar văd că aceste aberaţii continuă să apară, aşa că voi clarifica lucrurile', spunea fosta iubită a lui Fulgy, în urmă cu ceva timp, potrivit Cancan.