Cum arată Ray Krebbs din Dallas, la 74 de ani. Steve Kanaly este milionar, după ce în tinerețe a fost sărac lipit pământului

 Oana Pantazi
.

Lumea îl știe mai degrabă ca Ray Krebbs, după numele personajului din Dallas, decât ca Steve Kanaly, însă actorul nu poate decât să-i fie recunoscător lui Ray, cel care i-a adus celebritatea. Iată cum arată Steve la 74 de ani și ce poveste de viață impresionantă are!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!

Ray Krebbs, din Dallas, interpretat de actorul Steve Kanaly, este unul dintre cele mai iubite personaje ale iconicului serial al anilor 1980… Asta poate și pentru modestia și naturalețea fiului ilegitim al lui Jock Ewing.

Chiar dacă, de-a lungul timpului, a apărut în mai mult de 20 de filme și 30 de filme de televiziune, Steve Kanaly va rămâne întotdeauna, pentru fanii săi, Ray Krebbs din Dallas, rol pe care l-a jucat cu mult succes între anii 1978 și 1989. Iată însă cum s-a schimbat de-a lungul timpului actorul, căruia iconicul rol i-a marcat viața!

Din Vietnam, direct pe micul ecran

Înainte de a deveni Ray Krebbs din Dallas și de a cunoaște consacrarea ca actor, tânărul Steve Kanaly a servit mai întâi în armata americană, ca operator radio, pe parcursul războiului din Vietnam. După ce și-a încheiat stagiul în armată, cu doar doi ani înainte de a da lovitura în Dallas, Steve a debutat în filmul  The Life and Time of Judge Roy Bean. Apoi a jucat și în serialul policier Chase, dar consacrarea a cunoscut-o cu producția soap opera Dallas, în 1978, unde a jucat de actori ca Barbara Bel Geddes, Jim Davis, Patrick Duffy, Charlene Tilton și mulți alții, timp de mai bine de un deceniu.

Ray Krebbs din Dallas, poveste de iubire începută cu stângul

Acum, la 74 de ani, după 45 de ani de căsnicie, două fiice – Quinn Kathryn și Evan Elizabeth – și patru nepoți, Steve Kanaly, alias Ray Krebbs din Dallas, își rememorează cu emoție viața trăită din plin. Actorul a povestit cum a început relația sa cu Brent Power, cea care, ulterior, i-a devenit soție, poveste de dragoste care, la începuturi, risca să se încheie înainte de a se materializa… Iar asta deoarece cei doi s-au cunoscut pe vremea când Steve încă se străduia să-și facă un nume în cinematografie, iar viitoarea lui soție nu era prea încântată de faptul că el încă aștepta să dea lovitura. Chiar dacă Brent era, și ea, o tipă creativă, cu înclinații artistice, știa cât de greu se fac banii în acest fel și nu era deloc sigură că ea și Ray vor avea un viitor împreună.

Citește și: Fuego, declarații neașteptate despre căsătorie și întemeierea unei familii:„Nu sunt omul stereotipurilor’/ EXCLUSIV

Citește și: Mihai Bendeac dezvăluie secrete tulburătoare din cartea vieții lui:„Capitolul ăsta nu am reușit să-l scriu decât în momentul în care m-am îmbătat pulbere’ / EXCLUSIV

Citește și: Cine este Diana Șoșoacă, viitorul senator AUR.Avocata a spus că dezgroapă toate cadavrele morților de COVID

Citește și: Ethan Hawke, de nerecunoscut la 50 de ani!Cât de mult s-a schimbat unul dintre cei mai sexy actori de la Hollywood

„Lui Brent nu-i plăcea faptul că alesesem actoria. Nu era dispusă să fie alături de un artist care se zbate. Era un oarecare snobism, deoarece tatăl ei avea o poziţie financiară excelentă', povestea actorul pentru publicația People.

Din fericire, Brent a dat o șansă iubirii și a acceptat să se mărite cu Steve. O alegere foarte inspirată, cu atât mai mult cu cât, trei ani mai târziu, actorul cunoștea faima mondială, cu rolul lui Ray Krebbs din Dallas, iar acum are o avere estimată la peste 3 milioane de dolari.

La 74 de ani, Steve Kanally trăiește fericit alături de soție la ranch-ul său din California, unde crește avocado și portocale, pictează în acuarelă, una dintre pasiunile sale, iar în timpul liber își vizitează nepoții.

„Sunt fericit în căsnicie… Eu și soția mea suntem cei mai buni prieteni. Suntem niște bunici foarte dedicați. Avem patru nepoți și toți locuiesc în San Francisco, așa că încercăm să mergem acolo o dată pe lună, cel puțin pentru o săptămână”, a povestit actorul pentru Dallas Decoder.

Foto: Hepta, Facebook, captură video

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton