Daniel Onoriu, primele declarații după 55 de zile de comă. Daniel Onoriu a ajuns pe patul de spital, după ce a suferit o operație de micșorare a stomacului. În urma complicațiilor, acesta a petrecut peste 100 de zile în pat, dintre care 55 în comă. Acum, el se simte mai bine și a oferit primele declarații cu privire la toată perioada dificilă prin care a trecut.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Daniel Onoriu a trecut prin clipe extrem de dificile, după ce a suferit complicații, în urma unei operații de micșorare a stomacului. Acesta a stat în comă timp de 55 de zile, iar acum se simte mai bine. Pilotul a vorbit atât despre starea sa de sănătate actuală, cât și despre durerile pe care le-a suferit în ultimele luni. Iată ce a spus acesta când a ieșit din comă!
Acesta a subliniat că a avut parte de foarte mult ajutor din partea soției sale, Isabela. Aceasta s-a rugat pentru viața partenerului său: „Doar o minune îl mai poate salva! Medicii fac tot ce pot, dar este nevoie de o minune de la Dumnezeu ca să iasă din comă', a spus ea pentru FANATIK în urmă cu câteva luni.
Citește și: Primele cuvinte ale lui Daniel Onoriu, după ce s-a trezit din comă:’E semn că mintea lui e încă întreagă’
Citește și: Gemenele cuplului Valentina Pelinel – Cristi Borcea au împlinit 3 ani:’O imensă fericire’
Daniel Onoriu, primele declarații după 55 de zile de comă
Daniel Onoriu, primele declarații după 55 de zile de comă. Daniel Onoriu a ieșit din comă, după 55 de zile pline de durere. Acum, el a mărturisit că se simte mai bine, însă este nervos din cauza faptului că nu își simte partea de sus a picioarelor.
'Acum sunt bine, dar sunt și foarte nervos, pentru că nu îmi simt partea de sus a picioarelor, de la fund până la genunchi. Când stau în picioare, îmi tremură tot fundul, inclusiv picioarele. Am stat 55 de zile în comă și 105 zile în pat. Am slăbit mult', a spus el pentru FANATIK.
Soția sa, Isabela, a intervenit în conversație și a subliniat faptul că este fericită că partenerul ei de viață este într-o stare mai bună.
„L-am mutat de ieri la un centru de recuperare. Sunt fericită că acum se simte mai bine', a spus soția pilotului pentru sursa citată.
Daniel Onoriu, despre zilele petrecute în spital
Daniel Onoriu a vorbit inclusiv despre zilele petrecute în spital. Acesta susține că nu își amintește nimic din cele 55 de zile de comă și că totul a părut ca un somn profund.
'Cât am fost în comă, nu am visat absolut nimic. E ca și când m-am culcat aseară și m-am trezit azi. Recuperarea medicală va dura vreo două săptămâni. Fac piscină, fac fizioterapie de două ori pe zi. Nu am poftă de mâncare, nu mi-e nici foame, asta mă miră', a mai spus el pentru sursa citată.
Acum, pilotul se simte ciudat deoarece are nevoie de atenția medicilor și de supraveghere permanentă. El a mai punctat că se simte frustrat de faptul că necesită ajutor chiar și pentru lucruri banale.
'Să dea Dumnezeu să îmi revin. E frustrant rău să nu poți să te duci să bei o apă, să faci niște lucruri banale', a adăugat el.
Daniel Onoriu: „Mi-e milă de soția mea'
În toată această perioadă, Isabela Onoriu, a fost alături de soțul ei și i-a oferit toate lucrurile de care avea nevoie. Acum, trezit din comă, el a subliniat că îi este recunoscător pentru tot ceea ce a făcut pentru el. Ba mai mult, acestuia îi este milă de ea pentru câte a avut de pătimit în ultimele luni.
'Mi-e și milă de nevasta mea. Săraca de ea face totul pentru mine. Azi noapte, de exemplu, nu am putut dormi de dureri și de supărare că nu pot să mă mișc, iar ea știa parcă tot ce vreau. Venea după mine, mă ducea la baie, îmi aducea fructe. Este o femeie minunată. Mă simt și prost când o văd cât se chinuiește cu mine, dar ea mi-a spus că este alături de mine și la bine, și la greu. Mi-a zis că, acum, la greu, va fi și mai aproape de mine. Asta înseamnă iubirea și respectul', a spus el pentru sursa citată.
Astăzi, pe 3 martie 2022, ei au împlinit 6 ani de căsnicie. Din păcate, pilotul nu poate merge să îi cumpere un cadou, însă susține că ea merită totul!
'Mi-e milă de soția mea pentru cât a pătimit pentru mine, iar azi facem șase ani de căsătorie. Mă supără că nu pot să îi cumpăr nimic și nici nu mă pricep să cumpăr online. Dar i-am zis să își cumpere orice și-ar dori, o mașină, diamante, orice. Merită, e femeia mea, e iubirea mea!', a spus el.
Ce va face după ce își va reveni complet
Daniel Onoriu a mărturisit că după ce își va reveni complet vrea să plece într-o vacanță alături de familia sa. Momentan, el este speriat de războiul dintre Rusia și Ucraina, însă speră ca lucrurile să se finalizeze într-un viitor cât mai apropiat.
'Primul lucru pe care vreau să îl fac, atunci când îmi voi mai reveni, este să plec într-o vacanță. Cu nevasta mea, cu familia. Undeva unde este cald. În Dubai sau în Seychelles. Dar văd că e cam greu cu avioanele astea care tot cad, și acum mi-e un pic frică. E și război, sper să se calmeze lucrurile astea, e complicat și cumplit', a declarat el.
Mai mult decât atât, el vrea să renunțe atât la condus, cât și la cursele periculoase în care s-a implicat de-a lungul anilor. În ceea ce privește motocicletele pe care și le-a cumpărat, pilotul susține că nu le va mai folosi curând.
'Nu îmi e doar deloc de condus. M-am lăsat de curse, de sport, definitiv. Mi-am cumpărat trei motociclete puternice, iar acum stau în ploaie, nu le folosesc de niciun fel. Mi-am cumpărat și un Ferrari, am mers cu el vreo 300 de kilometri, nu mai îmi place. Îmi plac mașinile mari, comode, solide, nu mai îmi plac mașinile sport de niciun fel, nu mă mai reprezintă', a continuat el.
Sursă foto: Facebook, Instagram