Cum arată fiul Dianei Dumitrescu la 2 ani. Carol e adorabil

 Oana Pantazi
.

Carol, fiul Dianei Dumitrescu, are aproape 2 ani, însă până acum mama lui a fost destul de discretă atunci când a venit vorba de expunerea în social media a micuțului. Iată însă că, la aniversarea a 6 ani de relație cu soțul ei, Cosmin Boroi, vedeta le-a făcut fanilor ei o surpriză.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Ieri, Diana Dumitrescu și soțul ei, Cosmin Boroi, au împlinit 6 ani de relație, relație care s-a împlinit în cel mai frumos mod – venirea pe lume, cu doi ani în urmă, a fiului lor, Carol. Ce moment mai potrivit, așadar, decât acesta să fi fost pentru Diana să le arate fanilor ei de pe contul de socializare cum arată acum micuțul lor, care în septembrie va împlini 2 ani?

unnamed-file-5unnamed-file-5

Carol, fiul Dianei Dumitrescu, vedetă pe Instagram

Ieri, fiul Dianei Dumitrescu și-a făcut debutul pe Instagram cum se cuvine, mama sa surprinzându-și fanii cu o fotografie în care i se vede chipul perfect. De altfel, vedeta a postat, alăturat fotografiei și un text emoționant.

„Eu și Carol îl așteptăm pe tata! Azi celebrăm 6 ani de relație, iar el, Carol, este cel mai minunat și frumos lucru pe care puteam să-l facem!! Swipe și ne veți vedea și împreună, într-o bucățică de rai, unde am ales să celebrăm 6 ani. 6 ani cu de toate, cu bune, cu rele, dar cu speranță și optimism că totul va fi bine, că orice s-ar întâmplă vom lupta unul pentru celălalt, vom fi o familie, indiferent de neînțelegeri sau certuri sau discuții, că iubirea care ne-a legat ne va da și înțelepciunea de a merge mai departe, împreună! Doamne ajută!!!”, a scris Diana pe Instagram.

Dovadă că fanii au fost încântați de drăgălășenia micuțului Carol stau cele peste 20.000 de like-uri pe care fiul Dianei Dumitrescu și mama lui le-au primit pentru această fotografie.

Citește și: Cum a trecut Feli peste momentele grele din adolescență, când a fost victima bullying-ului: „Mi-am promis că niciodată…”/ EXCLUSIV

Citește și: Roxana Ionescu și Tinu Vidaicu, primele imagini de la petrecerea de nuntă. Mireasa a avut o rochie superbă

Citește și: Anamaria Prodan neagă divorțul de Laurențiu Reghecampf: „Eu nu am bărbat de lăsat’

Citește și: Pilotul Adrian Cernea, campion național de raliu, a murit. Mașina sa a fost prinsă de o viitură

Citește și: Adriana Trandafir, clipe de coșmar la Asia Express 4. Fiica ei, Maria Speranța, a avut nevoie de medic: „Am îmbătrânit 10 ani!'

Diana Dumitrescu, despre prima căsnicie

Acum este o femeie fericită și împlinită, însă Diana Dumitrescu a mărturisit că a trecut prin momente extrem de dificile după divorțul de Ducu Ion, petrecut în 2013, după șase ani de relație și aproape patru de mariaj. Din exterior, la vremea respectivă, Diana Dumitrescu părea că avea tot ce își dorește. Aceasta devenea din ce în ce mai cunoscută datorită rolurilor din telenovele, câștiga bani și avea un soț iubitor, însă ea era nefericită.

Diana Dumitrescu a vorbit, în emisiunea lui Mădălin Ionescu de la Metropola TV, despre motivele care au dus la divorțul din 2013 dintre ea și Ducu Ion, mărturisind că intrase într-un fel de depresie, că nu se mai regăsea în viața alături de Ducu Ion.

Relația s-a consumat, eram nefericită, eram într-un soi de depresie, nu mă regăseam atunci în viața cu el. Nu mai aveam nimic în comun, mi se părea că suntem doi străini care stăteau în aceeași casă, fiecare avea viața lui, eu ieșeam cu prietenele mele, el se ducea cu prietenii lui, seara eram doi străini. Pur si simplu eu cred că relația noastră a funcționat foarte bine atât timp cât noi doi am fost pe platourile de filmare, eram preocupați, aveam chestii în comun. În momentul în care eu nu am mai lucrat și el lucra mai puțin și am petrecut mai mult timp împreună, ne-am dat seama că a trecut timpul și nu ne cunoaștem. Eu îmi doream ceva de la viață, el își dorea altceva. Eram doi oameni care plecasem împreună la drum, dar o luasem pe drumuri separate.

Am fost foarte îndrăgostiți unul de celălalt, pur și simplu lucrurile s-au schimbat. Era și faptul că eu îmi doream să rămân însărcinată și nu puteam…Lucrurile s-au rupt între noi’, a declarat Diana Dumitrescu.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton