Cum se înțelege Cove cu cei doi fii adolescenți. Cove a avut parte de o copilărie foarte diferită de cea a copiilor săi. Vedeta postului Prima TV mergea cu vacile când era mic, într-o localitate de lângă București, la niște prieteni de familie. Bunicii din Buzău îl trimiteau cu caprele, dar pe la ei mergea mai rar, pentru că era cel mai mare dintre nepoți și atunci, spune el, tot ce era mai greu cădea pe umerii lui.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Cum se înțelege Cove cu cei doi fii adolescenți. Gabriel Coveșeanu alias Cove a părăsit anul trecut postul Pro TV, unde prezenta emisiunea 'Vorbește lumea' cu Adela Popescu. A revenit în fața telespectatorilor la Prima TV, unde a prezentat Flash Monden, alături de Diana Bart. Din septembrie, prezentatorul tv s-a întors pe sticlă cu o emisiune-concurs, „Primii câştigă!'. Însă, debutul în televiziune a avut loc la TVR. La 25 de ani, Cove a primit oferta de a prezenta emisiunea „Surprize, surprize' alături de Andreea Marin, iar în scurt timp a devenit cunoscut.
Citește și: Cove revine la TV cu o nouă emisiune la Prima TV:”Este prima oară când prezint un astfel de format”
Citește și: Ce salariu are Cove la Prima TV:'Vorbește lumea…'
Citește și: Cătălin Botezatu e pregătit să se căsătorească:”Da, o voi face publică”. Cum arată femeia ideală pentru el
Citește și: Cum arată Neti Sandu în fustă mini, la 63 de ani.Astroloaga de la Pro TV are picioare de manechin!
Gabriel Coveșeanu alias Cove, în vârstă de 48 de ani, este tatăl a doi băieți. Într-un interviu pentru viva.ro, Cove a vorbit despre pasiunea lui pentru motoare, despre băieții lui, dar și despre vacanțele din copilăria lui, comparativ cu cele din ziua de azi.
Cum se înțelege Cove cu cei doi fii adolescenți
De când ai pasiunea pentru motoare?
A apărut ceva mai târziu în viața mea. Unii ar spune că a apărut o dată cu criza vârstei, adică a apărut așa în jur de 40 de ani. Până atunci, sigur îmi plăceau motocicletele, dar preferam comoditatea automobilului dar prietenii din jurul meu… aveau toți motociclete. Ieșeam cu ei, iar eu mergeam cu mașina, până într-o zi, când am zis, ia să fac și eu pasul acesta. L-am făcut și am descoperit că îmi place foarte mult și că este un mod de a-mi petrece timpul liber fantastic de frumos.
Nu mai stai în trafic, nu-i așa?
Sigur, dincolo de beneficiile acestea, atunci când vorbim de traficul orașului, te poți strecura mult mai ușor cu un scooter, cu un moped să spunem, în cealaltă parte. Atunci când merg cu motocicleta și ies în afara orașului, îmi place mult ideea aceasta. Mersul pe motocicletă presupune a fii tu cu tine singur, chiar dacă ești într-un grup de motocicliști. Pe motocicletă ești doar tu cu tine, cu gândurile tale. Trec pe lângă tine peisajele… și tu te poți gândi în momentul acela la ce vrei tu. E un mod de relaxare.
Ești în lumea ta...
Da! E o modalitate de a evada din cotidian.
A avut peste 120 de perechi de blugi
Colecționezi ceva? La un moment dat spuneai că ai peste 120 de perechi de blugi…
Nu mai e cazul, am mai dat din haine. Mai slăbești, te mai îngrași, dar dincolo de asta nu mai pun acum, atât de mult preț pe ce înseamnă haine neapărat, adică strictul necesar de la sezon la sezon… Nu sunt neapărat genul de colecționar. Mai degrabă aș spune că îmi place să colecționez amintiri și momente frumoase, la asta s-ar rezuma pentru mine… A venit și cu vârsta, cu maturizarea.
Cea mai frumoasă amintire a ta din copilărie?
Vacanțele din copilăria mea aveau următoarea configurație, ca să spun așa. Știu că părinții mei făceau cumva și în fiecare an mergeam la mare cu celebrele bilete luate prin sindicat. Eu vorbesc de copilăria mea care s-a întâmplat mult înainte de evenimentele din 1989, și mergeam o săptămână la mare și după aceea ai mei aveau ideea de a ne cunoaște țara și plecam cu mașina și făceam Moldova, fie Maramureșul sau altceva.
În fiecare an mergeam și vizitam câte ceva, mănăstirile din Moldova, case memoriale, obiective care s-au cam pierdut în ultima perioadă. Și cam în fiecare an făceam asta, plus vacanțele de la țară. Aveam bunicii din zona Buzăului, dar acolo nu mergeam foarte des. Pentru că eu eram nepotul cel mai mare, cum ar veni, și eu trebuia să mă ocup de multe treburi gospodărești și atunci evitam să ajung pe acolo.
