Elena Ionescu a leșinat la Survivor! "Nu știu ce mi s-a întâmplat. Am simțit o durere..."

 Oana Pantazi
.

Elena Ionescu le-a dat mari emoții colegilor ei de la Survivor după ce, aparent din senin, a leșinat, pierzându-și cunoștința pentru o vreme. Artista a fost transportată imediat la Urgențe.

Lupta dintre Faimoși și Războinici se ascute la Survivor, iar concurenții sunt supuși tot mai multor provocări pe zi ce trece. Cea care a cedat de data aceasta a fost Elena Ionescu, artista dându-le mari emoții colegilor ei.

Luni, în tabăra Faimoșilor a fost agitație, după ce Elena a căzut pur și simplu din picioare, fără ca înainte să fi acuzat vreun disconfort. Totul s-a petrecut brusc, luându-i pe ceilalți concurenți prin surprindere. Aceștia s-au repliat însă repede și s-au grăbit să-i dea Elenei primul ajutor.

Imediat a fost chemată salvarea, iar artista a fost transportată de urgență la spital. Dat fiind că și-a revenit la scurt timp, Elena a reușit chiar să participe la următoarea porobă, chiar dacă epuizarea i-a venit de hac.

„Nu știu ce mi s-a întâmplat. Am simțit o durere, apoi mi s-a pus alb în fața ochilor, m-am trezit după nu știu câte minute. Important e că am fost bine, am ajuns apoi la Urgență și acum totul e în regulă”, a declarat artista, recunoscând că nu-și amintește nimic din ce i s-a întâmplat.

Elena Ionescu și Grațiela Duban, la cuțite la Survivor

Lupta pentru supraviețuire se ascute în Republica Dominicană, iar certurile dintre concurenți par să nu se mai încheie. Tensiunile dintre Elena Ionescu și Grațiela Duban au escaladat, cele două ajungând să urle una la alta din cauza tensiunilor. Prima care a cedat presiunii a fost Grațiela, în timp ce Elena este pusă la zid de către colegii ei din echipa faimoșilor. după ce Elena și-a acuzat colega că joacă teatru, Grațiela a izbucnit în plâns:

„Să nu mai zică despre mine că sunt mincinoasă!', a spus Grațiela, cu lacrimi în ochi.

Survivor-1-2Survivor-1-2
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton