Cu 10 ani mai în vârstă, Javier Bardem este actorul preferat al lui Bernal. În 2001, cei doi au jucat împreună în producţia „Sin Noticias de Dios. După ce Bardem a fost invitat să facă parte din juriul de la Cannes, în 2005, anul acesta a venit rândul lui Bernal să facă parte din acelaşi juriu.
ASEMANARI:
S-AU NĂSCUT ÎN FAMILII CU O LUNGĂ TRADIŢIE ÎN ACTORIE
Bardem s-a născut în Insulele Canare, Spania, într-o familie ai cărei membri lucrau în cinematografie. Mama sa este o cunoscută actriţă spaniolă, Pilar Bardem, bunicii săi, Rafael Bardem şi Matilde Muñoz Sampedro, au fost şi ei actori, iar unchiul său este scenaristul Juan Antonio Bardem. Fratele mai mare, Carlos, şi sora sa, Monica, au ales şi ei ca meserie actoria. Gael Garcia Bernal este fiul a doi actori mexicani, Patricia Bernal şi Jose Angel Garcia, şi fratele actorilor Dario Yazbek Bernal şi Tamara Yazbek.
RELIGIE
Deşi ambii au fost crescuţI de familie în canoanele catolice, acum niciunul nu mai crede în existenţa lui Dumnezeu. „Din punct de vedere cultural sunt catolic, dar spiritual sunt agnostic, declara actorul mexican. Bunica lui Javier Bardem a ţinut să îi insufle acestuia normele romano-catolice, dar acum actorul se consideră ateu.
AU ÎNCEPUT SĂ JOACE DE MICI
În copilărie, actorul spaniol a petrecut mult timp în preajma scenelor de teatru şi a platourilor de filmare, iar la 6 ani a jucat primul său rol, în filmul TV „El Picaro. Rolul care l-a propulsat a venit însă abia când avea 20 de ani şi a jucat alături de mama sa în „The Ages of Lulu. Gael Garcia Bernal şi-a început şi mai devreme cariera. La numai un an, juca deja în telenovele şi şi-a petrecut toată adolescenţa pe platourile serialelor mexicane.
PĂRINŢII AU AVUT PROPRIILE AFACERI
Familia Bardem a deţinut un restaurant, „La Bardemcilla, cu specific spaniol, aflat în centrul Madridului, manageriat de sora actorului, Monica. După 15 ani de activitate, familia a fost nevoită să închidă „La Bardemcilla în 2013, din cauza crizei economice din Spania. Părinţii lui Bernal au avut şi ei propria afacere în Mexic, şi anume o companie de teatru.
DEOSEBIRI:
PREOCUPARILE DIN TINEREŢE
Javier Bardem nu şi-a dorit niciodată să devină actor. Dimpotrivă, în tinereţe îşI dorea să fie pictor, iar actoria era doar o modalitate de a câştiga bani pentru a-şI îndeplini visul. Protagonistul din „Biutiful a urmat cursurile {colii de Arte din Madrid dar, în momentul în care şi-a dat seama că nu este destul de talentat pentru a ajunge un pictor bun, a acceptat tot felul de joburi, de la ospătar şI muncitor în construcţii, până la pictor. Pe de altă parte, Bernal a ştiut întotdeauna că vrea să facă actorie, motiv pentru care la 17 ani a aplicat la Central School of Speech and Drama din Londra, devenind primul Mexican acceptat de prestigioasa instituţie.
VIZIUNEA DESPRE CĂSĂTORIE
Ambii s-au îndrăgostit de actriţe pe care le-au cunoscut în timpul filmărilor şI amândoi au doi copii, un băiat şi o fată. Dar numai unul consideră căsătoria necesară. Javier Bardem a început o relaţie cu Penelope Cruz în 2007, după ce au jucat împreună în „Vicky Cristina Barcelona. Cei doi s-au căsătorit în 2010 în insulele Bahamas, în cadrul unei ceremonii foarte restrânse. Gael Garcia Bernal a cunoscut-o pe iubita lui, actriţa argentiniană Dolores Fonzi, în 2001, pe platourile peliculei „Vidas privadas. Deşi au doi copii împreună, cei doi nu au încă planuri de căsătorie: „Mariajul e ciudat. E o obligaţie care îţI este băgată în cap de când eşti mic, de aceea nu cred că instituţia căsătoriei are prea mult sens, spune iubita lui Bernal, Dolores.
RALUCA TAMAS, Foto NORTHFOTO