Cove, despre copilăria lui: 'Mergeam cu vacile pe câmp'
Îmi plăcea să merg în zona aceasta mai aproape de București, în zona Titu, unde aveam niște prieteni de familie. Eram trei frați de vârste apropiate de mine și atunci cu ei îmi făcea plăcere. Ne strângeam mai mulți copii, mergeam cu vacile pe câmp… Adică toată povestea asta se transforma într-o distracție. Nu eram singur…
Dacă te-ar fi trimis numai pe tine, copil, cum erau ai mei la Buzău… mă trimiteau cu niște capre pe niște dealuri pe acolo. Eram singur, mă plictiseam, nu aveam ce să fac. Ce se întâmplă, eu nu luam încărcător la mine și mi se termina bateria la Iphone… și nu puteam să mă uit pe TikTok, că altfel puteam să stau. Trecea mai repede timpul, dar așa, îți dai seama…
Tu nu ai încercat să le insulfi copiilor tăi aceste lucruri, aceste vacanțe?
E o cu totul și cu totul altă generație. Ce am trăit noi în copilăria noastră nu mai are niciun fel de reper, raport, nu știu cum să-i zic. În copilăria celor de astăzi, apropo de ce spuneam mai devreme de telefoane…. Ei au o cu totul altă lume în care se integrează.
Ce mi se pare totuși, oarecum trist în copilăria copiilor mei… De exemplu, fiul meu cel mic, Răzvan este pasionat de fotbal și, mă rog, avea o minge prin casă. Și mereu spune, 'mă duc afară'. Și ia mingea la subraț. 'Mă duc afară să mă joc'… și nu are cu cine. Foarte rar găsește câte un partener, câte un copil care să fie acolo și 'hai să alergăm după o minge'. Ori în copilăria mea nu exista așa ceva. La orice oră ieșeai în fața blocului găseai cel puțin doi-trei copii care alergau. Mai erau vecinii, tot găseai în zonă copii. Acum, ei preferă majoritatea să stea pe telefon. Chiar dacă ies afară se așează în fața blocului și 'hai să ne uităm pe TikTok'.
„Băiatul meu cel mare se apropie de 14 an'
Ce pasiuni au băieții tăi?
Bogdan, băiatul meu cel mare se apropie de 14 ani, deci suntem, așa, într-o etapă nouă, de buletin. Eu tot îi spun preadolescență, dar ei bat în adolescență bine. Și mă rog, o să ne luptăm cu provocările acestei perioade. Deocamdată, reușim să avem un dialog, să ne înțelegem. Să sperăm că viitorul va fi unul bun. Iar băiatul cel mic este pasionat de sport și îmi place lucrul acesta, de fotbal. Merge la fotbal.
Nu mă interesează neapărat să facă o carieră, o profesie din asta, dar faptul că aleargă pe un teren de trei ori pe săptămână, eu zic că este benefic pentru el. Plus că sportul, și în special sportul de echipă clădește altfel un caracter. Înveți să te integrezi într-un colectiv, să te evidențiezi într-un colectiv… Sunt mai multe provocări pe care le poți depăși într-un astfel de concext, care este unul plăcut până la urmă. Joci un sport care îți place.
Ai un talisman norocos?
Nu. Când eram ceva mai tânăr eram superstițios, în sensul în care, atunci când plecam de acasă, îmi intrase mie în cap, dacă primul semafor care îmi iese în cale… îl prind pe culoarea verde, atunci toată ziua o să-mi meargă bine. Era doar o superstiție copilărească. Și mai aveam ceva de genul, că nu mă întorceam din drum. Între timp nu mai țin cont de toate lucrurile acestea, nu mai cred în ele, dar în perioada respectivă au avut farmecul lor.
Cu pisica neagră, nu?
Cu pisica neagră mai puțin… Dar cu preotul, dacă îl întâlneai trebuia să te ferești de el, să te ascunzi, că îți mergea rău. Coșarul era cu norocul. Aveam multe superstiții pe vremuri. Tot așa, nu aveam TikTok, că dacă aveam TikTok ne trecea faza cu superstițiile.
Cove: 'Am și eu supărările mele, nu sunt de fier'
Emanezi o energie pozitivă. De unde te încarci pozitiv? Așa e firea ta?
Așa sunt eu. Prefer să văd în jurul meu numai lucrurile frumoase. Iau partea plină a paharului. Până la urmă viața nu este roză. Darși dacă stăm așa, numai într-o negare și numai într-o supărare, la ce ne ajută? La nimic! Uită-te cât de repede trece timpul. Parcă mai ieri aveam… 20 de ani. Și dacă mă întrebi, când i-am avut, aș pune că mai ieri. Și atunci, pentru ce să stăm supărați? Că mâine-poimâine mă trezesc că, doamne ajută, fac vreo 70 de ani… Și atunci ce rost are să stăm supărați și triști. Prefer să mă bucur… Sigur, dacă sunt situații complicate, mă mai supăr și eu. Am și eu supărările mele, nu sunt de fier.
Urmărește-ne pe 
