Florin Călinescu și-a speriat colegii și pe toți cei prezenți în platoul emisiunii Românii au talent, ediția de vineri seara, 21 februarie. În timpul preselecțiilor, juratului i s-a făcut rău și a avut nevoie de intervenția medicilor. La început, toți au crezut că este o glumă, însă lucrurile au luat o întorsătură neașteptată.
Un număr spectaculos de belly dance i-a ridicat tensiunea la propriu lui Florin Călinescu, care a cerut intervenția medicilor în platoul de la „Românii au talent”. Natasha Korotkina, o dansatoare de 30 de ani, originară din Ucraina, a fost la baza problemelor de sănătate acuzate de Florin Călinescu.
„Poate sunt ultimele cuvinte. Mihai (n.r. Mihai Petre), ți se îndeplinește visul: scapi de mine. (…) Acolo aș vrea să-mi cânte Smiley. La Măruță să pună tabloul cu mine cu fundiță neagră, să se vorbească 20 de minute despre mine. Iar Mihai o să danseze”, a spus Florin Călinescu în timp ce era consultat de medici, potrivit Click.
După intervenția lor, Florin Călinescu s-a confruntat cu o altă situație. A trecut de la o tensiune mare, la una foarte mică, ceea ce l-a destabilizat serios.
„Sincer, m-am speriat, mi-a venit să plâng. Îl iubesc foarte mult pe Florin și nu doresc să pățească ceva nici măcar în glumă”, a spus, ulterior, Andra, îngrijorată.
Medicii emisiunii au cerut ca juratul să nu mai continuie emisiunea în ziua respective, însă acesta s-a opus, iar filmările au continuat în condiții normale.