Cum să ai o siluetă ca Eva Longoria

 Florentina Liutic
.

Eva Longoria, interpreta Gabriellei Solis din serialul-cult Neveste disperate', a rămas în atenţia publicului şi după terminarea filmărilor.

 

Silueta perfectă şi formele sale voluptoase i-au adus un contract cu lOreal, iar mignona Eva, care are doar 1,57 m, este invitată pe covorul roşu al diverselor evenimente, cum s-a întâmplat anul acesta la Cannes.

 

Pasionată de gastronomie, ea şi-a deschis la un moment dat şi un restaurant care nu a avut succesul scontat. De asemenea, a lansat şi o carte de reţete, EvaKitchen (Cooking with love for family and friends)', care a înregistrat un succes extraordinar peste Ocean. Declară că adoră să gătească, iar preparatele mexicane ca tacos sau tortillas sunt printre preferatele sale.

 

Născută în Texas, actriţa este obişnuită de mică cu o alimentaţie sănătoasă. Prin urmare, preferă fructele şi legumele, în timp ce dulciurile şi produsele de fast-food sunt ignorate pe cât posibil. Uneori este tentată de prăjiturile cu ciocolată sau de pizza, însă le consumă cu moderaţie.

 

Longoria îşi menţine greutatea sub control făcând sport în mod regulat sub îndrumarea unui antrenor. Jogging-ul, mersul rapid şi exerciţiile cu greutăţi uşoare o ajută extrem de mult să arate impecabil pe covorul roşu. Atunci când trebuie să piardă rapid câteva kilograme, Eva renunţă complet la zahăr, incluzând aici toate alimentele care conţin zahăr.

 

Foto: Hepta

 

  

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton