Diana și Dan Șucu au aniversat 16 ani de relație. Cum au sărbătorit în Italia

 Miniosu Alexandra
.

Diana și Dan Șucu sunt un exemplu în rândul cuplurilor. În ciuda gurilor rele, aceștia se iubesc ca în prima zi în care s-au cunoscut. De curând, cei doi au aniversat 16 ani de relație. Cu acest prilej, ea și-a exprimat în public iubirea față de juratul de la Imperiul Leilor. Cum au sărbătorit fericitul eveniment în Italia?

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Diana și Dan Șucu sunt dovada vie că dragostea nu durează numai trei ani. Aceștia sunt împreună de aproape 20 de ani și sunt părinții a doi băieți, Dan Matei și Petru Andrei Cristian. Deși sunt foarte ancorați în cariera lor, reușeșc să-și facă timp și pentru partea sentimentală. Recent, afaceristul și soția lui au împlinit 16 ani de relație și au sărbătorit cum nu se poate mai frumos, în familie.

d1-3d1-3

Juratul de la Imperiul Leilor și soția lui, Diana Șucu, se bucură din plin de vară. Aceștia și-au făcut bagajele și au plecat împreună cu băieții lor într-o destinație superbă. Dan Șucu a decis să-și răsfețe familia în Capri, Italia, locație în care se află deja de câteva zile. Iar pe lângă clipele de relaxare, au avut și un alt mare motiv de bucurie. Afaceristul și mama copiilor lui au aniversat 16 ani de relație pe tărâmurile de basm, lucru de care s-au arătat foarte încântați.

Citește și: Diana Șucu, despre soțul ei, Dan Șucu de la Imperiul Leilor:„Cheia unui mariaj fericit este…'

Citește și: Dan Șucu s-a enervat pe un concurent, la Imperiul Leilor:„Nu sunt aici pentru scuze'

Citește și: Alexia Eram și Mario Fresh, prima apariție împreună după ce s-a zvonit că s-au despărțit

Citește și: Dragoș Săvulescu a fost reținut în Grecia.Cum a fost dat de gol de iubita lui

Diana și Dan Șucu au aniversat 16 ani de relație

Cea care a făcut marea dezvăluire a fost Diana Șucu. Mult mai activă în mediul online decât soțul ei, i-a făcut o declarație de iubire acestuia în fața fanilor. Cuvintele au fost scrise în dreptul unor imagini de colecție cu cei doi, arătând totodată că au sărbătorit cu o cină romantică.

„La mulți ani, iubirea mea. 16 ani', i-a transmis Diana Șucu soțului ei pe Instagram, în dreptul unor imagine de la un restaurant din Capri.

Cum au sărbătorit în Capri, Italia

Diana și Dan Șucu au arătat că nu sfiesc să-și împartă gesturi tandre în public. Aflați la restaurant, cei doi s-au îmbrățișat și au fost mereu cu zâmbetul pe buze. Pentru cina romantică, ea a îmbrăcat o rochie neagră, superbă, iar el a fost îmbrăcat la patru ace.

Diana și Dan Șucu au împreună doi băieți

Diana Șucu și partenerul ei de viață au făcut cununia civilă în urmă cu 14 ani, în aprilie 2007, iar nunta în luna octombrie, în același ani. Dan Șucu este foarte atașat de familia lui, iar de copiii săi se arată foarte mândru, fiind foarte buni la învățătură.

„Sunt serioşi şi învaţă foarte bine. Dani este foarte bun la matematică şi, în general, la tot ceea ce ţine de logică, îl moşteneşte pe tatăl lui. Şi Andrei este bun la matematică şi este extrem de spontan şi volubil ca mama lui', spunea Diana Șucu pentru OK! Magazine.

Sursa foto: Instagram

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton