Poate numele Emma Watson nu spune atât de multe ca cel de Hermione Granger, carismatica prietenă și colegă de aventuri a lui Harry Potter din filmul cu același nume, dar, de când anii de glorie ai micuței vrăjitoare s-au încheiat, actrița s-a luptat să-și afirme propria identitate și a reușit cu prisosință. Cât de bine a i-a ieșit o dovedește numărul imens de fani, însă în ultima vreme Emma a refuzat să mai facă selfie-uri cu admiratorii săi dintr-un motiv… justificat.
Recent, prințesa Disney din producția Beauty and the Beast' a pozat pentru Vanity Fair, una dintre fotografii, extrem de îndrăzneață, în care lasă la vedere mai mult decât ne-am fi așteptat, dar și interviul dat de actriță dovedind că micuța din Harry Potter s-a maturizat, și nu doar fizic. Emma (26) a fost faimoasă mai bine de jumătate din viața ei, iar la vârsta la care a devenit celebră nu e ușor să păstrezi un echilibru și să duci o viață normală.
Mereu în centrul atenției și mereu înconjurată de fani, s-ar putea spune că Emma Watson a avut timp să se obișnuiască până acum, dat fiind că stă în lumina blițurilor încă de la 10 ani, însă recent actrița a refuzat pur și simplu să mai facă selfie-uri cu fanii. În mod neașteptat, nu e vorba despre o invadare a intimității în sensul clasic al cuvântului, Ema declarând: „Pentru mine, asta e diferența între a avea o viață personală și a nu avea. Dacă cineva îmi face o fotografie și o postează, în următoarele două secunde toată lumea știe unde sunt pe o rază de 10 metri'.
Ideea că cineva ar putea ști oricând unde este o înspăimântă pe actriță, căreia îi displace profund faptul că e atât de simplu să fii urmărit în zilele noastre. Ca atare, Emma a luat decizia să-și refuze fanii doritori de selfie-uri, chiar cu riscul de a-i dezamăgi. Ei pot vedea cu ce sunt îmbrăcată și cu cine sunt. Chiar nu le pot furniza toate datele astea de urmărire.' Apoi, actrița a spus că nu vrea să-și dezamăgească fanii în totalitate și, ca atare, va răspunde tuturor întrebărilor acestora, dar că nu va mai face fotografii cu ei. Totuși, a zis că va face o excepție în cazul copiilor.
În plus, Emma a refuzat să vorbească și despre iubitul ei, și e de la sine înțeles de ce: „Vreau să fie foarte clar: nu pot vorbi despre iubitul meu într-un interviu și să mă aștept apoi ca oamenii să nu facă poze de tip paparazzi cu mine în timp ce mă plimb prin apropierea casei mele. Nu se poate și, și…' Ca atare, singurele fotografii pe care le vom mai vedea cu Emma Stone de acum înainte vor fi cele oficiale… Și, evident, cele de paparazzi.
Oana Pantazi
Foto: Hepta, Northfoto, Vanity Fair